Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea îşi continuă în acest sfârşit de săptămână seria jocurilor amicale. Ei s-au deplasat la Timişoara, unde, vineri şi sâmbătă, vor susţine două jocuri de pregătire, premergătoare startului oficial al sezonului competiţional 2017-2018.
Mai exact, formaţia antrenată de Cristian Achim va lua statul la Cupa Timişoara. Organizatorii au anunţat că alături de "leii roşii" şi de formaţia gazdă, BC SCM Timişoara, la turneu vor mai participa BC CSU Sibiu şi din Serbia.
Echipa orădeană va juca în meciul de deschidere al turneului, programat să se desfăşoare vineri, de la ora 17, în compania sârbilor de la KK Vrsac. În celălalt meci al primei zile, se vor duela BC SCM Timişoara şi BC CSU Sibiu.
Cel de-al doilea meci al "roş-albaştrilor" bihoreni se va desfăşura sâmbătă. Adversarul şi ora de începere a acestuia vor fi stabilite însă în funcţie de rezultatele consemnate în jocurile de vineri.
Clubul bihorean reaminteşte suporterilor că următorul meci pe teren propriu al CSM CSU Oradea va fi tot unul de pregătire. Adversar va fi formaţia maghiară Szolnok Olaj KK, iar confruntarea va avea loc miercuri, 13 septembrie, cu începere de la ora 19.00, la Arena Antonio Alexe.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.