URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Aprilie 2021, 16:21

Garda de Mediu Bihor, amenzi de aproape 1 milion de lei în primele trei luni din acest an. O primărie a primit cea mai mare sancţiune

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Statistic, n-a trecut zi din anul 2021 în care Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Bihor să nu primească cel puţin o reclamaţie privind posibile poluări.

Potrivit unui raport trimestrial de activitate, valabil pentru primele trei luni ale acestui an, comisarii de mediu au înregistrat 113 sesizări, în urma cărora s-au dus în 69 de controale. Alte 51 de sesizări au fost redirecţionate către alte instituţii competente pentru soluţionare. În general, bihorenii au reclamat deversări de ape uzate, depozitări necontrolate de deşeuri, aspecte privind calitatea aerului şi disconfortul olfactiv.

Pe lângă controalele făcute în urma sesizărilor, comisarii de mediu au mai făcut 25 de controale în urma autosesizării, 83 pentru verificarea modului de respectarea a condiţiilor impuse în actele de reglementare, 11 dispuse de Comisariatul General al Gărzii de Mediu, 9 pentru identificarea de obiective noi, două pentru verificarea măsurilor stabilite anterior şi tot atâtea pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor. De asemenea, comisarii de mediu au mers în 25 de controale cu alte autorităţi, în urma unor protocoale încheiate la nivel judeţean.  

"În urma acestor controale, au fost aplicate 51 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 932.000 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii GNM – CJ Bihor a fost în valoare de 100.000 lei, aplicată unei administraţii publice locale pentru neîndeplinirea la termen a măsurilor stabilite anterior", se arată într-un comunicat semnat de comisarul şef Sever Şerbănescu.

Aşa cum BIHOREANUL a scris la vremea respectivă, Primăria Batăr este cea care a încasat amenda record, pentru că nu a curăţat o groapă de gunoi depsitată anterior de comisarii de mediu, ba chiar angajaţii Primăriei au dat foc gunoaielor.

Totodată, în aceste prime trei luni din an, comisarii de mediu au făcut două sesizări penale. Una dintre acestea a vizat o exploatare ilegală de nisip, descoperită în comuna Brusturi.

Bilanţul Gărzii de Mediu Bihor mai arată că, în perioada 1 ianuarie – 31 martie nu au existat poluări, accidente sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON