URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Iunie 2016, 09:13

Găinării ce nasc porcării

Găinării ce nasc porcării foto: ziarobiectiv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă prin 2012 se vorbea despre o "marţi neagră" în care parlamentarii goleau de conţinut legile astfel încât, încălcându-le, să nu ajungă după gratii, după alegerile locale putem vorbi de o săptămână neagră. Ba chiar de mai multe, una după alta.

Marţea trecută, reveniţi la "lucrări", senatorii au adoptat o lege a pensiilor speciale pentru aleşii locali, după ce anterior aceasta fusese declarată neconstituţională. De ea vor beneficia de la 1 ianuarie 2017 toţi cei care şi-au dus până la capăt cel puţin un mandat, ba chiar şi foştii demnitari locali din perioada comunistă, inclusiv prim-secretarii. Păgubite vor fi bugetele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, care vor suporta o povară în plus deşi nu au bani, adesea, nici pentru iluminatul public ori pentru repararea dispensarelor şi şcolilor. Pentru noua aberaţie au votat 101 senatori din toate partidele, împotrivă doar unul singur, iar 6 s-au abţinut.

Miercuri, plenul reunit al ambelor camere a votat pentru "amnistierea" parlamentarilor care au fost găsiţi în conflict de interese după ce îşi angajaseră rudele la propriile cabinete, iniţiativa aparţinând PSD şi UDMR, dar fiind însuşită şi de PNL, UNPR şi ALDE. În total, au votat pentru 306 de senatori şi deputaţi (mulţi din totalul de vreo 550 au chiulit, dar minoritatea a fost suficientă pentru adoptare), împotrivă nici măcar unul, iar unul s-a abţinut.

Tot miercuri, deputaţii au decis că notarii infractori nu vor putea fi excluşi din profesie dacă au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, după ce luna trecută Comisia Juridică a Camerei hotăra ca avocaţii să nu mai poată fi percheziţionaţi şi obligaţi să denunţe infracţiuni. Şi tot miercuri, plenul reunit a mai făcut o ispravă, legiuind ca aleşii locali să-şi păstreze mandatele dacă, la fel, vor fi condamnaţi doar la închisoare cu suspendare. 

Am încercat, evident, să aflu cum au votat parlamentarii bihoreni. Cei mai mulţi nici nu au răspuns la telefon, iar dintre cei care au făcut-o unii au declarat că nu au participat la şedinţe şi alţii că nu-şi amintesc. Baiul e că nici nu ai cum să-i verifici, din simplul motiv că ultimul vot electronic evidenţiat pe site-ul Camerei datează din februarie. Ce s-a întâmplat atunci? O găinărie: proiectul Legii Defăimării iniţiat de Liviu Dragnea a picat din cauza chiulului reprezentanţilor PSD, însă pentru a avea un pretext să-l retrimită Comisiei Juridice, autorul a decretat, împreună cu Valeriu Zgonea (care pe atunci îi era bun tovarăş şi prieten, nu Zgorro, ca acum!), că vina a fost a "sistemului", că nu înregistrase toate sufragiile exprimate. Aşa că nu mai funcţionează!

Ce vreau să spun? Un lucru simplu: că o găinărie făcută ieri şi netaxată azi va duce mâine la o porcărie, iar apoi la şi mai multe, fără număr. Aşa şi cu Parlamentul nostru: a găsit o chichiţă ca să nu mai ştim care deputat şi senator e alb şi care negru, pentru ca zi de zi, la întuneric şi la grămadă, să poată întoarce totul cu fundu-n sus.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON