URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
07 Aprilie 2020, 08:58

Exemplul personal: Bolojan şi-a donat o treime din salariu şi le-a cerut directorilor din Primărie să facă la fel

Exemplul personal: Bolojan şi-a donat o treime din salariu şi le-a cerut directorilor din Primărie să facă la fel (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă e criză, să fie pentru toți! Primarul Ilie Bolojan și-a donat 30% din salariu pentru achiziția de aparatură și kituri de testare pentru spitalele orădene în contextul pandemiei de Covid-19. Edilul nu doar că a hotărât să continue donațiile pe toată perioada corona-crizei, dar și-a și îndemnat directorii din subordine să facă la fel, pentru a da un exemplu subalternilor și orădenilor de rând.

Nu mai puțin de 15 șefi de instituții din subordinea municipalității și de direcții din Primărie, în frunte cu viceprimarii Mircea Mălan și Florin Birta, au dat curs rapid cererii, donând fiecare, după venituri, sume între 2.200 lei și 2.900 lei.

Răspunsul directorilor l-a făcut pe edil să doboare doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte, spitalele orădene vor avea mai mulți bani înainte de perioada de vârf a pandemiei, iar pe de alta, de acum primarul poate fi sigur că directorii săi vor face tot ce le stă în putință ca perioada de corona-criză să treacă cât mai repede. Altminteri, să vezi criză acasă cu nevestele...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
25 Comentarii
@ German
Matale cat ai donat? uimeste aceasta distinsa audienta. In rest, esti dupa aceeasi tipologie. Latri aici fara sa spui ceva concret.#cand veniti voi gasca asta cu ceva nou?
Postat 08 Aprilie 2020, 12:38 de Neutryno
Kaka Maka
Puteați sa Renunțați la tot salariul..la ce bonusuri ați încasat pana acum...trăiți 2 vieți ..asta sa vedem noi prostii ..doar va votam ca se ne batjocoriți ....escroc de doi bani....o sa scăpăm intr-o zi și de tine...cioflingarule!!!
Postat 08 Aprilie 2020, 09:32 de German
........
Primare, de 12 ani donam pt. tine & gasca ta si acum vii si ne scoti ochii cu niste maruntis?! Corectiile/penalizarile/amenzile pe care le platim pt. ca esti o nulitate care s-a inconjurat de alte nulitati, unde le punem, la donatii?!
Postat 08 Aprilie 2020, 06:51 de pinonel
Dedicatie
E pentru genul de persoana care isi musca buzele cand traverseaza strada.
Postat 07 Aprilie 2020, 20:21 de Nelu_Cornel_Pantis
Ce-o ajuns presa din Oradea ... un pamflet
Va dati seama ca articolul este o gluma, nu ?
Postat 07 Aprilie 2020, 20:18 de Nelu_Cornel_Pantis
pentru a da un exemplu subalternilor și orădenilor de rând
Am prins repede ideea,fara sa citim textul.Mai pe seara,pe indelete,printre rinduri si limbi neastimparate,gasim nestemate de rara valoare: "și-a îndemnat directorii din subordine să facă la fel, pentru a da un exemplu subalternilor și orădenilor de rând".Subalternii s-au conformat, 15 sefi + 2 viceprimari s-au executat.Oradenii de rind se aude? Ce nu e de inteles?E pe baza de donatie voluntara,sau vreti un HCL special pentru asta?E criza,ba...e criza permanenta. Mai zice autorii: "criză acasă cu nevestele".Care neveste,ba?Care criza?
Postat 07 Aprilie 2020, 19:40 de excalibur
un gest frumos.
dle Bolojan, apreciez gestul dvs., mai ales ca vine cumva ca raspuns la un mesaj postat de mine zilele trecute. comentariul meu facea referire la reducerea activitatii din primarie cu 40 % in aceste zile si ceream echivalare salariu-cantitate munca pentru cei vizati. mai ramane o chestie de rezolvat: graficul OTl-ului. chiar nu este normal ca intr-un oras european sa circule tramvaiul din 20 in 30 min. daca ei si-au redus activitatea cu 50%, ar trebui sa le taiati salariile cu acelasi procent. sau mai bine reduceti abonamentul si biletele cu 50%... daca intelegi valoarea acestui oras si va pasa de oradeni, nu doar de banii nostri, va rog sa rezolvati aceasta problema. va multumesc.
Postat 07 Aprilie 2020, 19:14 de roger
Oradeanbihor
Poți să-l caut pe Alibaba să împărtășiți aceași părere, se pare că nu mai unde în orașul ăsta să-ți duci caii și vacile la păscut
Postat 07 Aprilie 2020, 19:12 de Sandu2100
@ sandu
Eu stiu cum arata Oradea dupa 1980.. inainte de asta eram inca bebe.. si de atunci tot pe aici sunt spre deosebire de tine ce abia ai descoperit betoanele si lumnitele orasului
Postat 07 Aprilie 2020, 18:59 de oradeanbihor
Buna seara, iubito...
Ce sa vezi, o excretie lasata in libertate prin gradina edenului,improasca cu zoaie pe toata lumea sub parinteasca indulgenta a proprietarilor stabilimentului.Mai deunazi,s-a produs desigur si asupra mea,pe care ma vede disimulat sub nu stiu cite pseudonime,conform ratiei zilnice de paranoia.Ma screm sa fiu cit se poate de literar,literal, ca sa ma sterg de balele formei de viata,aproape ca un pamfletar profesionist,un challenger care si-a ratat startul.Ma rog,alambicat,cu sopirle,cu planuri tematice ca sa placa cenzorilor,dar la tema,fara batut cimpii. Ce sa vezi,ofiterul de serviciu pe unitate isi ia cizmele in picioare, mopul la palma si coboara in beci.Si rade zoaiele limbutului deopotriva cu eseurile mele,muncite,decente ,care nu aveau alta vina decit ca erau intre fircaliturile balosului,cu fine aluzii doar,pentru cunoscatori.Va urez o seara placuta.
Postat 07 Aprilie 2020, 18:47 de excalibur
Oradeanbihor
Daca erai născut aici, știai cum arăta Oradea in 90-08 , așa că du-te unde te cheamă pământul
Postat 07 Aprilie 2020, 18:40 de Sandu2100
@ bădărane
Nu am unde sa plec pentru ca Oradea e casa mea, aici m-am nascut, aici muncesc si platesc taxe, dinainte ca tu sau nebunu' sa va fi facut buletin de oraș.
Postat 07 Aprilie 2020, 18:29 de oradeanbihor
@ sandu
Fii pozitiv baiete, fii pozitiv.
Postat 07 Aprilie 2020, 18:07 de scarbit
Oradeanbihor
Până atunci pleacă Tu.
Postat 07 Aprilie 2020, 16:55 de Sandu2100
@ sandu
Stiu sandule, stiu, nimeni nu e de neinlocuit, pana si nebunu va pleca la un moment dat. Cui o sa-i mai țuci dosu' atunci?
Postat 07 Aprilie 2020, 16:09 de oradeanbihor
Are de unde
Mi-au dat lacrimile, dupa care mi-am amintit ca in urma cu trei ani omul si-a dublat singur salariul, asa ca ii raman si asa in jeb vreo zece ajutoare de somaj. In plus, si el si viceprimarii au primit pensii speciale de la Dragnea. Merita toti banii, e singurul primar de pe planeta care si-a luat concediu in zilele astea.
Postat 07 Aprilie 2020, 16:04 de 1x1
Oradeanbihor
Cu s-au fără tine, Oradea merge mai departe.
Postat 07 Aprilie 2020, 15:49 de Sandu2100
@ sandu
Se dă liber la căpșunari in perioada următoare. Poți să pleci înapoi. Ai vomitat destul pe aici!
Postat 07 Aprilie 2020, 14:43 de oradeanbihor
QpqDornq
Te caută Nelu Colonelu să-ți doneze pensia, nu-i așa că ți-ai dori Excalibur :::))) CrisDumi, OradeanBihor, dacă nu va ajunge șomajul, cautati-va de muncă
Postat 07 Aprilie 2020, 14:19 de Sandu2100
cand incasezi cash iti permiti donatii !
Bolojan a donat 3000 de lei. A luat plasa avand in vedere ca nu face parte din CCCFMP (Clubul Celor Care Fac Milioane in Primarie), deja brand recunoscut! Directorul DPI Norocel Popescu a furat de la primarie printr-o licitatie trucata o masina de 45.000 lei. Isi permite si el sa doneze 3000 lei la un profit de 40.000 lei. Director secundar al DPI, nepotul Lucian Popa, isi doneaza aerul din roata de rezerva de la Audi A8L cu care se plimba si doar aerul costa deja 3000 lei. Audi A8L nou are pret 510.000 lei pe www.audi.ro
Postat 07 Aprilie 2020, 13:53 de QpqDornq
Profit
Cat dau bancile din jecmanirea poporului? Dar hypermarket-urile? Că toți știu să plătească consultanțe străine ca să fie profitul zero și impozitul către statul român tot zero.
Postat 07 Aprilie 2020, 12:22 de scorilo
Crestem odata cu tara...
Adevarati patrioti.Cu multe clase peste fostii pedelisti,degraba taietori de pensii si salarii.Uite ca ,in vremuri de restriste,statul nu taie penzia de 70.000 lei a celui mai valoros pensionar al romaniei,ceva magistrat,fost director de penitenciar.Nici nu stim daca e de serviciu,de merit, sau speciala.De-acum inainte cred ca si doctorii ar trebui sa ia pensii speciale.Sa eradicam toti ordinarii din tara,consumatori de somajuri tehnice rupte de la gura celor cu adevarat speciali...
Postat 07 Aprilie 2020, 11:26 de excalibur
Taxe si contributii
Oradeanul de rand contribuie lunar la sistemul de sanatate prin taxele pe salariu (cu toate ca nu prea beneficiaza de servicii, pentru ca de obicei "nu mai sunt fonduri") desi unii nu mai contribuie cu nimic pentru ca si-au pierdut job-urile iar altii stau cu sabia deasupra capului. Nebunu' ar face bine sa analizeze situatia lucurilor de munca desfiintate in aceasta perioadasi a contributiilor care se pierd din acest motiv iar procentul rezultat sa il aplice ca taiere din cheltuielile bugetare (salarii) pe care sa o redirectioneze catre spitalele oradeane, pana trece toata nebunia. Ce zici bolovane? Te bagi?
Postat 07 Aprilie 2020, 11:06 de oradeanbihor
Merge site-ul Bihoreanul în ritm alert ...
... dublează suma ca să pară repetitivă !?!
Postat 07 Aprilie 2020, 09:17 de CrisDumi
S-a înmulțit "ceata lui Pițigoi" ...
... iar primarul o să ia pe card doar 10.328 lei în această lună, în loc de 17.214 lei !?! "Pițigoii" secunzi sunt mai calici ... cu 15-20% donații !?! Precis că le vor urma exemplul Mang, pentru spitalul TBC ... și Pasztor pentru cel din Debrecen !?! Numai de la edlii orădeni vor putea fi mituiți ... 3 medici și 3 asistente prin programul stimulativ anunțat de "primul bufon al țării' !?!
Postat 07 Aprilie 2020, 09:15 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5419 RON
  • 1 EUR = 4.9725 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON