O marghitancă în vârstă de 29 ani este cercetată pentru delapidare în formă continuată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor după ce, în perioada iunie 2012 - octombrie 2013, ca angajată a unei societăți comerciale cu sediul în Marghita, și-ar fi însușit în mod repetat și ar fi folosit în interes personal contravaloarea unor bunuri comercializate după închiderea programului de lucru.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor, sumele respective nu au fost introduse în rapoartele fiscale de închidere zilnică emise de casa de marcat a societății angajatoare, paguba firmei ridicându-se la 20.599 lei.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celei în cauză.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.