URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
15 Iulie 2014, 18:29

Frumuseţea defilează la ERA! Absolvenţii de la Arte îşi etalează creaţiile vestimentare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

ERA Park va deveni centrul frumuseţii şi al creativităţii. Zece absolvenţi ai specializării Modă-Design Vestimentar din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea îşi vor etala, în prezentări de modă, colecţiile create în cadrul examenului de licenţă. "Gala Diplomelor" va avea loc miercuri, 16 iulie, între orele 18 şi 21, în sala de evenimente a centrului comercial.

Materialele din care sunt compuse piesele vestimentare sunt diverse, de la mătăsuri şi materiale transparente, până la piele, materiale ţesute ori tricoturi. Fiecare colecţie are povestea ei şi este inedită, spun organizatorii.

Designerul Florentina Buzle îşi va prezenta colecţia „Rapsodie", Simona Croitoru - „Luxury", Teodora Doble - „Nascha", Rebecca Fekete - „Aum", Melitta Hauler - „Broken soul", Victor Maruscsak - „Night wish", Laura Oana - „Fusionner", Roxana Piţigoi - „Contrapunct", Alexandra Ţelea - „Tribut" şi Brenda Vereş - „Future". Prezentatorul evenimentului va fi actorul Şerban Borda.

Târg de Antichităţi si evenimente pentru copii la ERA Park

Sâmbătă, între orele 10 şi 18, e rândul amatorilor de antichităţi să fie răsfăţaţi de ERA Park. Sub cupola centrului comercial, în cadrul unei noi ediţii a Târgului de Antichităţi, peste 30 de expozanţi vor pune la dispoziţia orădenilor bijuterii, colecţii de artă, timbre, numismatică, porţelanuri şi multe altele.

Continuă, totodată, seria evenimentelor pentru copii. În ce priveşte filmele de animaţie gratuite, cei mici sunt chemaţi, sâmbătă, începând cu ora 11, la „Compania Monştrilor", iar duminică, de la aceeaşi oră, sunt invitaţi la „Aladdin". Ambele animaţii vor rula în sala de evenimente a ERA şi vor fi dublate în limba română.

Pe de altă parte, sâmbătă, între orele 17 şi 19, sub cupolă, BombonERA îi cheamă pe copii la atelierul educativ numit „Lumea subacvatică", în cadrul căruia cei mici sunt invitaţi într-o călătorie magică în care vor descoperi lumea mărilor şi oceanelor. Participanţii vor afla lucruri interesante despre vieţuitoarele subacvatice şi îşi vor pune la încercare imaginaţia, confecţionând fiecare propriul animăluţ subacvatic. Atelierul este menit să le dezvolte imaginaţia, dar şi cultura generală.

De precizat că la fiecare dintre cele trei evenimente, intrarea va fi gratuită pentru toată lumea!

Detalii despre târgul de antichităţi aflaţi accesând http://era-oradea.ro/ro/targ-de-antichitati-4 , programul filmelor gratuite poate fi consultat la http://era-oradea.ro/ro/weekend-uri-cu-filme-gratuite, iar deslre atelierele BombonERA citiţi la http://era-oradea.ro/ro/ateliere-bombonera!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON