Donaţie de senzaţie

Dacă FC Bihor ar primi, pe nepusă masă, trofeele şi echipamentele pe care, de-a lungul timpului, le-au folosit fotbaliştii de la Real Madrid sau Barcelona?

Ei bine, aceeaşi valoare o are pentru Universitatea Oradea faptul că a devenit depozitara bibliotecii personale a doi mari oameni de spirit, reprezentanţii cei mai activi ai diasporei din anii ‘50-‘90, care au asigurat perpetuarea moştenirii generaţiei antebelice a unor Eugen Lovinescu, Mircea Eliade ori Emil Cioran până la scriitorii de seamă ai zilelor noastre şi care, la postul Europa Liberă, au militat neîntrerupt pentru ca românii să se scuture de tirania comunistă.

Evenimentul este pentru Universitate o lovitură de imagine care spală din mediocritatea anilor trecuţi şi e cu atât mai important cu cât legăturile cuplului Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca cu Oradea erau cvasi-necunoscute. BIHOREANUL a aflat însă că filiaţia celor doi faţă de aceste locuri datează încă din anii ‘70 şi se datorează unor scriitori remarcabili care au activat de-a lungul timpului la revista orădeană de cultură Familia.

Surpriză

Miercurea trecută, conducerea Universităţii anunţa că la noua Bibliotecă a instituţiei, aflată în chinurile facerii de peste un deceniu, dar ajunsă în sfârşit în pragul deschiderii, sosea un transport extrem de valoros, constând în 10.800 de cărţi donate de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Pentru oricine, până şi pentru avizaţi, vestea era o surpriză totală, căci cele două figuri emblematice ale Europei Libere şi literaturii contemporane nu avuseseră absolut nicio legătură cu Universitatea orădeană.

Nici chiar rectorul Cornel Antal (foto), întrebat de reporteri cărui merit i se datorează spectaculosul eveniment, n-a putut da amănunte în ziua când cele 5 tone de cărţi, discuri de muzică şi documente din arhiva Lovinescu-Ierunca erau descărcate pe holurile Bibliotecii. "Să zicem doar că Universitatea din Oradea este cea mai vestică din ţară", a fandat rectorul unei instituţii care din anii '90 a acordat sute de titluri Doctor Honoris Causa, unele pentru persoane mai puţin sau deloc merituoase comparativ cu cei doi binefăcători. Dar nu şi acestora.

Surprinzătoarea donaţie are, totuşi, o explicaţie: o legătură misterioasă şi fertilă cu scriitorii din redacţia revistei de cultură Familia, datând încă de acum o jumătate de secol. Singurul universitar orădean care cunoaşte secretul, Ioan Simuţ, redactorul-şef al revistei, l-a destăinuit în premieră BIHOREANULUI.

Ani de glorie

"Filiaţia simpatiei Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca pentru orădeni are trei cauze", povesteşte Simuţ. La început, a fost fascinaţia pe care a exercitat-o asupra celor doi Ovidiu Cotruş, "familist" reprezentativ din anii '60-'70 şi discipol fervent al lui Eugen Lovinescu, tatăl Monicăi. "Cotruş, un poet pe nedrept uitat, om de o moralitate desăvârşită şi de un farmec personal irezistibil în ciuda faptului că făcuse multă şi grea puşcărie politică, a reuşit să meargă la Paris în cea mai glorioasă perioadă a revistei. Le-a câştigat admiraţia totală", spune Simuţ.

De altfel, în paginile Jurnalului său, Monica Lovinescu vorbeşte despre Cotruş (foto) doar laudativ. "Îşi seducea amicii şi nu m-aş mira să aflu că şi pe duşmani. Omul e o enigmă. Cum poţi împleti fermitatea caracterului cu cea mai largă toleranţă, bunăvoinţa faţă de orizonturi îndepărtate cu certitudinea că nu le vei atinge niciodată, iubirea de viaţă cu scepticismul asupra duratei ei (a murit la 51 de ani, din care 20 de hăituire, tăcere şi închisoare)? Când a ieşit din închisoare, doctorii l-au scos pe braţe, mirându-se că mai trăieşte. El ne-a dat cele mai multe detalii asupra experimentului anti-omenesc din închisoarea de la Piteşti. Ovidiu Cotruş a fost, de fapt, programat pentru eternitate", se entuziasma Monica Lovinescu.

Pentru ea, faptul că poetul fusese primit la Familia era o garanţie că orădenii aveau pentru cultură o dragoste ce trecea de cenzura şi represaliile comuniste...

Orădeni prin camarazi

"Şi celelalte verigi dintre Lovinescu-Ierunca şi Oradea ţin tot de Familia", spune Ioan Simuţ. Cei doi aristocraţi ai diasporei intelectuale s-au "îndrăgostit" în deceniul următor de alţi redactori aflaţi în dizgraţia regimului. Ion Negoiţescu, Nicolae Balotă, Ştefan Augustin Doinaş şi Radu Enescu au fost mereu în atenţia Monicăi Lovinescu, care le comenta scrierile într-una din emisiunile cu cel mai mare "rating" din anii '70-'80, "Actualitatea culturală românească". "Toţi au fost vlăstare din elita vechii Românii, iar Lovinescu se simţea datoare să-i promoveze şi, în acest fel, să-i apere", explică redactorul-şef al Familiei.

Greu, Simuţ ajunge şi la sine. "Nu vreau să par lipsit de modestie, dar am fost singurul orădean primit în casa lor", spune scriitorul. Detaliul e crucial, căci cei doi nu primeau pe oricine, mai ales după ce, în 1977, un comando de asasini palestinieni trimis de Securitate a încercat să-i suprime chiar în faţa casei.

Privilegiat

Prietenia dintre Simuţ (foto) şi cuplul Lovinescu-Ierunca datează din 1990, când orădeanul era bursier la Paris şi, după mai multe întâlniri prin restaurante, unde comentau literatură cu pasiunea unor microbişti, a fost invitat la reşedinţa celor doi. Sentimentul a fost copleşitor. "Toată casa era plină de cărţi şi de discuri cu muzică. La ei nu era o metaforă vorba că "ne dau cărţile afară din casă". Cu precauţie, ca să nu-i jignesc, le-am propus că, dacă se pot lipsi de o parte din ceea ce au, am putea prelua surplusul la Oradea. Pe vremea aia nu eram dascăl la Universitate (n.r. - în prezent, Ioan Simuţ e decanul Facultăţii de Litere), ci lucram numai la Familia, deci era vorba să le preluăm la redacţie".

De atunci, între redactorul-şef al Familiei şi cei doi legătura s-a strâns cu fiecare an. Până în 1996 i-a publicat copios, iar în 2003 a editat volumul "Revizuiri" de Eugen Lovinescu, o antologie completă a celui care a revoluţionat critica literară românească. Din nou cu modestie, Simuţ adaugă: "Cu această carte şi-a petrecut Monica Lovinescu ultimele luni din viaţă".

Colecţie "vămuită"

Universitatea Oradea beneficiază de valoroasa colecţie de cărţi, discuri şi documente strânse de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca tocmai datorită acelei propuneri făcute de Simuţ din 1990, dar şi influenţei pe care o are un alt prieten al Familiei, criticul Nicolae Manolescu (acum ambasador al României la UNESCO, instituţie cu sediul la Paris), asupra executorilor testamentari ai celor doi: istoricul Mihnea Berindei şi filozoful Gabriel Liiceanu.

În fapt, explică Simuţ, biblioteca şi celelalte bunuri, la fel ca şi casa din capitala Franţei, au fost donate Statului Român, şi e posibil ca o parte să fi fost reţinute pentru Uniunea Scriitorilor, iar o alta de Liiceanu. "Deoarece vorbim de o cantitate enormă de cărţi - aproape 11.000 de volume - nu am apucat să le înregistrăm. Cred că unele, probabil cele cu autografe mai valoroase, au fost reţinute pentru Uniunea Scriitorilor, iar scrierile de filozofie de domnul Liiceanu. Chiar şi aşa, însă, parţială, colecţia Lovinescu-Ierunca, este pentru Oradea un motiv de mândrie", e convins scriitorul.

O convingere pe care, după 8 mai, când Biblioteca Universităţii va fi inaugurată, chiar în prezenţa lui Nicolae Manolescu, o vor căpăta, cu siguranţă, şi studenţii săi...

NEDESPĂRŢIŢI
În libertate şi în spirit

Scriitor, critic literar şi militant neobosit împotriva regimului comunist, Monica Lovinescu a rămas în 1947 la Paris, unde a trăit până la sfârşitul vieţii, în aprilie 2008. Remarcabilă traducătoare de literatură franceză şi română, a colaborat la Radiodifuziunea Franceză şi la Radio Europa Liberă, unde a realizat emisiuni extrem de ascultate precum "Actualitatea culturală românească" şi "Teze şi Antiteze la Paris".

Opera şi jurnalul i-au fost publicate după 1990 în ţară la Editura Humanitas, fiind decorată în timpul vieţii, cu Ordinul Naţional Steaua României în rang de Mare Cavaler, de către preşedintele Emil Constantinescu, iar în 2008, post-mortem, cu Steaua României în grad de Mare Ofiţer.

Poet şi critic literar cu vocaţie de filozof, Virgil Ierunca a lucrat alături de Monica Lovinescu, fiind autorul emisiunilor "Actualitatea culturală românească" şi "Povestea vorbei", în care a promovat cultura românească şi a denunţat dictatura comunistă. A încetat din viaţă în septembrie 2006.