URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 09 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În mod cert, primarul Florin Birta începe să aibă apucături sinucigașe. Evident, din punct de vedere electoral. Ori s-a săturat de postul care-i mănâncă tinerețile, ori mizează pe capacitatea infinită a orădenilor de a uita, altfel nu se explică de ce, în preajma campaniei electorale, traficul în oraș este practic blocat...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
19 August 2021, 17:59

"Filantropica", "Osânda", "B.D. la munte şi la mare". Festival cu filme "de patrimoniu" în Băile Felix (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima ediţie a Festivalului Naţional de Filme Româneşti de Patrimoniu va avea loc în perioada 27 august - 1 septembrie în Băile Felix, evenimentul fiind organizat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), Primăria Sânmartin şi SCT Felix.

În fiecare seară a evenimentului va fi proiectată câte o peliculă, sub deviza "Să ne preţuim valorile". Evenimentul va avea loc în piaţeta de lângă ştrandul Apollo. 

Filmele care vor putea fi vizionate în cadrul festivalului sunt: MIHAI VITEAZUL şi OSÂNDA (în regia lui Sergiu Nicolaescu), OPERATIUNEA MONSTRUL (regia Manole Marcus), FILANTROPICA (regia Nae Caranfil), B.D. LA MUNTE ŞI LA MARE (regia  Mircea Drăgan) şi ŢAPINARII (regia Ioan Cărmăzan).

Intrarea la Festivalul Naţional de Filme Româneşti de Patrimoniu va fi liberă. 

În festival a fost inclusă şi o expoziţie despre cineastul amator Zenobiu Domide (1937-2002), primul creator de filme de animaţie din România, participant la festivaluri din ţară şi străinătate cu producţiile sale.

Expoziţia temporară despre activitatea de trei decenii (1961-1991) a lui Zenobiu Domide va fi găzduită în sala de festivităţi a Primăriei Sânmartin şi cuprinde materiale foto-documentare din arhiva cineastului, aparate de filmat şi de proiecţie cu care acesta a lucrat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6181 RON
  • 1 EUR = 4.9543 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON