Parcul Bălcescu va găzdui, la finalul săptămânii, o nouă ediţie a Târgului Pălincarilor, care va reuni producători locali de palincă, care îşi vor prezenta şi comercializa produsele. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o serie de recitaluri folclorice.
Ediţia a XVI-a a Târgului Pălincarilor se desfăşoară în perioada 23-25 septembrie. Momentele artistice vor debuta vineri, de la ora 15.30, cu un show al majoretelor coordonate de Kupas Tibor, urmat de recitalul ansamblului "Trei surori, trei sate", coordonat de Florian Clepe şi Mihai Jula, alături de interpreţii Denisa Brişcan şi Cătălin Bulgaru. La ora 16.45 pe scenă va urca ansamblul "Poenarii", coordonat de Romina Silaghi-Nemeş, fiind urmat de la ora 17.15 de ansamblul "Florile Bihorului", coordonat de Anamaria Gal.
Programul primei zile a festivalului se va încheia cu recitalurile date de Claudiu Borza (ora 18) şi Ansamblul Folcloric "Auşana", alături de surorile Lavinia şi Ioana Chiş, coordonat de Silviu Botiş (ora 19).
Sâmbătă, începând cu ora 15, pe scenă vor urca mai multe ansambluri aduse de Centrul Judeţean pentru Conversarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Bihor, în timp ce de la ora 19 vor da spectacol "Nuntaşii Bihorului", alături de interpreţii George Gligor, Bianca Oniţa şi Andrei Corb. În fine, programul artistic al zilei va fi încheiat de Fraţii Florea şi Maria Homei Costea, al căror recital este programat să înceapă la ora 20.30.
Pentru ultima zi a festivalului, organizatorii au pregătit din nou mai multe recitaluri cu ansambluri promovate de CJCPCT Bihor, urmate, de la ora 19, de cel dat de Radu Barbura şi Larisa Tripon. De la ora 19.30, pe scenă va urca invitatul special al evenimentului, Benone Sinulescu, programul fiind încheiat de Ansamblul "Vergelu", coordonat de George Simon.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.