URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Octombrie 2016, 10:38

Echipa masculină de judo seniori CSM Liberty Oradea a cucerit titlul de campioană naţională!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arena Antonio Alexe din Oradea a găzduit sâmbătă, Finala Campionatului Naţional de judo pentru echipele de seniori.

Întrecerea a fost deosebit de animată, prilejuind meciuri de o foarte bună factură tehnică, întâlniri şi meciuri foarte echilibrate, rezultate pe muchie de cuţit, prin prezenţa la start a celor mai bune echipe de seniori din România.

Spre bucuria iubitorilor de judo orădeni, nu puţini la număr, echipa masculină CSM Liberty Oradea a reuşit să devină campioană naţională, în urma unei evoluţii de cel mai înalt nivel, în compania unor adversare redutabile.

De menţionat că acesta este cel de-al 16-lea titlu obţinut de judo-ul orădean din 1996 încoace. Astfel, în ultimii 21 de ani au fost obţinute 16 titluri, o medalie de argint, 2 de bronz, dar au fost şi 2 neparticipări.

În întrecerea masculină s-au întâlnit cinci echipe, recurgându-se la sistemul Berger (fiecare cu fiecare), favoritele reuşind în final să urce pe podium. Echipa orădeană a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Iată care au fost însă rezultatele orădenilor:

Turul 1 - întâlnire de gradul 0, CS Dinamo Bucureşti - CSM Liberty Oradea, scor final 2 – 3;

Turul 2 - CSM Cluj Napoca - CSM Liberty Oradea, scor 1 – 4;

Turul 3 - CSM Liberty Oradea echipa B - CSM Liberty Oradea echipa A, scor 1 – 4;

Turul 4 - a prilejuit şi cel mai aşteptat meci, practic finala campionatului dintre echipele neîvinse până atunci, între CS Politehnica Iaşi (campioana en-titre) - CSM Liberty Oradea. Întâlnirea a fost una dramatică, prilejuind asistenţei prezente vizionarea unui judo de cel mai bun nivel, cu răsturnări de situaţii şi momente deosebit de tensionate. S-a ajuns după 4 întâlniri individuale la scorul de 2 – 2 şi a urmat apoi partida decisivă, între ieşeanul Mircea Croitoru şi orădeanul Daniel Matei, în cadrul categoriei + 90 kg. Meciul a fost controlat în mod evident de orădean, adversarul său primind două penalizari şi, spre finalul meciului, acesta a recurs la un gest nesportiv, fiind descalificat, iar scorul final a devenit 3-2 pentru orădeni, care au cucerit titlul naţional, în vacarmul produs în arena orădeană şi spre bucuria tuturor iubitorilor, practicanţilor sau susţinătorilor de judo din Oradea.

Clasament final al întrecerii masculine a fost:

1. CSM Liberty Oradea (campioană naţională)

2. CS Politehnica Iaşi

3. CS Dinamo Bucureşti

4. CSM Cluj Napoca

Componenţa echipei orădene: Laszlo Szoke şi Bertalan Farkas (66 kg), Dan Fâşie şi Mihai Tămăşan (73 kg), Laszlo Csoknay şi Alexandru Raicu (81 kg), Aleksandar Kukolj şi Adrian Merge (90 kg), Daniel Matei şi Valentin Radu (+90 kg). Echipa este pregătită de Emil Morar şi Aurelian Fleisz.

În competiţie s-a mai aflat şi echipa de juniori şi tineret a CSM Liberty Oradea, pregătită de Alexandru Goncearenco, Aurelian Fleisz şi Emil Morar, care, din păcate, a pierdut toate întâlnirile, ratând cu puţin obţinerea unei medalii de bronz, Aceasta avut următoarea componenţă: Vlad Luncan şi Areg Avetisyan (66 kg), Marcel Cercea şi Darius Mudura (73 kg), Vlad Vişan, Mircea Pop şi David Pusztai (81 kg), Zoltan Farkas şi Laurenţiu Mezei (90 kg), Luca Kunszabo şi Alex Mierluţ (+90 kg).

În întrecerea feminină s-au prezentat doar trei echipe, două din Cluj şi CSM Liberty Oradea, echipa orădeană cu o serie de indisponibilităţi în componenţă, a pierdut ambele întâlniri cu echipele din Cluj Napoca la scorul de 2 – 3.

Clasament final feminin:

1. CSM Cluj Napoca echipa A (campioana naţională)

2. CSM Cluj Napoca echipa B

3. CSM Liberty Oradea

Componenţa echipei feminine orădene, pregătită de Aurelian Fleisz, Olimpia Ianc, Alexandru Goncearenco şi Emil Morar, a fost următoarea: Ioana Hanaş şi Diana Truică (52 kg), Larisa Florian şi Borbala Lungu (57 kg), Andreea Florian, Beatrice Hiris şi Cristina David (63 kg), Loredana Podelenczki, Georgiana Pantea şi Dara Benţe (70 kg), Beata Kabat şi Mădălina Pantea (+ 70 kg).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON