URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 MAI 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că dacă guvernanții nu fac eforturi de imaginație, campania de vaccinare ar putea să încetinească sau să se blocheze total. Așa au apărut și aceste locuri neconvenționale de vaccinare, ce dau un nou impuls celor care încă mai stau pe gânduri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiţi bancul cu olteanul care, când nu are ce face, se dezbracă şi îşi păzeşte hainele? Aşa şi Guvernul nostru, de parcă n-ar fi avut atâtea alte lucruri de făcut, serioase, s-a apucat să dea săptămâna trecută o Ordonanţă menită, cică, să "debirocratizeze activitatea în cadrul microîntreprinderilor". Concret, firmele cu până la 9 angajaţi nu mai sunt obligate să aibă fişa postului pentru aceştia şi nici regulament intern...
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Aşa cum unii au nevoie să iubească, alţii simt nevoia lăuntrică de a urî. Pentru ei ura este propulsorul lumii. Ura îi ridică din pat, îi trimite la muncă, le dictează relaţiile sociale, îi face să deschidă gura, le dictează discursul şi le modelează minţile. Nefericiţi, suferinzi, chiar dacă nu ştiu asta, demni de compasiune, "urâtorii" îşi găsesc validarea prin intensitatea dezaprobării pentru ceilalţi. Preferabil pentru toţi ceilalţi.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Veţi merge în vacanţă vara aceasta?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În aceste zile, Parlamentul României dezbate în regim de maximă urgență o propunere legislativă vizând modificări importante ale codului de procedură penală. Originea acestor modificări se află într-o decizie din 7 aprilie a.c. a Curții Constituționale, nepublicată încă, decizie prin care au fost declarate neconstituționale mai multe prevederi din codul de procedură penală, judecătorii constituționali statuând, în esență, că „este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul medicamentos al ulcerului duodenal are 4 obiective majore: ameliorarea durerii, accelerarea procesului de vindecare a leziunii ulceroase, prevenirea recăderilor şi a complicaţiilor.
26 Aprilie 2013, 10:15

I-a scos din priză! O firmă orădeană a creat precedentul: nu mai e obligată să achite taxa TV!

I-a scos din priză! O firmă orădeană a creat precedentul: nu mai e obligată să achite taxa TV! DAVID vs. GOLIAT. Proprietar al unei mici fabrici de confecţii, Cătălin Popa (foto) a desfiinţat încă o dată mitul că în România legea e invariabil de partea statului, care s-a obişnuit să impună şi să încaseze taxe doar pentru că are de la cine. Chiar dacă pentru asta a trebuit să se judece 4 ani...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Posesor al unei diplome în filozofie obţinută la celebra Universitate Sorbona, orădeanul Cătălin Popa s-a întors în ţară cu mai bine de un deceniu în urmă şi conduce o mică fabrică de confecţii. De vreme ce nu are o catedră la "Sorbonica" de pe malurile Peţei, cârcotaşii ar putea zice că degeaba a făcut aşa înalte şcoli în străinătate.

Educaţia, cunoştinţele şi mai ales mentalitatea pe care şi le-a însuşit la Paris îi sunt însă de mare folos şi ca simplu cetăţean, şi ca om de afaceri, căci nu se lasă niciodată călcat în picioare, şi nu doar că se ia de piept cu birocraţia de acasă, dar o şi învinge de fiecare dată când îşi pune în cap acest lucru. După ce anul trecut a câştigat un proces împotriva CAS, care nu i-a restituit în termenul legal o sumă de bani, Cătălin a pus la punct şi Guvernul, TVR şi Electrica, pentru a nu mai fi obligat să plătească taxa TV. Orădeanul a creat astfel un precedent de care pot profita toate celelalte firme care fără voia lor cotizează la TVR.

Lege aberantă

De 10 ani, firmele din România, cu excepţia celor ale căror reprezentanţi declară pe propria răspundere că şi-au suspendat activitatea, au obligaţia ca, odată cu factura emisă de Electrica pentru curentul consumat, să achite şi taxa radio-TV. Ideea e că orice consumator de electricitate are un aparat de radio şi un televizor, beneficiind aşadar automat de programele Societăţii Române de Radiodifuziune (România Actualităţi, Antena Satelor şi România Cultural) şi de ale Societăţii Române de Televiziune (TVR 1 şi TVR 2).

04 Cristian Rusu.jpgLui Cătălin Popa, managerul unei fabrici de confecţii din Oradea, această obligaţie i s-a părut o aberaţie. "Firma noastră nu-şi plăteşte angajaţii ca să se uite la televizor. Fetele mai ascultă radioul, dar nu programele SRR". Şi nu s-a mulţumit doar să se revolte, ci a trecut la fapte, căutând o rezolvare. Aşa a început să studieze Hotărârile de Guvern 977/2003 şi 978/2003, pe baza cărora Electrica încasa lunar de la firma sa, Decitex, o taxă radio de 10 lei şi o taxă TV de 50 de lei. Împreună cu avocatul Cristian Rusu (foto), au găsit imediat fisura: HG-urile au "adăugat la lege".

"Legea 41/1994, privind organizarea SRR şi a SRTV, obligă la taxa de abonament către serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune posesorii receptoarelor de radio şi de televiziune, în timp ce HG-urile obligă persoanele juridice să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radio şi pentru cel de televiziune. Practic, deşi pe lege trebuie taxaţi posesorii aparatelor radio şi tv, Guvernul a pus la plată toate persoanele juridice, indiferent că au sau nu asemenea aparate", spune avocatul.

Instrument politic

Lămurit pe partea de legislaţie, în 2009 patronul Decitex a deschis la Curtea de Apel Oradea o acţiune împotriva Guvernului, proces în care a intervenit şi SRTV, ca parte interesată. "Am demonstrat în faţa instanţei că una e dreptul la informare şi alta obligaţia, şi că nu e normal ca acest drept să fie transformat într-o obligaţie", povesteşte Cătălin.

Altfel spus, chiar dacă se pot informa prin intermediul TVR, angajatele firmei sale nu îşi exercită efectiv această posibilitate. Şi asta nu numai pentru că firma nu deţine niciun aparat TV, ci pentru că niciuna nu urmăreşte TVR în timpul serviciului nici în alte feluri. De ce era importantă precizarea? Pentru că, la un moment dat, SRTV a argumentat că deşi Decitex nu deţine televizor, programele sale pot fi urmărite şi pe internet. "Chiar dacă am poseda calculatoare şi conexiune internet, acest lucru nu ne-ar face automat beneficiari ai minunatelor servicii oferite de minunata TVR", a ripostat patronul, subliniind şi faptul că programele acesteia sunt nerelevante: "TVR este un instrument politic, iar pe noi nu ne interesează ştirile cu zăpezile din New York sau cele despre un turist german din Konigsberg, tată a doi copii şi posesor al unei pisici siameze muşcat de un crocodil în Australia".

Pe lângă argumentele logice, în ochii judecătorilor a precumpănit motivaţia juridică invocată de avocatul său, care a concluzionat: "Nu am cerut derogare de la lege, ci doar respectarea Legii 41/1994, adică neplata taxei în condiţiile în care firma nu deţinea niciun televizor".

HG modificat

Cum în noiembrie 2010 magistraţii i-au dat câştig de cauză orădeanului, constatând că "prevederile art. 3 al. 2 din HG 978/2003 reprezintă o adăugire la prevederile art. 40 al. 3 din Legea 41/1994", Guvernul şi SRTV au făcut recurs. Înalta Curte a menţinut însă sentinţa pronunţată la Oradea, iar prin Decizia 3131 din 31 mai 2011 a anulat din HG aliniatul incriminat, eliminând obligativitatea plăţii taxei TV de către toate persoanele juridice, considerate aprioric până atunci beneficiare ale serviciilor SRTV.

Respingând "definitiv şi irevocabil ca nefondate recursurile formulate de Guvern şi SRTV", instanţa supremă a obligat totodată SRTV ca în solidar cu Guvernul să achite firmei orădene 3.307 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, plus dobânzi de întârziere până la plata efectivă a acestei sume în procent egal cu penalităţile pe care, prin Electrica, televiziunea de stat le aplică persoanelor juridice care întârzie la achitarea taxei.

Rezistenţa Electrica

Deşi a câştigat procesul, patronul Decitex continua să primească, însă, lună de lună, facturile Electrica ce includeau şi taxa TV. Iar cum Popa nu voia să dea banii decât pentru energia electrică, nu şi pentru un beneficiu imaginar, a atenţionat societatea că persistă în abuz. Răspunsul primit? "Anularea art. 3 al. 2 din HG 978/2003 nu înseamnă automat şi anularea obligaţiei persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciile publice de televiziune", a considerat conducerea Electrica. Motiv pentru care managerul i-a transmis un "ultim avertisment", invocând depunerea unei plângeri penale pentru nerespectarea unei decizii judecătoreşti, şi încheind într-o notă acidă, "cu deosebită consideraţiune şi cu "respectul" cuvenit tuturor băieţilor deştepţi din toate domeniile de activitate".

"Electrica este prima interesată să încaseze taxa radio şi taxa TV, deoarece îşi reţine comisioane de la SRR şi de la SRTV. Doar în 2010 Electrica a încasat peste 22 milioane lei ca taxă TV", explică patronul insistenţa cu care compania a ţinut să-i încaseze taxa. Pe de altă parte, însă, aceeaşi Electrica nu virează cu lunile şi chiar cu anii banii către TVR, acest lucru fiind de altfel unul dintre motivele pentru care SRTV e mereu în impas financiar.

Cu binişorul

În cele din urmă, la recomandarea avocatului, care l-a avertizat că un proces penal poate dura ani întregi, Cătălin Popa a deschis împotriva Electrica un proces civil, având ca obiect "obligaţia de a face", adică de a nu-i mai factura taxa TV pe viitor. Acţiunea s-a judecat la Tribunalul Bihor şi la Curtea de Apel Oradea, care au obligat Electrica să restituie firmei Decitex suma de 1.780 lei, încasată ca taxă TV între 1 iunie 2012 (după Decizia ÎCCJ) şi 1 februarie 2013, iar în plus să-i achite şi cheltuieli de judecată de aproape 2.000 lei.

Urmarea? Luna trecută, conducerea companiei de stat l-a rugat în scris pe managerul Decitex "să ne comunicaţi modalitatea de plată fără intermediul executorului judecătoresc" şi l-a înştiinţat că "subscrisa va proceda la stornarea sumelor solicitate de dvs., iar în componenţa facturilor ce urmează să vi le emitem nu va mai figura taxa TV". Au înţeles şi ei că, altminteri, se pot trezi executaţi şi cu popriri pe conturi...

Cert e că, de acum înainte, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de 4 ani de procese, firma Decitex nu va mai fi pusă niciodată la plata taxei TV. "N-a fost vorba de bani, ci de un principiu", spune Cătălin: nimeni nu poate fi obligat să plătească pentru un serviciu pe care nu l-a cerut şi pe care nici nu îl vrea!


ANTI-SISTEM
A pus CAS la plată!

Cătălin Popa a a obligat, anul trecut, Casa Asigurărilor de Sănătate să-i achite penalităţi aferente unei sume pe care a returnat-o cu întârziere firmei sale. După ce Decitex plătise unor angajate concedii medicale în valoare de 14.506 lei, Popa a depus o cerere la CAS Bihor pentru recuperarea banilor, iar în 30 de zile Casa trebuia să-i compenseze suma plătită cu viitoarele contribuţii la fondul de sănătate.

O funcţionară a refuzat însă să-i primească cererea, pentru că a doua zi expira termenul în care CAS putea fi obligată la plată, astfel că pentru a-i fi înregistrat actul orădeanul a recurs la un executor judecătoresc.

Răspunsul de la CAS l-a primit după 39 de zile, cu 9 zile după termenul legal, motiv pentru care Cătălin nu a mai acceptat compensarea, ci a cerut ca banii să-i fie viraţi integral în cont. Cum CAS i-a returnat cu o întârziere de 55 de zile, omul a cerut şi dobânzile aferente. Penalităţile erau de doar 566 lei, dar nu banii contau, ci recunoaşterea principiului egalităţii de tratament.

"Dacă eu aş fi întârziat cu plata la CAS, aş fi fost penalizat", motiva orădeanul, nemulţumit că şefii CAS Bihor se plângeau de bugetul insuficient, dar în birouri aveau mobilă de lux, pe holuri plasme ce difuzau muzică şi modă în locul unor informaţii utile, iar publicul era umilit stând la cozi ca să plătească biruri. Atât Tribunalul Bihor, cât şi Curtea de Apel Oradea i-au dat dreptate, obligând CAS să-i achite penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
Nume
gasiti aceasta decizie aici: http://legeaz.net/spete-contencios-inalta-curte-iccj-2011/decizia-3131-2011
Postat 22 Noiembrie 2013, 02:25 de Fara
antoaneta
As dori o copie a dec. Inaltei Curti de Casatie nr. 3131/31.05.2011, deoarece ma confrunt cu aceeasi problema. Cu multumiri, Antoaneta Capsa
Postat 04 August 2013, 15:28 de Antoaneta Capsa
anti
I-A INVINS pe trantorii masoni si camarila de sinecuristi NUMITA TVR ar trebui inchisa ca in GRECIA si redeschisa numai ca post de stiri sa nu mai platim sa-si ia bani DANUT SRL platit din impozitele noastre
Postat 26 Iunie 2013, 19:30 de erbicidu
anti
I-A INVINS pe trantorii masoni si camarila de sinecuristi NUMITA TVR ar trebui inchisa ca in GRECIA si redeschisa numai ca post de stiri sa nu mai platim sa-si ia bani DANUT SRL platit din impozitele noastre
Postat 26 Iunie 2013, 19:30 de erbicidu
adrian
In sfirsit si o veste buna.BRAVO DLE.POPA
Postat 26 Iunie 2013, 18:10 de bota
Senior de N-am Ce Face
Asa trebuie sa ne comportam cu toti reprezentantii statului capusa!!!
Postat 26 Iunie 2013, 10:27 de Ce conteaza
tv
Felicitari, totusi am o curiozitate sau dublat controalele la firma ?
Postat 26 Iunie 2013, 07:53 de Falco
tv radio
bravo esti bun domnule si mi pare bine ca le-a dat cineva o lectie la acesti hoti cu acte in regula! DAR AS AVEA SI EU O SINGURA INTREBARE:DACA EU PRIND TVR UL prin cablu digi la care platesc un abonament de ce eu is obligat sa platesc acel serviciu(la tvr) de care dupa parerea mea eu nu am parte,de ce nu plateste firma digi acesti bani pt ca ei se folosesc de acel canal...banal...sa zicem ca eu las scoate din grila dar nu pot DACA CINEVA MAI CU CAP STIE CUM POT SA SCAP CA PERSOANA FIZICA DE ACEST ABONAMENT ROG SA ISI SCRIE PAREREA.MS
Postat 01 Mai 2013, 15:57 de pip
av. RUSU Cristian, baroul Bihor
Felicitari d-lui Catalin POPA ! Felicitari d-lui av. Cristian RUSU, baroul Bihor ! Pe d-l RUSU il cunosc de cativa ani buni si-i cunosc si cateva din deja celebrele ,,izbanzi" profesionale. O simpla cautare pe net lamureste pe oricine despre ce scriu. Sunt mai multi avocati cu numele de RUSU Cristian, dar in baroul BIhor este unic (oricum am lua-o !).
Postat 28 Aprilie 2013, 11:32 de pinonel
Toata stima!
Respectele mele domnule Popa! Bravo! E greu sa avem principii! E greu sa traiesti cu si dupa principii! Sanatate si TOT INAINTE! :)
Postat 28 Aprilie 2013, 10:54 de Marius Muresan
numele avocatului
vrem si noi numele avocatului. felicitari pentru reusita!
Postat 28 Aprilie 2013, 10:45 de dia
ignoranta ucide , speram sa renuntam si la electrica cat de repede, amin !
da sunt niste nesimtiti si nepregatiti in functii daca s ar permite UCIDEREA lor stati linistiti ca nu ar scapa niciunul :))) dar oricum sunt ucisi lent fara ca ei sa stie IGNORE :)). NU i mai bagati in seama pe cei care isi bat joc de oameni , nu mai sustineti nici macar cu prezenta dar prin vot, alta cale nu avem !
Postat 27 Aprilie 2013, 11:16 de renuntam
:)
Respectele mele.
Postat 26 Aprilie 2013, 19:41 de Dan
bravo 1 om demn de laude
catalin popa presedinte!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 26 Aprilie 2013, 16:55 de marcu
De asa oameni e nevoie!
Felicitari domnului Catalin Popa! De asa oameni are nevoie tara asta, nu de carcotasi care se tot plang si nu fac nimic. Cu curaj se pot face multe!
Postat 26 Aprilie 2013, 16:12 de Petre G.
@Gabriela
Adevarul ca se bucura de pensii speciale militare tati bucatarii si chilotarii care erau angajatii MAPN la timpul respectiv. Trebuia sa fie trecuti in rezerva doar personalul de specialitate militara si nu bucatarii, chilotarii, contabilii, zidarii, inginerii ,... care trebuiau disponibilizati. S-au pus in aceaiasi oala si personalul de specialitate(tanchisti, tunari,... ) cu personalul "civil" De aceea sunt asa de multi !!!! Da !! DA !!! au fost si sunt o gramada de betivi !!! La razboi ei stau in spate si instruesc si in prima linie NOI !!!!! Asa ca mai incet si mai putin cu lacrimi idioate pentru acesti betivi si handicapati mintali!!!
Postat 26 Aprilie 2013, 15:15 de Fost soldat !!
@Gabriela Care militari ?!
Asa-zisii ,,militari'', in fapt niste betivi ordinari pusi sa exploateze soldatii obligandu-i la munca fortata (vezi procesul de la Nuremberg si Tokyo si pedepsele pt. munca fortata), trebuiau spanzurati in decembrie '89. Ei au tras in popor, ei au tradat juramantul facut Patriei si Regelui prin inrolarea in trupele dusmanului (diviziile de tradattori Tudor Vladimirescu si Horea, Closca si Crisan), ei au tradat tara predand-o rusilor, ei au subminat capacitatea de aparare a Tarii prin faptul ca in loc sa instruiasca trupele ei le duceau la munca silnica.... Glontul este pt. militari, pt. tradatori e doar streangul ! Acum sa vad,ma da in judecata pt. calomniere gunoiul ala de dogar ?!
Postat 26 Aprilie 2013, 14:33 de bh
nu
@ marius de cand au distrus militarii tara?! a fi militar insemna a fi in slujba patriei, a te antrena pentru apararea tarii si a te mobiliza mereu in caz de calamitati naturale. Iar pensiile nu sunt asa mari... cu unele exceptii!! dupa atatia ani de studii si stres si greutati, pensiile lor au fost taiate usturator
Postat 26 Aprilie 2013, 13:29 de Gabriela
felicitari !
la cate aberatii si piedici ne pune acest stat celor care ii dam banii pentru a exista ar trebui si noi sa avem posibilitatea sa-l avertizam si apoi s-al amendam pentru inccompetenta si reua vointa de care da dovada. cum poti sa te simti ca si contribuabil cand auzi primul ministru ca va rezolva din nou pensiile militarilor in timp ce noi cei din mediul privat ne chinuim de pe o zi pe altaei dau pensii de 16.000 RON celor care au distrus tara aceasta.
Postat 26 Aprilie 2013, 12:20 de marius
Asa oameni ne-ar trebui in politica
Sincer, m-as bucura sa-l vad pe domnul Popa in fruntea unui partid NOU!!! infiintat chiar de dansul. Sa nu mai aud de politicieni "oldschool" care nu stie altceva decat sa traiasca pe spatele vechiului sistem, foarte comfortabil pentru ei. Felicitari pentru demersurile si rezultatele obtinute.
Postat 26 Aprilie 2013, 12:15 de Zsolt
HOTIIIIIIIIIIIIII !!
Un lant de cardasii si hotii facute de catre reprezentantii statului (BUGETARIIIIII) . Taxe forfetare cu nemiluita pe firmele mici si IMM-uri si cheltuiti cu nesimtire pentru bugetarii flamanzi !!! Un e sa platesti o taxa forfetara le o firma cu 200-3000 de angajati si alta e sa platesti aceiasi taxa pentru o firma cu 2-3 angajati!!! De parca cineva merge la lucru sa se uite la TVR. La SERVICI, la stat poti merge sa te uiti la TVR dar cand mergi la LUCRU la privat nu te uiti la TVR.
Postat 26 Aprilie 2013, 12:12 de scortosul
tot respectul
Tot respectul pt cei care lupta impotriva statului spagar si care stiu sa-si apere interesele firmei si a angajatilor,se vede de la distanta mentalitatea unuia educat in occident fata de cel educat pe malurile dimbovitei,felicitari
Postat 26 Aprilie 2013, 11:57 de luky
CE BINE
Foarte bine ca exista cineva care a reusit sa faca dreptate in tara asta. Problema este ca nu se aplica la toti. Alta problema ca statul ne obliga la tot felul de asigurari: CAS, impozit, asigurari de locuinte, asigurari de autovehicule..... Pana unde credere ca mai pot duce oamenii atatea biruri din epoca de piatra????
Postat 26 Aprilie 2013, 10:34 de CINEVA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0491 RON
  • 1 EUR = 4.9265 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON