În schimb, surprizele au curs după reţinerea universitarului. La câteva ore distanţă, abordat de jurnalişti cu clasicul "Cum comentaţi?", superiorul lui Romanul de la facultate, decanul-senator Florian Bodog, făcea o declaraţie consternantă, afirmând că, tocmai înainte de începerea sesiunii, transmisese colegilor, "inclusiv prin prodecani", să nu care cumva să ia bani de la studenţi. În limba română pe care o pricepem toţi, ce era de priceput? Că Bodog le-a strigat confraţilor "şase!", avertizând să se ferească, pentru o scurtă vreme, de la căderea în păcat, pentru că "organele" sunt cu ochii pe ei. Şi, iată, au fost. Întrebarea, în asemenea condiţii, este: cât de lacom putea fi prodecanul atenţionat de decan dacă nu s-a putut abţine deşi ştia că e în vizor? Singura explicaţie posibilă e greu de acceptat pentru un om sănătos: profesorul era dependent de şpagă precum narcomanul de doza de drog.
O a doua surpriză a urmat când l-am văzut la televizor pe profesor cum a apărut în faţa judecătorilor, dar înainte de asta în faţa opiniei publice. Poate e de înţeles că, diabetic şi cardiac fiind, dar mai ales speriat că s-ar putea să-şi petreacă o noapte într-un loc atât de neprimitor şi diferit de confortul propriei case, lui Romanul i s-a făcut rău chiar în uşa Arestului. Dar spectacolul oferit a doua zi, când a fost transportat de la spital pe un cărucior legat de o targă, precum pe o lectică, aidoma unui Cezar, este antologică. Nu doar prin ridicol (ce bărbat refuză să meagă pe picioarele lui când ar trebui să pară mai drept ca oricând?), ci şi prin insolenţa privirii, în care citeai că nu dă doi bani pe cei care-l anchetează şi că niciunul dintre oamenii legii ori dintre jurnalişti nu era vrednic de el.
Dacă profesorul este, însă, chiar aşa bolnav cum i-au scris confraţii în actele trimise judecătorilor, mă întreb cum făcea faţă nenumăratelor funcţii şi titluri? Şi decan, şi profesor la catedră, şi şef de secţie la spital, şi preşedinte de Consiliu de Administraţie, şi practician la propriul cabinet? Nu-i cam mult pentru un singur om care, totuşi, nu e Ceauşescu?
Sunt curios mai mult de judecata pe care i-o vor face nu magistraţii, ci - vorba Tovarăşei Elena - colegii lui, universitarii. Totuşi, un profesor doctor care îşi dijmuia propriii viitori colegi de breaslă merită dispreţul tuturor, indiferent şi de verdictul judecătorilor, şi de cel al confraţilor săi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.