Doi orădeni au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt cercetaţi de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din Poliţia Municipiului Oradea, pentru furt calificat.
Cei doi, un tânăr de 18 ani şi un bărbat în vârstă de 31 ani, sunt acuzaţi că, în perioada 8 februarie - 18 aprilie a acestui an, au intrat în şapte case aflate în construcţie, toate situate în Oradea, de unde au furat tot ce le-a căzut în mână, de la veselă, la ţevi şi scule.
Ei au provocat un prejudiciu total de 8.000 lei, care nu a fost recuperat. Cei doi vor fi prezentaţi, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru audieri.
"Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea activităţi infracţionale a celor doi suspecţi şi pentru recuperarea prejudiciului", a declarat, joi, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.