Handbaliştii de la CSM Oradea au întrerupt sâmbătă seria înfrângerilor din ultimele etape, după ce, pe teren propriu, s-au impus cu scorul de 41-37, în disputa cu AHC Potaissa II Turda.
Meciul, care a contat pentru etapa a 14-a a campionatului Diviziei A, Seria D, şi s-a desfăşurat la Arena Antonio Alexe, a fost controlat de elevii antrenorului George Tăutu, care au condus în permanenţă. La pauză orădenii conduceau cu cinci goluri, scor 22-17, iar în partea a doua s-a continuat cam de aceeaşi manieră, cu CSM-ul la timonă. De câteva ori, gazdele s-au distanţat la şase goluri, scor 26-20 şi 27-21. Ulterior, turdenii au mai redus din handicap, dar cel mai mult s-au apropiat de trei goluri. În cele din urmă partida s-a încheiat cu 41-37, iar CSM Oradea a obţinut cea de-a noua victorie în actualul sezon.
De menţionat însă ca acest succes este cel de-al treilea din actualul sezon competiţional pentru bihoreni în duelurile cu echipa satelit a clubului de handbal din Turda.
Victoria de sâmbătă a readus-o pe echipa orădeană pe poziţia a doua a clasamentului, după ce în derby-ul etapei, CSM Sighişoara s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 35-29, în faţa celor de la HC Szejke Odorhei.
Principalul marcator al "roş-albaştrilor" a fost de această dată pivotul Cătălin Crăciun, cu 10 goluri. El a fost urmat de Adrian Mihăilescu, cu 8 goluri, Răzvan Radu, cu 7 reuşite, Bogdan Cîrchea, autor a 5 goluri, Petru Pomian şi Vlad Bondor, cu câte 4 reuşite, şi Devid Munea, cu 3 goluri. De partea cealaltă, principalii marcatori au fost: Teodor Pintoiu, cu 10 goluri, şi Alexandru Gavril, autor a 9 goluri. Poarta echipei orădene a fost apărată de George Duma şi Robert Ene.
Cea de-a treia partidă a etapei de sâmbătă, de la Baia Mare, s-a încheiat, de asemenea, cu victoria gazdelor, CS Minaur II impunându-se cu 39-24 în faţa echipei HC Sibiu.
După 14 runde, bihorenii au 9 victorii şi 5 înfrângeri, totalizează 27 de puncte şi sunt devansaţi doar de cei de la CSM Sighişoara, care au 30 de puncte. Pe locul III se află HC Szejke Odorhei, cu 25 de puncte.
În etapa viitoare, CSM Oradea va juca la Sibiu, cu echipa locală, HC, sâmbăta viitoare, 2 martie.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.