Impostorii urnelor

Nu mai puţin de 7 politicieni pretind să fie votaţi pentru a ajunge la conducerea Primăriei Oradea şi alţi 8 la cea a Consiliului Judeţean Bihor. Recunoscând dreptul de a candida pe care îl are fiecare cetăţean român care îndeplineşte criteriile legale, nu aş da atenţie, ca alegător, decât unei singure categorii de candidaţi: cei care au un program, un set de proiecte pe care vor să le pună în aplicare în fiecare domeniu de competenţă administrativă.

Or, ce observăm noi (nu doar) în Oradea şi în Bihor este că, exceptând doi candidaţi la Primărie şi unul singur la Consiliul Judeţean, toţi ceilalţi nu au catadicsit să-şi informeze potenţialii votanţi asupra intenţiilor sistematizate şi coerente pe care le au şi pe care le vor materializate, punct cu punct, în cazul în care ar fi aleşi.

O categorie este cea a pretendenţilor înscrişi în cursele electorale nu pentru că ar avea ceva în minte, pentru că ar vrea să facă ceva anume, pozitiv, pentru comunităţi, ci pentru a-şi "creşte" partidele. Au ambiţii care în mod real nu o depăşesc pe cea de a atinge pragul salvator de 5%, adică de a "prinde" câteva locuri în "parlamentul" local şi în cel judeţean, fie pentru a căpăta o funcţie de viceprimar, fie, în caz contrar, pentru a-i împiedica pe cei aleşi să-şi pună planurile în practică.

O altă categorie e cea a veleitarilor, dornici de afirmare personală, de "glorie". Sunt cei care şi-ar scrie pe cărţile de vizită "candidat" ca să le distribuie amicilor, colegilor de serviciu, vecinilor, rudelor.

Alţii candidează ştiind că, pierzând, câştigă altceva. Sunt aşa-numiţii candidaţi de sacrificiu, care îşi asumă din start eşecul (unii în mod repetat, ca recidiviştii), şi asta pentru că au cu totul alte gânduri. De multe ori pe cel de a clama că a "tras" pentru partid la greu pentru ca după câteva luni să pretindă răsplata: o altă candidatură, pe un loc eligibil, la Senat ori la Deputăţie, sau şef pe la vreo "deconcentrată" controlată de partid.

Alegătorii au de-a face şi cu un alt tip de candidaţi, cei nemulţumiţi că una sau alta nu merge bine în oraşul, comuna ori judeţul lor. Doar că nemulţumiţi suntem toţi, ba de una, ba de alta, şi totuşi nu toţi candidăm. Nemulţumirea ne face, eventual, să milităm, individual sau organizat, şi să le impunem celor învestiţi cu votul majorităţii să acţioneze mai bine, mai repede, mai mult, mai eficient.

În fine, mai e o categorie, cea a candidaţilor altora, care nu se îmbată cu apă rece că vor ajunge primari sau şefi de CJ, dar au rolul de a-i încurca pe cei cu şansele cele mai mari în favoarea celor de pe locurile următoare.

Indiferent ce resorturi au toţi aceşti candidaţi, din start, zic eu, nu merită votul alegătorului conştient şi responsabil, tocmai pentru că nu propun nimic. Dacă vorbesc mereu despre alţii, e tocmai indiciul cel mai limpede că alţii merită atenţia votanţilor, nu ei.