Hiene și mimoze

Nu cred să fie vreun cetățean al României - poate fac excepție bătrânii din creierii munților ori din cătunele Deltei, lipsiți de internet - care să nu fi aflat cum magistrații, lipiți de privilegiile pensionării precoce și încasării, apoi, a unor pensii greu imaginabile, s-au aburcat pe Himalaya nesimțirii. De pe pisc, unici cum sunt, se oțărăsc la vulgul dator să le achite fără discuții și cât mai vârtos „ochiul dracului”, fără de care nu se simt independenți.

Decizia CSM de a-i face plângere penală vicepremierului Oana Gheorghiu, pentru „incitare la violență, ură sau discriminare”, n-a făcut să crape obrazul niciunui magistrat din țară, poate tocmai pentru că profitorii din conducerea instituției tocmai asta fac: îi reprezintă fix așa cum sunt. N-a scos o silabă nici măcar celebrul judecător cu chip adolescentin care s-a răfuit cu CSM și, după ce l-a biruit, s-a pensionat. O fi adormit în conștiință...

Șefii CSM nu s-au limitat s-o acuze ca penală pe cea mai cunoscută dintre fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, ci au acuzat-o și de populism. La fel ca mai marele PSD, Sorin Grindeanu, care a adăugat un epitet. Spusele femeii, cum că banii care merg la magistrați vin și de la copii, sunt, după Grindeanu, „de un populism grețos”. Ca să vezi, cine s-a găsit să condamne demagogia! Taman tătucul acelui partid care, pentru a nu-i pierde, își potopește alegătorii cu promisiuni mincinoase, care, atunci când realitățile bugetare izbesc în față întreaga societate, pretinde că ar guverna cu inima. Partidul convins că a administra o țară înseamnă să împarți pomeni electorale, de la ulei și făină, ca în anii '90, la salarii, ca mai ieri, în timp ce politrucii își trag din banul public partea leului.

Surprinzători au fost, însă, unii formatori de opinie, care s-au raliat și ei, nu atât lui Grindeanu, căci sunt mai mintoși și au un lexic mai bogat, cât președintelui Nicușor Dan, care a catalogat ca „nefericită” metafora Oanei Gheorghiu.

Problema-i că nu este. Descrierea acesteia e deplin acoperită de realitate și rațional justificabilă. Cu cifrele din bugete pe masă se poate demonstra matematic că o mare parte din pensiile magistraților, nebazate pe contributivitate, o plătesc ceilalți contribuabilii, iar diferența, la o adică, ar putea fi cheltuită pentru grădinițe, pentru școli, pentru copii. E drept, și pentru altele, căci nevoile sunt greu de acoperit.

Și tot doar acei români izolați, fie geografic, fie mintal, nu au văzut cum, în încercarea de echilibrare a finanțelor țării, au putut fi crescute dările și au putut fi împuținate bursele elevilor și studenților, dar pensiile magistraților tot „inamovibile” au rămas. Consecințele, inclusiv pierderea a sute de milioane de euro din PNRR, nu cumva le vor suporta și copiii de acum, după cum deja le suportă părinții lor?

Dacă nu am fi unii lacomi, alții fățarnici, am admite că descrierea vicepremierului Oana Gheorghiu este factual corectă. Se îneacă de indignare doar hienele în robe și își dau ochii peste cap doar mimozele cu pixuri, deși le-ar putea fi jenă.