În organizarea Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, în weekend s-a desfăşurat la sala de sport de la Sânmartin turneul de handbal feminin rezervat echipelor cu jucătoare născute în anii 2004 şi 2005 şi dotat cu Cupa Toamna orădeană - ediţia 2017.
Deşi trebuia să participe cinci echipe, în cele din urmă s-au prezentat doar trei, formaţiile din Sălacea şi Tăşnad "renunţând în ultimul moment", după cum a declarat unul dintre organizatori. Astfel, au fost prezente echipele din Oradea, Sânmartin şi Valea lui Mihai, echipa gazdă reuşind, în cele din urmă, să-şi adjudece competiţia.
S-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare, iar rezultatele înregistrate au fost:
Oradea - Sânmartin 15-18
Oradea - Valea lui Mihai 19-8
Valea lui Mihai - Sânmartin 15-28
La final, au fost acordate cupe şi diplome din partea organizatorilor, dar şi premii speciale, pentru Alexandra Buzilă, de la Sânmartin, care a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului şi pentru Gulacsi Kitty, de la Valea lui Mihai, pentru cel mai bun portar.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.