URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
27 Decembrie 2018, 09:07

Finalizarea proiectului „Diversificarea activității SC SANPLAST SRL prin achiziționarea de echipamente pentru producția mobilierului de baie”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anunt de presă

27.12.2018

Finalizarea proiectului

Diversificarea activitatii SC SANPLAST SRL prin achizitionarea de echipamente pentru productia mobilierului de baie

S.C. SANPLAST S.R.L. cu sediul în Oradea, Str. Soseaua Borsului, nr. 47, județul Bihor, CUI 15048392, Nr. Reg. J05/1181/28.11.2002, a derulat începând cu 12.03.2018 proiectul cu titlul: „Diversificarea activitatii SC SANPLAST SRL prin achizitionarea de echipamente pentru productia mobilierului de baie”, cod SMIS 104271, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltarea Regionala, în baza contractului de finanţare nr. nr. 1496 / 12.03.2018  încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest în calitate de Organism Intermediar.

Conform contractului de finantare valoarea totală a proiectului este de 1.123.017,09 lei lei, din care asistenţa financiară  nerambursabilă este de 790.245,44 lei, din care 671.708,62 lei din FEDR și 118.536,82 lei din Bugetul Național.

Proiectul s-a implementat la sediul social al societății în Regiunea Nord-Vest, judeţul Bihor, Municipiul Oradea, Str. Borsului, nr. 47, prin REGIO - Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Obiectivul general al proiectului „Diversificarea activitatii SC SANPLAST SRL prin achizitionarea de echipamente pentru productia mobilierului de baie”” este consolidarea pozitiei pe piata a SANPLAST SRL prin adoptarea de masuri care sa conduca la diversificarea activitatii in domeniul productiei de mobilier de baie.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

- Cresterea numarului mediu de angajati cu 5 pana la finalizarea implementarii proiectului din care 1 loc de munca va fi ocupat de catre o persoana dintr-o categorie defavorizata

- Crearea capacitatii de productie prin achizitia unui numar 14 echipamente pentru producerea mobilierului de baie, 1 magazin online si 8 echipamente IT care vor asigura inovare la nivel de proces si serviciu

Rezultatele proiectului sunt:

- 14 echipamente noi pentru producerea mobilierului de baie

- 8 echipamente IT care asigura inovare la nivel de proces si serviciu si 1 magazin online

- 5 locuri de munca noi create

Impactul pozitiv al investitiei asupra solicitantului, dar si la nivel local si regional este dat de:

- Achizitia si utilizarea a 14 echipamente noi destinate productiei inovatare de mobilier de baie

- Achizitia si utilizarea a 8 echipamente IT si 1 - online in vederea gestionarii productei si promovarii produselor realizate si, posibilitatea de a cumpara tot ce au nevoie din domeniul instalatiilor sanitare si a mobilierului de baie

- Eficientizarea activitatii in cadrul societatii, prin cele 5 locuri de munca nou create, in vederea productiei de mobilier de baie

Date de contact: Pentru detalii suplimentare vă stăm la dispoziţie la sediul social al firmei sau la tel. 0728297060, e-mail proiect.nobless@gmail.com, persoana de contact Marioara Galea.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON