URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2013, 12:14

Facturile la încălzire vor creşte luna aceasta cu circa 12% faţă de decembrie 2012

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul de termoficare al Electrocentrale, Daniel Ţigan, estimează că luna aceasta orădenii care se încălzesc centralizat vor avea de achitat facturi mai mari cu 12% în comparaţie cu luna decembrie.

Luna trecută, pentru încălzirea apartamentelor cu o cameră, orădenii au plătit în medie 120 de lei, pentru două camere 195 de lei, pentru trei camere 260 lei, iar pentru patru camere 300 de lei.

"Facturile pe ianuarie 2013 încă nu au fost emise, întrucât citirea contoarelor a început vineri (n.r. - pe 18 ianuarie). Estimăm că ele vor fi cu circa 12% mai mari decât cele din luna decembrie, atât din cauza temperaturilor mai mici, cât şi a faptului că în luna decembrie facturile s-au emis pe 22 de zile, iar acum se vor emite pe 35 de zile", a declarat pentru BIHOREANUL directorul de termoficare al Electrocentrale Oradea, Daniel Ţigan.

În Oradea, consumatorii conectaţi la sistemul centralizat de termoficare, adică peste 70.000 de familii, plătesc gigacaloria cu 235 lei, în limitele mediei pe ţară.

Facturi mai mici cu circa 20-25% vor plăti proprietarii apartamentelor din aproximativ 30 de blocuri din Oradea reabilitate termic în cursul ultimilor doi ani, deoarece consumul de energie termică al acestora este mai mic.

Pe de altă parte, peste 100 din cele 730 de asociaţii de proprietari existente în Oradea au datorii la Electrocentrale. Topul restanţierilor e deschis de Asociaţia de Proprietari 114 Rogerius, cu facturi neachitate în valoare de 534.000 lei, urmată de Asociaţia de Proprietari 321, care a adunat restanţe de 430.000 lei, şi de Asociaţia de Proprietari 116, datoare cu 242.000 lei.

Conducerea Electrocentrale a încercat încă din vara anului trecut, când facturile erau mult mai mici, să determine asociaţiile de proprietari să-şi stingă datoriile, pentru ca la rândul ei societatea să-şi poată achita datoriile către furnizorii de combustibili. Aproximativ 30 de asociaţii cu datorii şi-au asumat un calendar de plată eşalonată a datoriilor, dar două asociaţii care nu şi-au respectat graficele de plată stabilite au rămas după sărbători fără apă caldă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
CET - intreprindere de furat bani de la oradeni
"Facturi mai mici cu circa 20-25% vor plăti proprietarii apartamentelor din aproximativ 30 de blocuri din Oradea reabilitate termic în cursul ultimilor doi ani, deoarece consumul de energie termică al acestora este mai mic." Bla-bla minciuni. Daca nu sunt repartitoare, caldura se plateste dupa suprafata apartamentului (aberant, dar asa e). Daca sunt repartitoare, e altfel de hotzie!
Postat 22 Ianuarie 2013, 12:21 de Baby
Comoditate usturatoare
Mascarada aceasta cu luna Decembrie,trebuie sa inceteze.Cititorii navalesc cu o saptamana mai repede,ca sa socoteasca timp de 7 zile consumul,sa aiba timp de chefuit cateva zile.ca doar vine Craciunul,saptamana de dupa in care nu se lucreaza in care se "pregateste' de Revelion. Toate aceastea pe fondul cheltuielilor superioare cu ocazia sarbatorilor de iarna. Si atunci se mai mira edilii,de ce cresc sumele neplatite. Ce parere avetzi ? Este o problema de nerezolvat ? Eu,stiam ca problema este....CUCERIREA COSMOSULUI. Restul sunt chichitze de amanunt. Daca nici pe acestea nu suntem in stare sa le rezolvam ? Vai de noi.
Postat 22 Ianuarie 2013, 00:46 de GABOR GABOREL
@Carp III
Esti mai prost decat admite legea, de fapt esti prea prost sa respiri. Restul comentariului pentru tine il gasesti la articolul cu soferul de BMW.
Postat 21 Ianuarie 2013, 13:59 de anticomunistul
snow
NU SUNT PERMISE DEBRANSARI! NICI DACA PROPRIETARUL NU ARE NEVOIE DE INCALZIRE...25-26 DE GRADE, FARA REPARTITOARE! CIRCA 12% INSEAMNA 20% PE FACTURILE NOASTRE! HOTIE PE FATA!
Postat 21 Ianuarie 2013, 13:36 de snow
Din categoria: NIŞTE ŢĂRANI (CON)DUŞI DE UN IDIOT
Şi ce dacă creşte !?! Important e că aveţi o căldură, dată de nişte ţărani şi nişte idioţi din consiliul local, care votează la comandă tot ce le spune şeful lor.
Postat 21 Ianuarie 2013, 13:09 de Carp III
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON