URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Aprilie 2019, 14:18

Experiment: PNL-istul Călin Gal a numărat maşinile care trec pe drumuri reabilitate de CJ Bihor. Concluzia? „Investiţiile” sunt politice!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o săptămână după ce a solicitat în scris, oficial, ca şefii Consiliului Judeţean Bihor să facă publice materialele pe care au fundamentat bugetul judeţului pe anul 2019, consilierul Călin Gal a anunţat că cererea sa este ignorată în continuare, ceea ce este o încălcare flagrantă a legii, iar în condiţiile acestea cei 17 aleşi ai PNL nu vor vota proiectul propus de reprezentanţii UDMR-PSD-ALDE.

Mai mult, Gal a făcut o mică demonstraţie a faptului că refuzul ascunde intenţia şefilor CJ de a folosi banii publici în interes de partid, dând ca exemple reabilitarea unui drum judeţean dintr-o zonă cu primari PSD şi, respectiv, nereabilitarea altuia, care trece printr-o zonă cu edili liberali. „Conducerea CJ tratează judeţul ca pe o feudă personală”, concluzionează liberalul.

Dublă ilegalitate

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri împreună cu deputatul Ioan Cupşa, Călin Gal a amintit că luni a depus la Registratura CJ o solicitare pentru ca aleşilor bihorenilor să le fie puse la dispoziţie materialele pe care a fost fundamentat bugetul pe 2019 al aparatului propriu al CJ, al instituţiilor subordonate şi al asociaţiilor şi agenţiilor la care CJ este „acţionar” unic sau împreună fie cu CJ Hajdu Bihar, fie cu primării din Bihor, noutatea fiind că şefii „parlamentului” judeţean încalcă legea în mod deliberat, refuzând comunicarea acestor acte.

Gal a explicat că CJ a postat pe site proiectul bugetului pe 29 martie, dar acesta conţine doar alocările financiare, nu şi motivarea acestora, astfel că în baza Legii privind statutul aleşilor locali a insistat să primească materialele, fără succes, deşi acestea sunt obligatoriu de comunicat cu cel puţin 10 zile înaintea şedinţei în care proiectul urmează să fie dezbătut.

„Dispoziţia de convocare a şedinţei de CJ a venit pe 8 aprilie, deci şedinţa ar trebui să aibă loc cel mai devreme pe 18 aprilie, dar a fost programată pe 16 aprilie, ceea ce este o încălcare şi a Legii administraţiei publice locale”, a explicat Gal.

Atenţie, penali!

În aceste condiţii, liberalul a avertizat că cei 17 consilieri liberali PNL nu vor vota proiectul, chiar dacă este de aşteptat ca şefii CJ şi consilierii UDMR-PSD-ALDE să-i acuze că „blochează proiectele judeţului”. „O să auzim din nou conducerea CJ că nu vrem dezvoltarea judeţului, că nu votăm materialul, dar nu putem vota în orb, fără să ştim ce anume şi de ce”, a spus Gal.

De asemenea, el a repetat avertismentul adresat acelor consilieri judeţeni ai puterii care sunt concomitent şi şefi ai unor structuri finanţate de CJ să nu voteze proiectul, pentru a nu „atrage consecinţe penale”, referindu-se astfel la PSD-iştii Stela Babău (director Ecoland) şi Bujor Chirilă (director Ecolect), la UDMR-istul Boda Gergely Zoltan (adjunct la Direcţia de Dezvoltare Implementare Proiecte), dar şi la consilierul ALDE Julien Mateiaş (adjunct la Agenţia de Dezvoltare Durabilă).

Întrucât primii trei au votat şi bugetul pe 2018, care a fost suspendat de o instanţă de judecată tocmai din acest motiv, că respectivii au fost în conflict de interese, iar fără ei plus Mateiaş coaliţia UDMR-PSD-ALDE ar avea doar 14 voturi, adică sub cele 17 ale PNL, Gal a avertizat că „încălcarea unei sentinţe judecătoreşti atrage consecinţe penale”, deoarece este o infracţiune.

Miza, tocarea banilor

Liberalul a afirmat că şefii CJ vor să ţină secrete documentele de fundamentare a bugetului pentru a ascunde lista de investiţii pe care au plănuit-o, bazată pe criterii politice, nu tehnice, ilustrându-şi afirmaţia cu un experiment inedit ce constă într-un „mic studiu de trafic” făcut pe două drumuri judeţene.

„Ştim foarte bine că există drumuri judeţene intens circulate, dar lăsate pline de gropi, cum sunt cele între Derna – Popeşti ori Oşorhei – Copăcel, şi drumuri fără trafic intens, prin comunităţi mai mici, dar reabilitate fără să fie nevoie. Covoarele asfaltice sunt puse pe criterii politice, nu pe baza nevoilor populaţiei şi pe criterii tehnice”, a spus Gal, care a dat şi alte exemple, rezultate dintr-un experiment personal.

„DJ 768A, din intersecţia cu drumul de Holod spre Tinca prin Ginta-Rohani-Căpâlna, cu primari PSD, era într-o stare bună, dar s-au turnat noi covoare asfaltice şi s-au acoperit şanţurile cu dale tip biscuit. Miercuri, 10 aprilie, între orele 9.00 şi 12.00, am făcut un mic studiu de trafic şi am numărat câte maşini au trecut. Rezultatele: au trecut 15 autovehicule, 2 biciclete şi o roabă”, a spus Gal.

De asemenea, în aceeaşi zi şi în acelaşi interval orar, dar pe DJ 797 Toboliu-Giriş-Sântandrei-Oradea, cu edili liberali, au trecut 2.519 autovehicule, iar „pe acest drum nu s-a făcut nicio investiţie”.

Concluzia consilierului PNL? „Conducerea CJ tratează judeţul ca pe o feudă personală, în care unii sunt mai bihoreni decât alţii. Această tripletă (n.r. – preşedintele Pasztor Sandor şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea) este incompetentă, politicianistă şi ignoră legile”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Marghita -Oradea
Oare circula careva din Consiliul Județean pe această rută?...drumul dintre cele două orașe este un dezastru si asta de mai bine de 15 ani
Postat 12 Aprilie 2019, 22:22 de Adrian_Preda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON