URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Februarie 2016, 17:15

Harţă ca-n piaţă: La două luni de la inaugurarea noii Pieţe Rogerius, comercianţii se plâng de frig, de locurile repartizate şi de preţuri (FOTO)

Harţă ca-n piaţă: La două luni de la inaugurarea noii Pieţe Rogerius, comercianţii se plâng de frig, de locurile repartizate şi de preţuri (FOTO) IMPROVIZAŢII. Joia trecută, în jurul orei 10, când afară erau 3 grade Celsius, în sectorul legume-fructe al Pieţei Rogerius, proiectat cu un perete traforat şi cinci căi de acces fără uşi, nu era cu mult mai cald. După preluarea clădirii, ADP a montat la intrări perdele de plastic, dar s-au dovedit insuficiente în calea frigului
Harţă ca-n piaţă: La două luni de la inaugurarea noii Pieţe Rogerius, comercianţii se plâng de frig, de locurile repartizate şi de preţuri (FOTO) PUI, PUI, LOCUL MEU! Comercianţii din sectorul bazar nu sunt de acord cu decizia ADP de a licita spaţiile încă neocupate, deşi "veteranii" au fost avantajaţi primind din oficiu şi, ca atare, la preţuri mai bune câte un spaţiu de desfacere. "E dreptul nostru să le luăm, al celor care suntem aici de 20 de ani", zice unul din ei, Gheorghe Buda (foto)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nimic n-a mai rămas din vechiul aspect de bâlci al Pieţei Rogerius, recent modernizată sub denumirea de centru de afaceri agroalimentare. Noua construcţie ascunde, însă, şi noi nemulţumiri. Deşi a costat aproape 7 milioane euro, Piaţa pare să fi fost neglijent proiectată, având un întreg sector deschis în bătaia vântului şi frigului.

Administraţia Domeniului Public Oradea are de furcă, însă, şi cu împărţirea spaţiilor pentru vechii comercianţi, care nu aveau contracte valabile la inaugurarea noii pieţe, dar vor să rămână singurii stăpâni pe toate spaţiile, fără a lăsa nimic "nepoftiţilor".

Pieţari corturari

Printr-un proiect european câştigat de municipalitate, vechea Piaţă Rogerius, cu tarabe din beton, înghesuite şi murdare, a fost demolată integral în urmă cu doi ani. În locul ei, din februarie 2014 până în decembrie 2015, a fost construit, pe etape, Centrul de afaceri cu produse agroalimentare Rogerius. În acest timp, comercianţii din bazar au tot fost mutaţi dintr-o parte în alta, în funcţie de sectorul la care se lucra, iar cei cu produse agroalimentare au fost relocaţi mai bine de un an într-un cort amplasat în parcarea Spitalului Municipal.

Încă de la început, indiferent de "specializare", pieţarii au avut neliniştile lor, în diversele întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor spunându-şi temerea că nu-şi vor primi înapoi locurile iniţiale. Pentru a evita o răzmeriţă, directorul ADP, Liviu Andrica (foto), le-a promis că nu-şi vor pierde locurile. "Vom concepe un regulament şi vom stabili cum găsim nişte criterii de atribuire a spaţiilor. Vom porni de la cât spaţiu aţi avut, cât aţi plătit, vechimea în piaţă şi altele. Dacă vom ajunge la o înţelegere şi toată lumea va fi mulţumită, va fi OK, dacă nu, facem licitaţie", le răspundea Andrica la una din întâlniri. În decembrie 2015, după câteva luni de întârzieri, Centrul de afaceri din Rogerius a fost, în fine, inaugurat.

La ventilat

Deşi este o investiţie cu ambiţii de standarde europene, noua Piaţă Rogerius şi-a vădit din start probleme. Arhitecţii de la Poliart, firma care în schimbul a 223.000 lei a proiectat centrul de afaceri, au conceput sectorul de legume-fructe ca pe un spaţiu semideschis, cu un perete traforat şi cinci căi de acces fără uşi. În schimb, au proiectat pentru întreaga suprafaţă un sistem de încălzire în podea cu trei pompe de căldură care îşi iau energia din pământ şi care, promiteau autorităţile, trebuia să asigure confortul termic inclusiv iarna.

Numai că socoteala din biroul de proiectare nu s-a potrivit cu cea din piaţă. Atât comercianţii, nevoiţi să suporte în ianuarie temperaturi scăzute, dar şi curentul creat de cele cinci intrări deschise, cât şi clienţii mai cusurgii se plâng de frig. "Suferim. În ianuarie ne îngheţa marfa pe masă. Toţi ne-am îmbolnăvit. La picioare nu ne lasă să ne punem încălzitoare. Ni se zice că se bagă încălzire în podea, dar noi n-o simţim", se plânge o vânzătoare.

Directorul ADP admite existenţa problemei, aşa că a decis acoperirea temporară a căilor de acces cu perdele de plastic, dar soluţia e ineficientă. În schimb, arhitectul Daniel Tivadar (foto) de la Poliart susţine că proiectarea nu a fost nicidecum greşită. "În majoritatea pieţelor din Europa zonele de legume-fructe sunt deschise. Spaţiul a fost gândit astfel încât vara să se ventileze natural", spune Tivadar.

"Noi am acceptat"

Ca urmare a nemulţumirilor pieţarilor, anul acesta ADP va investi din fonduri proprii 558.000 lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor din noua piaţă. Peretele traforat dinspre strada Mihail Sadoveanu va fi închis cu ferestre, vor fi montate cinci uşi la intrările în sectorul legume-fructe, iar sectorul de flori, pus într-un spaţiu deschis la intrarea dinspre liniile de tramvai, va fi la rându-i închis.

Cu toate acestea, atât directorul ADP cât şi viceprimarul Mircea Mălan nu consideră că proiectarea are minusuri. "Nu există nimic de imputat proiectanţilor în condiţiile în care noi am acceptat proiectul în varianta aceasta. După investiţiile ADP, acolo se vor crea condiţii foarte bune", spune viceprimarul.

Războiul meselor

O şi mai mare problemă, din perspectiva comercianţilor, este însă împărţirea pe spaţiile de vânzare. Motivul? Fiecare pieţar ar vrea ca el să primească cel mai bun loc la preţul cel mai mic.

După modernizare, centrul de afaceri are 47 spaţii comerciale de diferite dimensiuni în sectorul spre liniile de tramvai, 380 mese şi 26 boxe de panificaţie şi carne în sectorul legume-fructe, respectiv 132 module individuale de câte 4 metri pătraţi în secţiunea bazar aflată către strada Mihail Sadoveanu. În vechea piaţă, doar agenţii economici care aveau chioşcuri din zidărie aveau şi contracte cu ADP, pe când cei care vindeau la tarabe - fie haine, fie produse agroalimentare - erau consideraţi comercianţi ambulanţi şi plăteau facturi pe o lună înainte. La finalizarea lucrărilor, însă, deşi nu avea nicio obligaţie contractuală faţă de ei, ADP a decis să le asigure "veteranilor" locuri şi în noua construcţie, oricât i-ar dezavantaja în acest fel pe  ceilalţi doritori.

Explicaţia? "Firmele care aveau chioşcuri din zidărie şi care au plecat din piaţă la începerea lucrărilor s-au întors prin licitaţie deschisă. În schimb, pe tot parcursul lucrărilor comercianţii din bazar şi de legume-fructe au vândut continuu într-o parte sau în alta a pieţei ori în cortul din parcarea de peste drum. Aveam o relaţie comercială cu ei, nu puteam să-i dăm afară, doar au plătit lună de lună", motivează Andrica.

Socoteli întortocheate

Chiar şi aşa, pieţarii tot nu au fost mulţumiţi, fiindcă toţi şi-au dorit mai mult decât li s-a dat. "Fiecare societate sau persoană fizică a putut să spună dacă doreşte un spaţiu comercial de 12, 16 sau 30 de metri pătraţi, în partea din faţă a pieţei, sau un modul fix, de 4 metri pătraţi, în partea din spate, după nişte criterii rezonabile. Comercianţii care au avut cele mai multe mese în vechea piaţă au ales primii. Dacă am avut mai mulţi cu acelaşi număr de mese s-a tras la sorţi", explică Andrica, adăugând că nu ar fi fost corect să împartă toate spaţiile doar "veteranilor" în condiţiile în care "există cerere şi din partea altor agenţi economici".

În noul centru, pieţarii din sectorul legume-fructe plătesc aceleaşi tarife ca înainte, ba chiar mai mici după scăderea TVA, mai exact 215 lei pe lună pentru o masă - comercianţii, respectiv 155 lei/lună pentru o masă - producătorii.

În schimb, pentru bazar ADP a impus tarife diferenţiate pe sectoare. La modulele din spate, unde vadul e mai mic, comercianţii vechi plătesc 90 lei/mp/lună, iar pentru spaţiile din faţă, către liniile de tramvai, 180 lei/mp/lună. "Le-am împărţit câte un spaţiu sau un modul, ce au dorit. În spate ne-au rămas 28 de module pe care le-am scos la licitaţie între agenţii economici care deja vând în piaţă, dar pornind de la preţul de 180 lei/lună. Primul modul l-am acordat social, să zicem aşa, celor care erau clienţi vechi. Totuşi, suntem o societate comercială, iar acesta e preţul pieţei", explică Andrica.

Spaţii la licitaţie

Previzibil, deşi s-a vrut înţeleaptă, pentru a-i împăca pe toţi, decizia n-a fost pe placul "veteranilor" care sperau să obţină cât mai multe mese la preţ de nimic. "Toţi suntem nemulţumiţi. Am avut mai mult loc în vechea piaţă. Nu ştiu de ce nu ne poate da la fiecare cât am avut înainte. Nu trebuia făcută nicio licitaţie, astea-s locurile noastre!", zice un afacerist din bazar, Gheorghe Buda.

Luna aceasta, ADP va scoate la licitaţie, pornind de la 180 lei/mp/lună, 11 spaţii de diferite dimensiuni din sectorul apropiat de liniile de tramvai, rămase neocupate după repartiţia "veteranilor". Apoi, cei care vor mai dori un loc vor trebui să aştepte până se eliberează vreunul. "Contractele cu comercianţii sunt valabile 1 an, cu posibilitate de prelungire. Şi în piaţă, ca în toate centrele comerciale, spaţiile se mai eliberează şi în mod natural, să spunem. Pe acestea le vom scoate la licitaţie", spune şeful Administraţiei.

Ţinând cont, însă, de nemulţumirile comercianţilor, spaţiile date la preţuri diferite şi bătaia pe locuri, o întrebare legitimă este dacă nu ar fi fost cu adevărat corect ca ADP să nu fi avut criterii "sociale", ci să împartă locurile de la zero, prin licitaţii deschise pentru fiecare sector? Că oricum, chiar dacă a vrut să împace şi capra, şi varza, tot nemulţumiţi sunt toţi…


EŞEC LA PREFECTURĂ
Comisie fără dialog

La începutul anului, circa 50 de comercianţi au protestat în Piaţa Rogerius, reproşându-i directorului Liviu Andrica frigul şi împărţirea spaţiilor. Marţea trecută, Prefectura Bihor, alături de Asociaţia Pro Democraţia, care s-a proclamat mediatoare între pieţari şi ADP, a organizat o întâlnire a Comisiei de Dialog Social cu scopul de a aplana conflictul.

Numai că, surpriză, la întâlnire nu s-au prezentat nici reprezentanţii comercianţilor, nici cei ai Administraţiei. În timp ce şeful Pro Democraţia a susţinut că pieţarii s-ar fi speriat de un control al ANAF derulat în acea dimineaţă, iar comercianţii că de fapt nici nu au avut habar despre întâlnire, directorul ADP recunoaşte deschis că a preferat să nu meargă. "Instituţia Prefectului este reprezentanta Guvernului în teritoriu, nu are de ce să medieze un aşa-zis conflict între o societate comercială şi agenţii cu care aceasta lucrează pe baze contractuale", explică Andrica.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
:)
Daca era prea cald, s-ar fi plans ca li se strica branza si legumele pe rafturi. Inainte de renovare, cand practic piata nu avea pereti, culmea, era bine :) Chiar dupa deschidere, am trecut si eu pe-acolo de curios (pe la haine), si trageam cu urechea la ce vorbeau comerciantii: Ba ca in zona lor nu circula lumea, ba chiria e mare, ba e prea cald,ba ca ei n-au grilaj. Toate baiurile posibile. E greu sa civilizezi omul cand el e obisnuit la obor
Postat 16 Februarie 2016, 09:45 de marius_ro
MADE by PMO ! paltit de amarasteni
Proiectul de arhitectura este un COPY-PASTE nereusit dupa un proiect de gradinita-scoala din Austria sau elvetia(nu mai retin exact). Da ce treaba are proiectantul decat a gandi functionalitatea obiectivului proiectat ca de aia l-ai angajat ( altfel puteai trimite o echipa de tigani la care le spuneai sa iti faca o piata si.... si poate iesea mai bine) ???? Trebuia sa mearga pana la Budapesta si sa vada piata din pupul orasului si invata ceva dar asa doar copyind un proiect eise ceea ce a iest ! Ca cum proiectantul asa si proiectul, ca cum proiectul asa si lucrarea !!!! Da la ce sa ne asteptam mai mult de unde nu e nimic !
Postat 15 Februarie 2016, 17:15 de scortosul
adevar graieste sefu'
Auzi la el "Nu există nimic de imputat proiectanţilor în condiţiile în care noi am acceptat proiectul în varianta aceasta". Bine ca recunoste fara sa vrea ca vina e a lor!!! Mai nene da de ce mai cheltuiesti sute de mii pe "corectii", daca nu exista probleme?
Postat 15 Februarie 2016, 12:07 de ferfeleaga
reper
Piata este un reper al prostiel PMO din toate punctele de vedere, architectural, functional, financiar !!! Piata este spatiu de vanzare andetail cu preturi andetail si nu pret de angro. Cine vrea pret de angro merge la piata de angro si vede el daca ii vinde cineva daca nu are firma. Cand am fost in Spania pentru 6kg. de rosii la producator am dat 1 pesetas iar la magazinul din piata pentru 1 kg de rosii ( aceleasi rosii) am 6 peseta (asta acu 18 ani) Nimeni nu era revolata , cine voia cumpara cine nu mergea pret de 20km pana la producator si cumpara de acolo. E o abureala asata cu preturile practicate de pietari. Daca cineva considera ca este asa de rentabil nu pricep de ce nu se apuca si el de pietarie !
Postat 14 Februarie 2016, 22:28 de scortosul
romania
cateva lucruri despre care nu vorbeste nimeni , o mare parte a spatiilor sunt subinchiriate (asta inseamna ca cel care le-a inchiriat initial a putut obtine un pret mai bun decat adp atat despre pretul pietei) ,o mare parte din sectorul agroalimentar sunt revanzatori , speculanti care dimineata cumpara cartoful cu 80 de bani din piata en gros si revinde cu 2 lei , asta inca nu ar fi o problema dar din cauza lor micii producatori din jurul orasului nu au loc in piata , nu mai vorbim de asa numitul bazar plin de tot felul de fake-uri chinezesti cumparate din bucuresti (europa) revandute cu adaosuri de 200-300 % in conditii de toata jena ,fara cabine de proba normale , te descalti pe niste cartoane daca vrei sa incerci incaltaminte etc etc , de multi ani nu mai cumpar imbracaminte din piata pur si simplu cred ca nu este locul potrivit pt a vinde astfel de articole , piata ar trebui sa fie agroalimentara cu mese rezervate si pt micii producatori care si-ar vinde roadele muncii lor sa-si rotunjeasaca pensiile de nimic , iar bazarul ar trebui sa fie inlocuit cu spatii decente in care sa ai conditii si unde nu in ultimul rand sa primesti bon fiscal , ca la tarabe nu prea.
Postat 14 Februarie 2016, 21:14 de wolf
NU UITATI !
Le spunem usor peiorativ " PIETARI " ! Dar de fapt nu fac altceva decat sa-si asigure existenta lor si familiilor lor ! Uneori de mai dau si cate o...teapa ! Dar ma gandesc la ce ii asteapta peste 10-20 de ani : reumatism , spondiloza probleme cu rinichii , de-astea , " banale " ! Pe 5 iunie , prin bunavointa PNL , s-ar putea sa avem alegeri locale ! Dragi " pietari " , dragi oradeni , NU UITATTI ! Sprancenele incruntate sunt doar O MASCA ! Sigur , sigur nici PSD-ul local n-a stralucit ! Dar parca aplecarea fata de oamenii normali a fost mai evidenta !
Postat 14 Februarie 2016, 19:19 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON