Oficial se poate lucra! Primarul Ioan Man a acceptat, joi, după doi ani de opoziţie vehementă, demararea lucrărilor de aducţiune a apei pentru municipiul Beiuş pe intravilanul comunei Finiş.
"Azi, la sediul Companiei de Apă Oradea (CAO), s-a ajuns la o înţelegere între conducerea comunei Finiş, pe de o parte, şi cea a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Aparegio şi CAO, pe de altă parte, în ceea ce priveşte continuarea lucrărilor la aducţiunea de apă de pe teritoriul comunei Finiş, care urmează să alimenteze cu apă municipiul Beiuş", se menţionează într-un comunicat emis joi de Primărie.
La întâlnirea de la CAO, au luat parte primarul Ilie Bolojan, preşedinte al Aparegio, directorul economic al CAO, Iuliana Pănoiu şi primarul de Finiş, Ioan Man.
Potrivit comunicatului, înţelegerea dintre cele două părţi va permite "continuarea lucrărilor pentru alimentarea municipiului Beiuş cu apă şi finalizarea lor la termen". În schimbul concesiei făcute comuna Finiş va putea beneficia de apă şi din această magistrală pe durata exploatării acesteia, la un preţ avantajos.
Înţelegerea dintre cele două părţi urmează să fie oficializată printr-un document care va fi supus aprobării Adunării Generale a ADI Aparegio în cursul săptămânii viitoare. "Îi mulţumesc domnului primar Ioan Man pentru că am ajuns la această înţelegere, care este atât în interesul comunei Finiş, cât şi al judeţului Bihor, ea permiţând derularea în bună regulă a lucrărilor", a declarat, potrivit comunicatului, primarul Ilie Bolojan.
Încetarea ostilităţilor este cu atât mai importantă pentru Aparegio cu cât amânarea lucrărilor punea în pericol finalizarea la timp a unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 10,5 milioane lei privind alimentarea municipiului Beiuş cu apă din izvorul Feredeu situat în amonte de Finiş.
Conform contractului încheiat în iulie 2012 de CAO cu firma Hidroconstrucţia Sebeş, lucrările trebuiesc încheiate până la 31 decembrie 2015.
Întâmplător sau nu, schimbarea de atitudine a primarului Ioan Man, care a refuzat până acum să dea aviz de desfacerea a pavajului pentru demararea lucrărilor, a intervenit a doua zi după ce comuna Biharia a pierdut procesul cu Aparegio şi a fost obligată să plătească asocierii despăgubiri de un milion de lei. Suma reprezintă cheltuielile făcute de CAO cu pregătirea lucrărilor de modernizarea a reţelelor de apă şi canalizare din comună, investiţii care nu s-au mai făcut pentru că Biharia s-a retras din asociere.
Citeşte pe aceeaşi temă şi: Scandal fără Finiş: Lucrările Aparegio, blocate de refuzul îndărătnic al primarului Ioan Man
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.