URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Martie 2024, 18:35

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi extrădat în România

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi extrădat în România O imagine cu Cătălin Cherecheș, realizată imediat după ce a fost prins în Germania, a ajuns în spațiul online, inclusiv pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi extrădat în România pentru a-și executa pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

Decizia privind trimiterea lui Cherecheș în România a fost luată miercuri de judecătorii Tribunalului Regional din Munchen, notează romania.europalibera.org. 

Fostul primar Cătălin Cherecheș (45 ani) va rămâne în arest, în Germania, până la transferul său în România.

„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, o escortă a Poliției Române îl va aduce în țară pe bărbatul din Baia Mare, în vederea executării mandatului, la o dată ce va fi stabilită de comun acord, cu partenerii germani”, se arată într-un comunicat al Poliției Române, citat de Digi24.ro. 

Pe 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv pe Cătălin Cherecheș la închisoare cu executare. Mandatul european de arestare a fost emis pentru că fostul primar din Baia Mare a fugit din țară cu câteva ore înainte de pronunțarea sentinței.

El a fost prins, pe 28 noiembrie 2023, în gara din Ausburg, în sudul Germaniei.

Cătălin Cherecheș a cerut să-și ispășească pedeapsa în Germania și a invocat condițiile dificile din penitenciarele din România.

Pe de altă parte, cum Cătălin Cherecheș a fost lăsat să iasă din țară prezentând actul de identitate al unei rude, la finalul anului trecut, a fost schimbat șeful poliției Maramureș și s-a deschis o anchetă la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.

De asemenea, merită amintit că Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus trimiterea în judecată a socrilor lui Cherecheș pentru fapte de corupție, căci ar fi încercat să mituiască ruda unui judecător, pentru a influența decizia în dosarul de corupție al fostului primar. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON