Oradea a avut doi reprezentanţi la întrecerile Campionatului European de volei pe plajă U 22, competiţie care s-a desfăşurat în Turcia, la Izmir, între 23 și 27 septembrie.
Din echipa masculină a ţării noastre au făcut parte și doi orădeni. Este vorba despre Cristian Maier, fost sportiv al LPS Bihorul, în prezent jucător la CSU Timişoara, în Liga 1, care l-a avut ca partener pe sportivul Sergiu Rodina, legitimat la acelaşi club timişorean, şi despre antrenorul Zoltan Kovacs, profesor la LPS Bihorul Oradea.
Din păcate însă, sportivii români nu au reuşit să obţină nici o victorie în cele trei meciuri disputate, având ca adversare echipe foarte puternice: Italia, Austria şi Elveţia.
"Fiind în grupa a 3-a valorică, ne era foarte greu să prindem o echipă acceptabilă. Per total, însă, sportivii s-au dăruit, au vrut mai mult, ba chiar au fost seturi unde ne-am luptat de la egal la egal cu adversarul, dar, din păcate, nu am reuşit mai mult", a declarat pentru BIHOREANUL, profesorul Zoltan Kovacs.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.