Municipalitatea vrea să stimuleze folosirea maşinilor electrice şi hibrid pentru reducerea poluării şi creşterea calităţii vieţii în Oradea prin înfiinţarea unei reţele cu cel puţin 33 de staţii de încărcare cu energie electrică până la 1 ianuarie 2020.
Maşini la priză
Primăria vrea să construiască din fonduri guvernamentale cel puţin 13 staţii de încărcare pentru maşinile electrice cu finanţare printr-un program naţional derulat de Ministerul Mediului prin Agenţia pentru Protecţia Mediului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
"Am decis să accesăm această finanţare şi să instalăm în Oradea în cadrul unei reţele cel puţin 13 staţii cu încărcare rapidă. Numărul lor exact urmează să fie stabilit în perioada următoare, în funcţie de locaţii şi preţul pe fiecare staţie în parte", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit viceprimarului, municipalitatea va trage pentru această investiţie circa 2,5 milioane lei. Contribuţia proprie în proiect se va ridica la 10% plus cheltuielile neeligibile.
Trei maşini simultan
Staţiile de încărcare vor fi amplasate în zone precum curtea Primăriei, sala Antonio Alexe, străzile Dunării şi Universităţii sau zonele aquapark-ul Nymphaea, blocul Banc Post sau Billa stabilite în urma unei consultări cu orădenii derulate la sfârşitul anului 2016.
"O staţie va avea două prize cu curent continuu a câte 50 de kilowaţi şi o priză cu curent alternativ de 45 kilowaţi astfel încât să poată fi încărcate simultan 3 maşini", a spus Mălan. Potrivit edilului, încărcarea până la 80% a unei baterii de maşină ar putea dura circa 30 de minute.
"Sperăm ca în primăvară să putem încheia contractul de finanţare iar anul viitor să montăm aceste staţii", a spus viceprimarul.
"Firmele" oraşului, hotelurile, hypermarket-urile...
În paralel conducerea Primăriei vrea să promoveze o Hotărâre de Consiliul Local care să impună instituţiilor subordonate cum ar fi Termoficare, Compania de Apă, Oradea Transport Local sau Administraţia Domeniului Public dar şi hotelurilor şi hypermarketurilor din municipiu montarea montarea unor astfel de staţii pe cheltuiala lor.
"Am avut deja o întâlnire cu societăţile cărora vrem să le impunem prin Hotărâre de Consiliu Local să înfiinţeze puţin un punct de reîncărcare. Ideea a fost să îi anunţăm din timp să îşi poată prinde în bugetul pe anul viitor sumele necesare acestor investiţii. De aici este şi ideea să stabilim ca termen limită data de 1 ianaurie 2020. Noi sperăm ca până atunci să avem cam 20 de staţii de încărcare montate de alţii şi cel puţin 13 montate de Primărie prin acest proiect", a spus Mălan.
Curent pe bani
Potrivit viceprimarului, investiţia pe un punct de încărcare se ridică la circa 2.000 – 5.000 euro pentru o staţie normală, respectiv între 25.000 şi 45.000 euro pentru una cu încărcare rapidă.
"Staţiile de reîncărcare montate de către agenţii economici vor fi amenajate pe cheltuiala lor şi vor rămâne în proprietatea lor, aceştia urmând să stabilească ce politică de tarifare doresc, dacă e pe gratis sau vor cere un anumit preţ", a spus Mălan.
Pentru staţiile sale, municipalitatea va furniza curent electric doar pe bani. "Acest serviciu nu trebuie să fie gratuit. Plata va putea fi făcută printr-un card pe care îl putem comercializa prin OTL sau vom institui o plată prin telefon", a declarat viceprimarul.
Chiar dacă în Oradea există deocamdată prea puţine maşini electrice, Mircea Mălan este de părere că apariţia unei reţele de staţii de reîncărcare va creşte atractivitatea municipiului.
"Am discutat cu hotelierii, cu cei de la Lotus Center, şi au spus că au mult mai multe cereri decât s-ar fi aşteptat. De multe ori, mai ales cei care vin din Vest atunci când îşi caută o locaţie, dau au autoturism electric sau hibrid, introduc în GPS ca şi condiţie obligatorie existenţa unei staţii de reîncărcare", a explicat Mircea Mălan.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.