Programată în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, etapa a II-a a campionatului Ligii a III-a la fotbal va aduce şi primul duel bihorean. Astfel, cu începere de la ora 17, la Sânmartin se vor duela echipele CSC din localitate şi Luceafărul Oradea, într-un joc care va inaugura, în mod oficial, noua bază sportivă de lângă stadionul Luceafărul.
Pentru că nu au fost lăsaţi să-şi dispute meciurile de pe teren propriu la stadionul Luceafărul, cei de la CSC Sânmartin au evoluat o perioadă la Sântion, timp în care şi-au construit propria bază, în imediata vecinătate a stadionului Luceafărul. Cum aceasta a fost finalizată în vara acestui an, acum este gata să găzduiească şi primul joc oficial. Se poate spune aşadar că Luceafărul Oradea se va deplasa doar o sută de metri în această etapă, pentru că aceasta este şi distanţa care separă cele două arene sportive din Sânmartin.
Trecând în plan strict fotbalistic, după rezultatul de egalitate de la Şimleu, cei de la CSC sunt acum dornici de-a obţine şi prima victorie din acest sezon. De cealaltă parte, şi trupa pregătită de Ciprian Dianu, Luceafărul Oradea, vine la acest joc după ce a avut o evoluţie bună în prima etapă, la Dej, dar a pierdut nemeritat. Va fi, astfel, şi pentru luceferi un prilej de revanşă.
În aceste condiţii se anunţă un joc atractiv, deschis oricărui rezultat, dar la care spectatorii nu vor avea acces, din motivele bine ştiute deja, evitarea răspândirii virusului.
Cealaltă echipă bihoreană din Liga a III-a, CAO 1910 Oradea, va juca sâmbătă, de la aceaşi oră, 17, în deplasare, la Baia Mare, cu Minaur, formaţia care anul trecut a luptat pentru promovare, dar care între timp şi-a remaniat lotul de jucători.
După ce au ratat la mustaţă victoria în etapa de debut, sâmbăta trecută, când au jucat acasă cu SCM Zalău şi au ratat un penalty în minutul 88, elevii antrenorului Florin Fărcaş se deplasază acum în Maramureş cu gândul de a obţine un rezultat pozitiv, deşi sunt conştienţi că vor avea de-a face cu un adversar solit şi incomod.
În prima rundă, Minaur s-a impus cu 3-1 în deplasare, pe terenul conjudeţenei Progresul Şomcuta Mare, o altă nou promovată în Liga a III-a.
Iată programul complet al etapei a II-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a la fotbal (sâmbătă, ora 17):
CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea
SCM Zalău – Someşul Dej
Minaur Baia Mare – CAO Oradea
Gloria Bistriţa – Progresul Şomcuta Mare
Sportul Şimleu – CSM Satu Mare
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.