URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
31 Martie 2023, 08:01

Evadare din Cartierul Roșu: Cum au fost ajutate de un ONG mai multe bihorence „exportate” pentru prostituție în Occident

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şi-au vândut trupurile nu pentru că ar fi fost obsedate de sex, ci pentru că de cele mai multe ori au fost seduse ori păcălite de proxeneţi sau matroane care le-au promis o viaţă bună. Au ajuns, însă, ca împotriva voinţei lor să satisfacă bărbaţi care le foloseau ca pe nişte bucăţi de carne. 

O asociaţie din Olanda poate ajuta astfel de victime să-şi schimbe vieţile, având inclusiv un centru unde ele se pot adăposti şi chiar urma cursuri de formare în croitorie, frizerie ori manichiură. BIHOREANUL vă arată cum reprezentanţii acestuia au ajutat fetele să scape din ghearele traficanţilor de persoane tinere exploatate sexual în Cartierul Roşu din Amsterdam. 

Cartierul desfrâului

Femeile provenite din medii defavorizate, din familii sărace ori crescute în centre de plasament devin prăzi uşoare pentru proxeneţi, iar România este, de ani mulţi, o sursă importantă de carne vie exportată în vestul Europei. 

Multe fete sunt obligate de proxeneţi să presteze în cunoscutul Cartier Roşu, format din mai multe alei pline cu ferestre luminate în roşu, unde se găsesc şi magazine cu jucării sexuale, sau femei care dansează în vitrine pentru a atrage turiştii. Cum în Olanda prostituţia e legală, femeile pot practica acest job din propria voinţă, dar majoritatea au de fapt "un manager", adică proxenetul.  

Frits Rouvoet"Cel puţin 65% dintre fetele care practică prostituţia legal în Amsterdam sunt de fapt exploatate, dar cifrele reale nu le ştie nimeni. Victimele au fost duse întâi în alte ţări, unde prostituţia este ilegală (n.r. - precum Italia sau Spania), iar apoi au ajuns în Olanda. Din păcate, în ultimii ani sunt fete tot mai tinere, inclusiv minore", spune Frits Rouvoet (foto),preşedintele organizaţiei Bright Fame (Faimă Strălucitoare). Olandezul are o experienţă consistentă în domeniu, contribuind la ajutorarea victimelor traficului de persoane încă din 2005. 

Româncele din vitrină 

Rouvoet şi-a dorit să schimbe destinele femeilor din vitrine ştiind că ele nu şi-au ales soarta de bunăvoie. "Oamenii le blamează şi spun că sunt obsedate de sex, că pentru ele e un job normal, că le place. De fapt nu este aşa. În loc să le ajute, societatea le stigmatizează. Nicio femeie cu care am interacţionat nu o face din plăcere. Unele şi-au pierdut speranţa că pot avea o altă viaţă, au fost îndoctrinate că doar asta ştiu să facă, iar altele vor să câştige ceva bani pentru copilul ori familia de acasă. Din păcate, de când ajut aceste victime, majoritatea au fost românce", spune olandezul.

Tarifele fetelor care lucrează în Amsterdam sunt cam aceleaşi. O partidă de sex de câteva zeci de minute costă 50 euro, preţul crescând în funcţie de durată sau de "bonusurile" dorite.

În primii ani, Rouvoet nici nu le întreba de unde vin, ci doar le îndemna să-şi găsească un alt loc de muncă. "Acum mulţi ani una dintre fete mi-a spus: «Frits, e ultima zi în care mă mai vezi aici. Voi fugi acasă mâine, pe ascuns, la Oradea». De atunci am ajutat vreo 20 de fete din oraşul vostru", îşi aminteşte olandezul. Ulterior, după ce şi-a extins organizaţia şi a încheiat parteneriate cu ONG-uri din Estul Europei, inclusiv în Oradea, le-a pus mai multe întrebări fetelor. 

Alexandra, ce destin!

Între fetele ajutate de el se numără Alexandra, în vârstă de 26 ani, care a şi acceptat ca detalii din experienţa ei să fie făcute publice. Originară dintr-un sat, a plecat în urmă cu 8 ani în Amsterdam, la invitaţia unei prietene mai în vârstă care-i spunea că face o grămadă de bani acolo. A fost racolată prin metoda matroana. A ştiut de la început ce o aştepta, însă a acceptat ştiind că are nevoie de bani pentru a-şi ajuta familia săracă. 

"La început nu m-am gândit deloc la ce este bine şi ce este rău. Dar am rămas cu un gust amar nu doar din cauza muncii, ci şi a comportamentului oamenilor care ne priveau. Vorbeau urât, ne batjocoreau, pentru ei suntem nişte obiecte, la fel ca pentru traficanţi", a povestit tânăra. 

Când Frits a întâlnit-o, Alexandra credea că va face asta toată viaţa. "Într-o noapte mi-a zis că se va ruga pentru mine. Niciodată nu mi-a mai spus cineva asta. După mai multe discuţii l-am simţit ca pe un tată, ca pe cineva care îmi vrea binele". 

În 2020, în primele luni de pandemie, a decis să renunţe şi să-şi caute, cu ajutorul ONG-istului, un alt loc de muncă. Iniţial a fost sprijinită de asociaţia Bright Fame pentru a-şi plăti chiria şi cheltuielile, iar apoi s-a angajat. 

O nouă viaţă 

Fetele ca Alexandra se pot întoarce, dacă îşi doresc, acasă. Aici, specialiştii din echipa Cristinei le pot ajuta să depăşească traumele suferite şi să-şi găsească adevăratele pasiuni. "Fiecare persoană e diferită, unele îşi pot reveni prin consiliere psihologică în câteva luni, altele în ani... Au nevoie de un loc cald, primitor, liniştit, unde se pot reculege", explică psihologa. 

Cum sediul centrului din Oradea trebuie păstrat secret, pentru a proteja atât victimele cât şi pe coordonatori de probleme, cei care doresc să ceară ajutorul o pot face doar telefonic, la numărul 0757-771.066, pentru a lua legătura cu specialiştii implicați în proiect. Chiar dacă de multe ori victimele nu văd o cale de ieşire, este important măcar să discute cu un specialist, pentru a nu rămâne închise în propria suferinţă şi a uita, astfel, că există speranţă dincolo de iadul în care trăiesc... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pe la colțuri se vorbește că...
...nici duduile nu sunt străine de ce pleacă peste hotare cu diverse persoane, îmbrăcate bine, având bani, un vocabular execrabil dar și un ”BEAMWEU”, multe dintre ele știu sigur pentru ce merg afară, planurile se fac înainte de a pleca prin diverse promisiuni. După care pleacă fără să spună nimănui pentru ce pleacă, doar că merg la lucru, iar acolo neprevăzutul le pândește, totul e frumos, fără multe constrângeri. Problema e că la un anumit moment se strânge sume frumușele, desigur de bani au grijă așa ziși iubiți ai lor, ori soțul lor, amanți lor, amici lor, pești lor, când ele consideră că au strâns destul revendică partea muncită prin trup, gură suflet, răspunsurile vin cele execrabile de care s-au lipit când au plecat din țară. În vitrinele din Amsterdam cu forța nu poți pune pe nimeni în vitrină, iar ele de rușine că multă lume le văd de pe meleagurile noastre care desigur vor vorbii, atunci încearcă să dea bir cu fugiții, dar nu am prea văzut femei bătute că nu vrea să stea în vitrină, acolo tu îți dai acordul nu peștele tău, iar de vrei să pleci poți pleca oricând, problema sunt banii, au muncit în ale satisfacției și după en ani să se întoarcă acasă leftere, nu se poate, ce or să zică prietenii, familia, rudele știind că a mers la muncă ca și îngrijitoare la căminele de bătrâni sau private, de aici încep scandalurile și le fac plângere celor care au beneficiat 100% de acei bani munciți, dar fiecare are dreptul să creadă ce vrea.
Postat 02 Aprilie 2023, 23:54 de Morometul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON