URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Noiembrie 2017, 07:30

Handbaliştii de la CSM Oradea abordează cu încredere derby-ul campionatului, de duminică

Handbaliştii de la CSM Oradea abordează cu încredere derby-ul campionatului, de duminică foto arhivă, Roby Boroș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După un parcurs fără greşeală până în prezent în noua ediţie de campionat, echipa de handbal masculin CSM Oradea se află acum în faţa celui mai dificil examen din cadrul campionatului Diviziei A, Seria Vest.

Astfel, bihorenii, care au punctaj maxim, după şase partide susţinute, se vor confrunta duminică, pe teren propriu, cu liderul clasamentului, CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, formaţie care are tot 18 puncte, dar beneficiază de un golaveraj superior şi care şi-a anunţat clar intenţiile de promovare în acest sezon.

Meciul CSM Oradea - CSU  Constantin Brâncuşi Târgu Jiu este programat duminică, de la ora 17:30, la Arena Antonio Alexe.

"Avem un grup unit, disciplinat tehnico-tactic, cu care lucrez foarte bine. Îmbucurător e că din lot fac parte şi şapte orădeni. Noi avem obiectiv o clasare în primele şase locuri, spre deosebire de adversari care doresc cu orice preţ promovarea în Liga Naţională. Vom întâlni o echipă de forţă, cu un lot numeros şi puternic în care se regăsesc jucători cu prezenţe în prima ligă, precum Dragnea, Stan, Axinia, Anghel sau Subţirică. Echipa din Târgu Jiu este favorită, dar şi băieţii noştri se ambiţionează foarte mult când întâlnesc astfel de adversari. Presiunea va fi pe umerii oaspeţilor şi cu sprijinul publicului sperăm să ne continuăm parcursul perfect", a declarat, într-o conferinţă de presă, antrenorul principal al CSM-ului, Sebastian Tudor.

De menţionat că intrarea spectatorilor la acest joc, considerat derby-ul campionatului, va fi liberă, aşa cum s-a întâmplat la toate meciurile de acasă ale handbaliştilor orădeni de până acum.

"Stăm bine în acest moment în Divizia A şi ne dorim nespus de mult să evoluăm în premieră în Cupa României, din postura de echipă de liga secundă, ceea ce ar constitui şi o premieră", a precizat şi antrenorul secund al CSM-ului, George Tăutu. De altfel, cel din urmă se ocupă şi de iniţierea şi creşterea tinerilor handbalişti de la clubul Alpha, club cu care CSM-ul a intrat în acest an într-o colaborare.

Pentru a juca în Cupa României, orădenii ar trebui să încheie turul de campionat pe primul loc, iar un succes, duminică, în faţa celor din Târgu Jiu ar aduce foarte aprope acest deziderat.

"Întâlnim principala favorită la promovare, dar ne dorim mult să facem un joc bun şi mai ales să ne continuăm seria victoriilor. Pentru asta am fost aduşi aici noi, jucătorii cu experienţă, lângă băieţii mai tineri, dornici de afirmare. Jocul începe să se lege şi arătăm din ce în ce mai bine ca echipă. Sper ca o dată cineva să-şi îndrepte faţa şi spre noi şi eforturile noastre de a ajunge în Liga Naţională să fie bine susţinute. Îmi doresc mult să mai joc acolo cu Oradea. Trebuie să fim însă şi realişti. La ce se joacă acum în primul eşalon am fi doar parteneri de întrecere. Sunt de părere că o echipă de pe locul 2 din Divizia A nu are ce căuta la baraj, pentru că nu are cum să depăşească o grupare din Liga Naţională", a declarat, la conferinţa de presă, susţinută la Arena Antonio Alexe, şi căpitanul echipei orădene, Cosmin Liberţ.

Dacă în prima parte a acestui an existau temeri că formaţia de handbal masculin CSM Oradea ar putea să dispară, între timp "situaţia s-a remediat şi ni s-a dat încredere, iar pentru asta vrem să răsplătim condiţiile oferite de conducerea clubului, care sunt foarte bune pentru liga secundă", după cum a mai precizat antrenorul principal, Sebastian Tudor.

Acesta a făcut un nou apel către iubitori sportului din Bihor de a fi duminică după-amiază alături de handbaliştii orădeni la derby-ul campionatului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON