URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una dintre marile teme abordate de ceva vreme în Oradea este problema demolărilor. Poporul, încă traumatizat de epoca Ceauşescu, tinde să bage în aceeaşi oală demolarea unei clădiri, care prin soluţii ingenioase ar fi putut fi salvată cu raderea de pe faţa pământului a unor coşmelii pline cu mizerii şi şobolani. În această problemă spinoasă, deputatul Szabó Ödön vine cu o idee care mie mi se pare de bun-simţ...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ai încerca să-ţi păstrezi firea, nu poţi să nu constaţi că pentru câteva voturi, cred că şi acelea iluzorii, există politicieni care îşi fac campanie la modul greţos. Unul dintre ei, de altfel fruntaş în întrecerea pe ramură, este şeful PSD Bihor, Ioan Mang, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile de anul acesta mă duc cu gândul la modelul şi actriţa Farrah Fawcett, o frumuseţe celebră în anii '70-'80, a cărei plecare în lumea celor drepţi a trecut aproape neobservată. De ce? Pentru că a avut ghinionul să moară în aceeaşi zi cu Michael Jackson, când internetul era să se blocheze la nivel global din pricina căutărilor despre subiect. Aşa sunt şi alegerile de anul acesta - au neşansa să se întâmple în anul Covidului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veţi vota în funcţia de primar al Oradiei pentru mandatul 2020-2024?










De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
06 Noiembrie 2018, 11:32

E vremea accesoriilor originale pentru maşina ta!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Maşina ta merită ce e mai bun, tocmai de aceea e bine să o dotezi cu accesorii originale! Dat fiind că sezonul rece a început, o nouă gamă de produse specifice a fost lansată iar tu ar trebui cel puţin să o consulţi.

Fie că ai un Volkswagen, Audi, Seat ori un autovehicul comercial de la Volkswagen, ai de unde alege. Producătorul s-a gândit din timp la nevoile tale şi îţi propune o gamă de produse care nu doar că îţi vor fi de folos, dar vor şi contribui la un confort sporit cu fiecare drum.  

De la soluţii pentru parbriz, atât de esenţiale în sezonul rece, la ştergătoare, raclete, la huse de păstrare a roţilor de vară, bare pentru portbagaj, umeraşe, apărătoare de noroi, covoraşe, huse pentru încărcarea wireless a telefoanelor mobile, toate personalizate, accesoriile sunt la dispoziţia ta atât în showroom D&C Oradea dar şi online.

Tot ce ai de făcut este să mergi la D&C Oradea, în showroom Audi, pentru a discuta cu unul dintre consilieri sau să intri aici pentru a descoperi oferta pentru marca care te interesează. Disponibil este şi numărul de telefon 0259 47 88 47.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1198 RON
  • 1 EUR = 4.8595 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON