URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
25 Februarie 2023, 00:45

Fetița de 9 ani din Oradea care i-a impresionat pe jurații de la „Românii au talent”. Momentul Taniei (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În vârstă de doar 9 ani, Tania Demian a cucerit juraţii show-ului „Românii au talent”. În ediția difuzată vineri seara, micuța orădeancă a prezentat un moment de balet și dans contemporan, reușind, cu mișcări grațioase și totodată dificile, să-și asigure prezența în etapa următoare a concursului.

Tania, care activează în clubul Fit Dance Oradea, și-a dorit să fie „lebăda neagră”, așa că și-a rugat mama să o dea la balet, a spus Pavel Bartoș, când a prezentat-o pe dansatoarea din Oradea.

În discuțiile cu cei patru jurați de la „Românii au talent” – Andra, Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur – Tania a spus că baletul este pasiunea ei de „când eram mică”. Ea a fost și protagonista unui moment amuzant, când le-a povestit juraților că a schimbat sala în care făcea cursuri căci inițial nimerise într-una unde „mirosea a picioare nespălate”.

Invitată de gazde să-și prezinte momentul, Tania Demian a adoptat o ținută artistică și a impresionat prin coregrafie și prin expresivitate. 


(captură video Pro TV)

„Mă bucur că vorbesc cu un copil, cu Tania de 9 ani, și apoi când începe să danseze se transformă. Văd un profesionist, pare un om cu experiență de ani de zile pe scenă, nu mai văd copilul acela emoționat. Este incredibil, mi se face pielea de găină. Iubesc emisiunea asta că-mi oferă astfel de senzații, de sentimente, și-ți mulțumesc din suflet”, i-a spus Andra. 

Andi Moisescu a remarcat apoi „ce maturitate au copiii din ziua de astăzi”: „Sigur că aici vedem niște vârfuri, dar nivelul de maturitate pe care-l văd eu pe scenă este incredibil. Acum îmi dau seama că ea nu glumește când spune «când eram mică»...”. 

În fine, Mihai Bobonete a dat verdictul: „Din partea noastră ai patru de «da» și mergi în următoarea etapă...”, pe care Tania l-a primit voioasă, bucurându-se totodată de aplauzele spectatorilor. 


(foto: Facebook / Românii au talent)

Tania Demian are în palmares, printre alte premii, un titlu de campioană mondială la dans contemporan, obținut într-o competiție desfășurată la Viena. Orădeanca a mai concurat la „Românii au talent” și în 2021. 

VEZI MOMENTUL TANIEI, AICI!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON