URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
08 Decembrie 2015, 13:06

ERA Park alimentează gratis Sania Moşului! Fă-ţi cumpărăturile în centrul comercial şi poţi câştiga bonuri de carburant, dar şi o mobilă de bucătărie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La ERA Park ninge cu premii în această iarnă! Centrul comercial a dat, pe 8 decembrie, startul unei noi campanii, „De sărbători alimentăm gratis Sania Moşului”, în cadrul căreia pune la bătaie 10.000 de litri de combustibil.

Peste 1.000 dintre clienţii care fac cumpărături la magazinele din centrul comercial au şansa să câştige bonuri în valoare de 50 lei pentru carburant, dar şi o super mobilă de bucătărie!

La tombolă participă toţi cei care fac cumpărături în valoare de cel puţin 300 lei, pe două bonuri fiscale: unul în valoare de minim 100 lei din orice magazin al centrului comercial, inclusiv Brico Depot, şi încă unul, în valoare de minim 200 lei, de la Carrefour Oradea ERA.

Atenţie, sunt valabile doar bonurile emise pentru cumpărături între orele 14 şi 20!

Bonurile se înregistrează la Info Point-ul ERA Park, amplasat lângă Casa Centrală Carrefour, iar zilnic 83 dintre clienţii centrului comercial vor câştiga bonuri valorice pentru combustibil.

Mai mult decât atât: inclusiv cei care nu au câştigat bonuri valorice vor intra în joc pentru marea tombolă din 21 decembrie, în urma căreia unul dintre clienţii ERA Park va câştiga o super mobilă de bucătărie oferită de magazinul Naturlich.

Mai multe detalii despre campanie găsiţi în regulamentul  postat pe www.era-oradea.ro.

Succes!

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON