URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2015, 12:33

Familia unei doctorițele arestate în dosarul rețetelor false reclamă încălcarea drepturilor omului: Elvira Nemeth are gemeni de 6 luni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Familia doctoriţei Elvira Nemeth, arestată preventiv în dosarul reţetelor false, a reclamat Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Camerei Deputaţilor faptul că măsura luată împotriva acesteia este un abuz şi încalcă drepturile copiiilor acesteia, gemeni de 6 luni pe care ea îi alăpta şi care acum sunt privaţi de îngrijirea maternă.

Sesizarea a fost înaintată, luni, parlamentarului bihorean Ioan Sorin Roman, secretarul organismului, care o va pune în discuţie în şedinţa de săptămâna viitoare a comisiei.

"Acuzaţiile care i se aduc medicului sunt grave, dar la luarea unei măsuri preventive ar trebui să existe prevederi legale care să nu contravină intereselor copilului. Săptămâna viitoare voi pune în discuţie această situaţie în cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului, să încercăm să găsim o soluţie legală pentru a evita în viitor astfel de cazuri", a declarat BIHOREANULUI parlamentarul.

Apărătorul medicului, avocatul Răzvan Doseanu, este de părere că măsura luată împotriva acesteia poate avea consecinţe grave pentru sănătatea celor doi copii. 

"Există dreptul statului de a reacţiona pentru a proteja ordinea publică, dar în astfel de situaţii, la dispunerea unei măsuri preventive trebuiesc avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor. Era alternativa arestului la domiciliu, a controlului judiciar, care nu ar fi prejudiciat interesul legitim al celor doi copii sugari. Este evident că aceştia au nevoie de îngrijirea mamei, iar prin faptul că sunt privaţi de acest drept, pot apărea consecinţe extrem de grave pentru sănătatea lor", susţine avocatul.

Doctoriţa Elvira Nemeth a fost arestată preventiv, vinerea trecută, la solicitarea procurorilor DIICOT Oradea, care o anchetează pentru evaziune fiscală, fraudă informatică şi fals intelectual, acuzând-o că, în calitate de medic de familie, ar fi emis 1639 de reţete false pe numele unor pacienţi aflaţi în evidenţa ei.

Citiţi despre frauda care a păgubit fondul asigurărilor naţionale de sănătate cu peste 3 milioane de lei în articolul: Reţete pentru fraudă: Medicii arestaţi pentru reţete fictive împărţeau prada frăţeşte cu farmaciile

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
FRAM, POLARULE!!!
ÎNVAŢĂ SĂ SCRII CORECT GRAMATICAL!!! 2. GÂNDIREA E CAM ... ŞI UNA SUNT FAPTELE BUNE IAR ALTA SUNT CELE RELE!!!!P.S. Şi nu mă analiza tu pe mine!!!P.S. Obezii de BIHOR să mănânce muuuult mai dietetic şi cu multă ... ştevie şi să nu îşi mai ia de la gură ca să îşi cumpere maşini şi case!!!
Postat 19 August 2015, 23:42 de ADINA
@eS
10 puncte de la mine pentru comentariu!
Postat 19 August 2015, 21:11 de User anonimizat
@fram
Cred ca at-i scris foarte corect .Mat-i impresionat d-ea dreptul.Bine at-i venit pe forum!
Postat 19 August 2015, 20:59 de User anonimizat
Pt Adina si ceilalti
Nu stiu cine este "D-na" Adina si CEILALTI COMENTATORI EXPERTI DE LA COLTUL BLOCULUI, DAR VREAU SA STITI TOTI CA "Sclifosita si Tufa" de Dumbrava are 2 Specialitati Medicale si Doctoratul in Diabet,obtinut cu calificativul MAGNA CUM LAUDE, ceea ce implica (daca nu stiti) un lot mare de pacienti, ani multi de studiu si munca, zeci de lucrari gandite, scrise si sustinute la Congresele Medicale din tara si strainatate si lucrari publicate in Revistele Medicale de Specialitate din tara si strainatate. "Sclifosita" de Dumbrava a creat 2 jocuri (tip Nu te supara frate) pt copiii cu diabet si obezitate sa poata invata mai usor, 2 carti cu sfaturi pentru educatia parintilor si adolescentilor si multe altele. DACA SI VOI TOTI COMENTATORII a-ti salvat de la moarte cel putin un copil aflat in Coma Diabetica, l-ati echilibrat si a-ti facut consilieri cu el si cu parintii si i-ati invatat ce au de facut in viitor sa nu se mai ajunga in situatii extrem de periculoase, DACA SI VOI,v-ati neglijat familia si a-ti venit ani de zile in week-end-uri de acasa FARA SA FITI OBLIGATI SI PLATITI, sa-i invatati pe parinti si copii Managementul Diabetului, DACA SI VOI aveti telefoanele deschise 24 de ore si inclusiv in concedii indiferent unde sunteti RASPUNDETI PREZENT la orice ora din zi si noapte si dati sfaturi si indrumari pt stabilirea si reglarea dozelor de insulina, DACA SI VOI A-TI FACUT SI REALIZAT CEL PUTIN ATAT CAT A FACUT "SCLIFOSITA SI TUFA" de Dumbrava, ATUNCI PUTETI JIGNI SI ARUNCA CU NOROI. DACA NU A-TI FACUT TOATE ACESTE "NIMICURI" cred ca BUNUL SIMT SI CONSTIINTA VOASTRA ar trebui sa va "traga de maneca" si sa va spuna sa stati in "banca voastra" si sa va dedicati timpul cu LUCRURI CONSTRUCTIVE atat pentru voi cat si pt semenii vostrii. Succes.
Postat 19 August 2015, 19:38 de fram
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON