Echipele bihorene de fotbal din Liga a III, CAO şi Luceafărul, au pierdut meciurile disputate în acest weekend în Liga a III-a, rămânând pe ultimele locuri din Seria 10.
CAO a fost aproape să cucerească un punct, dar a primit gol în minutul 90+4 şi a cedat cu scorul de 2-3 jocul care s-a disputat la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" în compania bistriţenilor de la Unu FC Gloria.
Cu toate că elevii antrenorului Florin Fărcaş au dominat prima repriză, până la pauză nu s-a înscris niciun gol. Partea a doua a fost însă cu totul deosebită: oaspeţii au deschis scorul, la două minute de la reluare, prin Stoianoff, iar după alte două minute, Nalaţi a înscris frumos din lovitură liberă de la 30 de metri şi i-a dus pe bistriţeni în avantaj cu 2-0.
Bihorenii au replicat însă bine şi Raul Ardelean a redus din handicap în minutul 63, iar Lezeu a reuşit să restabilească egalitatea în minutul 83. Când se aştepta finalul partidei, bistriţenii au dat totuşi lovitura, în minutul 90+4. Acelaşi Adrian Nalaţi a executat o lovitură liberă de la mare distanţă. Mingea a trecut prin faţa jucătorilor, l-a păcălit pe portarul Verdeş şi a intrat în poartă, spre consternarea celor de la CAO.
CAO 1910 Oradea – Gloria Bistriţa 2-3 (0-0)
Au marcat: Raul Ardelean 61, Alex Lezeu 83/Stoianoff 47, Nalaţi 49, 90+4
CAO: Verdeş- Copil, Mintaş (81 Adrian Lazăr), Stan, Ioviţă – Letan, Ardelean – Hosu, Blăgea (90+2 Panti), C. Roşu – Dobrescu (72 Lezeu). Antrenori Florin Fărcaş
Gloria: Albuţ – Milandru (85 Bălan), Meşter, Patca, Vărărean, Trifan – Nalaţi, Georgiţă (72 Libong), Sulici – Curtuiuş (67 Alassan), Stoianoff. Antrenor: Dănuţ Matei
Au arbitrat: Claudiu Ştef (Tg. Mureş) – Ioan Humiţă (Caraş Severin), Cristian Mureşan ( Cavnic)
Dacă în meciul celor de la CAO se poate spune ca a fost ghinion pentru gazde, în schimb la partida de la Sânmartin, Luceafărul a pierdut la o diferenţă de trei goluri, scor 1-4, în faţa formaţiei SCM Zalău. La pauză, dar şi până în minutul 60, Luceafărul conducea cu 1-0, iar ultimele două goluri primite pentru bihorenii s-au consemnat în minutule de prelungire, 90+1 şi 90+4.
Din nou, tânăra formaţie a celor de la Luceafărul a arătat bine timp de 60 de minute, doar că lipsa de experienţă, dar şi valoarea jucătorilor adverşi şi-a spus cuvântul. Astfel, "luceferii" rămân deţinătorii "lanternei roşii" ai clasamentului, fără niciun punct.
Luceafărul a deschis scorul în minutul 9, prin Gunie, care a marcat cu un şut de la 22 de metri. În repriza a doua însă, în minutul 60, zălăuanii au reuşit să restabilească egalitatea, prin Jalbă. Oaspeţii au continuat să preseze după acest minut, iar în minutul 76, experimentatul Mihai Onicaş, jucător care a evoluat şi-n prima ligă, a marcat pentru 1-2.
Deşi au sperat să egaleze, elevii antrenorului Ciprian Dianu au mai fost surprinşi de două ori, în prelungiri, Istrate în minutul 90+1 şi Logon în minutul 90+4 din penalty marcând pentru a stabili scorul final 1-4, un rezultat exagerat pentru felul cum s-au desfăşurat ostilităţile în teren.
Înfrângerea l-a dezamăgit pe antrenorul Ciprian Dinau, care totuşi a remarcat evoluţia bună a elevilor săi din primele 60 de minute, dar rămâne îngrijorat de faptul că echipa sa încă nu a reuşit să cucerească puncte în noua ediţie de campionat. "Este greu. Am avut acum în faţă şi un adversar cu jucători experimentaţi, dar oscilaţiile din jocul nostru au dus la această înfrângere, care însă este prea drastică. Trebuie să facem ceva totuşi, să acumulăm puncte, pentru că etapele trec", a precizat Ciprian Dinau, la finalul partidei.
Şi-n această partidă tehnicianul celor de la Luceafărul a trimis în teren nu mai puţin decât 10 jucători sub 21 de ani.
Luceafărul Oradea – SCM Zalău 1-4 (1-0)
Au marcat: Gunie 9 / Jalbă 60, M. Onicaş 76, Istrate 90+1, Logon 90+4 penalty
Luceafărul: Nergheş – Fl. Drăgan, Cr. Oros, D. Laza, E. Ţârtea (44 Toderici) – R. Gunie, E. Higyed (84 Farcaş), C. Covaciu, M. Balogh (70 Jurcuţ) – D. Marina (70 Gheban), S. Ban (84 Ştef). Antrenor: Ciprian Dianu
SCM Zalău: B. Miron (52 A. Pop) – Fl. Pop, Jalbă, Cohan (52 Istrate), A. Mutu, Culda (52 Duma), M. Onicaş, M. Forna, R. Stanciu (82 Cubaş), M. Petra (84 Cozma), R. Logon. Antrenor: Marius Paşca
Au arbitrat: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca) – Emeric Tocai (Alma – Sibiu) şi Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca)
Sâmbătă, cea de-a treia echipă bihoreană din Liga a III-a, CSC Sânmartin nu a evoluat, după ce în această săptămână s-a confruntat cu şapte cazuri de Covid-19 în cadrul lotului de jucători. Astfel, meciul din deplasare cu CSM Satu Mare va fi reprogramat.
Rezultatele şi marcatorii etapei a III-a din Seria 10 a Ligii a III-a (sâmbătă):
CAO 1910 Oradea – Unu Fotbal Club Gloria 2-3
Raul Ardelean (61), Alexandru Lezeu (83) / Ovidiu Stoianof (47), Adrian Nalaţi (50, 90+4)
Luceafărul Oradea – SCM Zalău 1-4
Nicolae Gunie (9) / Cristian Jalbă (60), Mihai Onicaş (76), Florin Istrate (90+1), Romaric Logon (90+4 – penalty)
Someşul Dej – Minaur Baia Mare 0-2
Vasile Pop (27), Daniel Groza (90+4)
Progresul Şomcuta Mare – Sportul Şimleu Silvaniei 4-1
(2), (43), (46), (83) / (71)
CSM Satu Mare – CSC Sânmartin nu s-a disputat
CSC Sânmartin are şapte cazuri de COVID-19, astfel că n-a putut evolua.
În clasament, după trei etape, CSC Sânmartin ocupă locul 4, cu 4 puncte, dar şi cu un meci mai puţin disputat, în timp ce CAO 1910 şi Luceafărul sunt ultimele două, situându-se pe locurile 9 şi 10, cu un punct, respectiv fără niciun punct.
În etapa viitoare, CAO va juca pe terenul echipei Sportul Şimleu, Luceafărul se va deplasa la Baia Mare, pe terenul liderului, Minaur, în timp ce CSC Sânmartin va primi, pe teren propriu, replica formaţiei SCM Zalău.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.