Cel mai premiat fotograf orădean a ajuns victima propriului succes. Săptămâna trecută, artistul Ovi D. Pop a publicat pe contul său de Facebook o fotografie foarte reuşită, făcută în a doua zi a Paştelui catolic, având ca temă obiceiul udatului fetelor nemăritate, încă respectat în Secuime.
Fotograful s-a dus anume la Odorheiu Secuiesc, ca să surprindă vechi tradiţii de Paşti, inclusiv obiceiul "lociolirii" cu apă rece a tinerelor.
Imaginea publicată de Ovi arăta o fată îmbrăcată în port popular, pe care doi băieţi o ţin de mâini, în timp ce al treilea aruncă spre ea o găleată cu apă.
Imaginea a stârnit controverse, autorul fiind criticat de unii urmăritori că promovează un obicei barbar şi injust faţă de femei, câţiva spunând chiar că fotografia este o "bătaie de joc" şi că fiica lui ar trebui să păţească la fel.
Degeaba a încercat artistul să explice că momentul a fost regizat, că fata a participat de bunăvoie şi că, până la urmă, obiceiul este unul vechi, pe care el doar l-a imortalizat, că unii au preferat să-l acuze de barbarism. Cum s-ar zice, l-au "lociolit" cu critici...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.