Actorul Hugh Laurie, cunoscut pentru rolul său principal în serialul "Doctor House" a spus lumii întregi că Palatul Parlamentului din Bucureşti este o construcţie ridicolă.
Afirmaţia a fost făcută pe Twitter, în contextul în care Laurie are un concert sâmbătă seară în Bucureşti, împreună cu The Copper Bottom Band.
"Acum în Bucureşti, în umbra ridicolului palat (Palatul Parlamentului, n.r.) al lui Ceauşescu. Cea mai mare clădire din lume, dacă facem împreună un test", a scris Hugh Laurie pe contul său de pe platforma Twitter.
Starul britanic a intrat în Cartea Recordurilor de două ori, fiind declarat cel mai bine plătit actor într-un serial TV, dar şi pentru "Dr. House", cel mai de succes serial TV din toate timpurile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.