Echipa naţională de baschet masculin a României, care a disputat în această vară două jocuri importante la Oradea, în preliminariile Campionatului Mondial al cărui turneu final va avea loc în anul 2027 în Qatar, s-a calificat de pe primul loc din grupă pentru următoarea fază preliminară, este vorba despre etapa I a calificărilor.
În ultima partidă din Grupa E pe care a susţinut-o în deplasare, România a cedat la Szolnok, în faţa Ungariei cu scorul de 66-86, consemnând prima înfrângere din această grupă, dar mai apoi, miercuri, 20 august, în ultimul joc al seriei, Macedonia de Nord a învins pe teren propriu Ungaria cu scorul de 82-75, echipa tricoloră terminând astfel pe primul loc în grupă.
Astfel, în clasamentul final al Grupei E din faza a 2-a a precalificărilor FIBA Basketball World Cup 2027, Zona Europa, echipa națională a României a ocupat locul 1, cu un bilanț general de trei victorii și o înfrângere, în timp ce pe locul 2 s-a clasat Ungaria, cu două victorii şi două înfrângeri, iar pe locul 3 Macedonia de Nord, cu o victorie şi trei înfrângeri.
Pentru tabloul principal al calificărilor au avansat primele două clasate, însă reprezentativa ţării noastre, situată pe locul 1, va face parte dintr-o grupă cu adversari mai accesibili.
Concret, România a fost repartizată în Grupa B a primei faze a calificărilor, alături de Grecia, Muntenegru și Portugalia.
Meciurile pe care baschetbaliştii primei reprezentative a ţării noastre le vor susţine în această grupă vor începe în 27 noiembrie şi se vor încheia pe 5 iulie, anul viitor.
Programul reprezentativei de baschet a României în Grupa B a calificărilor Campionatului Mondial:
27 noiembrie 2025: Grecia – România
30 noiembrie 2025: România – Muntenegru
27 februarie 2026: Portugalia – România
2 martie 2026: România – Portugalia
2 iulie 2026: România – Grecia
5 iulie 2026: Muntenegru - România
În total, sunt opt grupe, iar primele trei clasate din fiecare grupă vor avansa în ultima fază a calificărilor Campionatului Mondial de baschet masculin – ediția 2027.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.