URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2017, 16:51

Găselniţă marca "Muian": Excentricul Gabriel Miloia vrea să doneze monede de argint Episcopiei Greco-Catolice ca să-i fie iertate "pornografia şi obscenitatea"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Controversatul artist orădean Gabriel Miloia, pe numele lui real Gabriel Bako, care anul trecut a şocat comunitatea locală printr-o expoziţie cu imagini şi filmuleţe în care apărea masturbându-se, deschide, pe 7 decembrie, o expoziţie tocmai în Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea, nereabilitat în interior şi închis în mod normal publicului.

Noua găselniţă a excentricului Miloia este aceea a unei expoziţii pe tema "arta este poarta graţiei" numit Apocrypha 2, care se vrea un proiect complet opus primelor două semnate de "Muianul". În 2012, acesta a vandalizat peste 200 de clădiri din oraş ştampilându-şi chipul pe ele şi, apoi, în 2016, a chemat orădenii la o expoziţie formată din imagini pornografice care-l arătau masturbându-se, complet gol, şi cu chipul ex-consilierului local Sebastian Lascu - cel care militase pentru curăţarea clădirilor murdărite de autointitulatul Muian - desenat pe corp.

Într-un interviu publicat de cotidianul Jurnal bihorean, Miloia susţine că, încă de la început, a avut în gând trei concepte considerate de el artistice pe care a vrut să le pună în practică. Primul, cel cu vandalismul clădirilor cu propriul chip, a demonstrat "arta ca asumare", cel de-al doilea, cu obscenităţi, a fost bazat pe afirmaţia "arta este o armă", iar cel de-al treilea, care urmează să fie vernisat în Palatul Episcopal, porneşte de la ideea că "arta este poarta graţiei".

În interviu, Gabriel Miloia recunoaşte că, prin imaginile explicite expuse anul trecut, a dus "la extrem pornografia şi obscenitatea proiectului". "Apocrypha 2 e întoarcerea totală, renunţarea la orice confruntare şi căutarea reconcilierii", susţine tânărul.

Detaliile Apocrypha 2 nu au fost încă dezvăluite, ci doar faptul că primii 208 de vizitatori - după numărul de "ştampile" cu Muianul aplicate în 2012 pe clădirile din Oradea - vor avea chipurile gravate pe monede de argint, "precum ale regilor". Ulterior, susţine Miloia, toate monedele vor fi donate Episcopiei Greco-Catolice pentru reabilitarea Palatului.

Controversatul artist susţine că a vrut să facă ultima parte a proiectului Muian în Palatul Episcopal după o discuţie cu episcopul greco-catolic Virgil Bercea, care l-ar fi "certat pentru mizeria care îmi înconjoară munca".

"Palatul mi-a fost oferit cu condiţia să aduc reparaţii pentru violenţa şi scandalul care au afectat comunitatea până acum", adaugă acesta, semn că el a făcut demersuri pentru a fi primit acolo. Toate anunţurile de pe paginile oficiale ale proiectului spun, însă, că expoziţia are loc în Palatul Episcopal "la invitaţia Episcopiei"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Dezamagire
Dragi redactori, asta e un articol pt bihon, publicatia citita de cei mai putini straluciti. De ce a trebuit sa contribuiti la reclama unui asemenea om? Lasati-i pe cei de la bihon sa scrie (corpas) porcarii de astea, coi aveti articole mult, mult mai bune si care isi dovedesc scopul informativ.
Postat 29 Noiembrie 2017, 06:32 de poiu
A cincea sansa, cu emotii si neincredere
M-a scarbit ce a facut: si vandalizarea cladirilor istorice, si scatologia sexuala considerata arta. Dar daca vine cu ceva cu adevarat frumos, nu doar ca declaratie si titlu, ci ca standard si rigoare obiectiva, voi aprecia. Oricine poate fi iertat daca se pocaieste cu adevarat, ca nu cu donatii banesti isi iarta pacatele. Apreciez episcopia Unita si pe episcopul Virgil Bercea!
Postat 28 Noiembrie 2017, 20:18 de unu
:-)
...asteptam cu mari emotii expozitia. Dar de unde fonduri pentru 208 monede de argint fiecare unicat in felul ei?
Postat 28 Noiembrie 2017, 19:03 de Cleopard
mda...
"Controversatul artist..." Recunosc ca pana aici am citit, bafta in continuare. Daca specimenul asta trece granita sper sa nu zica ca e oradean ca ne facem de cacao.
Postat 28 Noiembrie 2017, 17:26 de seth
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON