URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Ianuarie 2017, 12:32

Dispută la Vadu Crişului: Viceprimarul UDMR îl acuză pe primarul liberal că a "tăiat" biserica reformată de la fonduri

Dispută la Vadu Crişului: Viceprimarul UDMR îl acuză pe primarul liberal că a 'tăiat' biserica reformată de la fonduri Biserica Reformată din Vadu Crişului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Împărţirea banilor pentru echilibrarea bugetelor locale făcută la finalul anului trecut are şi acum ecouri.

În Vadu Crişului, comună care de la CJ Bihor a primit 60.000 lei, din care 25.000 lei destinaţi Bisericii Reformate, Consiliul Local a decis să împartă la rândul său bani bisericilor din comună, însă nu şi celei reformate, viceprimarul UDMR-ist al comunei socotind gestul drept o replică la împărţeala făcută de CJ Bihor.

PNL vs. UDMR

În şedinţa din 13 decembrie, Consiliul Judeţean a alocat cotele de 20% defalcate din TVA şi de 20% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, împărţirea făcută de conducerea UDMR-PSD-ALDE a instituţiei fiind contestată de liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, care a acuzat alianţa de la putere de "nesimţire politică".

"Peste 90% din bani au fost împărţiţi aproape exclusiv pentru primăriile PSD şi UDMR. Primarii PNL care au primit bani, să ne înţelegem, nu i-au primit să facă ceea ce trebuie (n.r. – adică pentru dezvoltarea comunităţilor), ci i-au primit tot pe filiera PSD şi UDMR. În Vadu Crişului, comuna mea natală, din 60.000 lei, 25.000 sunt pentru Biserica Reformată. Ca să înţelegeţi foarte bine cum au fost împărţiţi banii şi pentru comunele cu primari PNL... Deci au fost daţi cu dedicaţie în urma contactării în perioada de campanie a beneficiarilor de către reprezentanţii coaliţiei PSD-UDMR-ALDE", a spus Bolojan.

Ceilalţi bani, adică 35.000 lei, au mers către Parohia ortodoxă Vadu Crişului (15.000 lei) şi către achitarea facturilor de salubritate restante către Salubri Aleşd (20.000 lei).

Cu compensare?

Într-o informare trimisă miercuri BIHOREANULUI, viceprimarul comunei Vadu Crişului, Ioan Haşaş, care se prezintă drept "consilier local şi membru al Consiliului Parohial al Bisericii Reformate Vadu Crişului", susţine faptul că, drept compensare, primarul liberal, Dorel Cosma, a împărţit la rândul său banii din bugetul local celorlalte biserici din comună, însă nu şi celei reformate.

"Regretabil este însă faptul că, în urma acestei ieşiri a domnului Bolojan, în care face referire doar la cei 25.000 lei votaţi comunităţii reformate, primarul din Vadu Crişului, în şedinţa din 17 decembrie a Consiliului Local, a făcut un gest mai puţin obişnuit şi a propus împărţirea sumei de 370 milioane vechi din bugetul comunei Vadu Crişului între biserici (desigur în afara Bisericii Reformate, 18% din populaţie)", a transmis Haşaş.

Viceprimarul detaliază că Biserica Ortodoxă din Vadu Crişului a primit 15.000 lei, Biserica Baptistă din Topa - 5.000 lei, Biserica Greco-Catolică din Vadu Crişului - 3.000 lei, Biserica Baptistă Vadu Crişului - 5.000 lei, Biserica Penticostală Vadu Crişului - 3.000 lei şi Biserica Baptistă Birtin - 3.000 lei. "Unii doresc ca Anul Nou să aducă schimbarea lumii, eu doresc ca anul 2017 să schimbe măcar mentalitatea unor oameni", a încheiat Ioan Haşaş.

Bani la cerere

Contactat de BIHOREANUL, primarul Dorel Cosma a negat că ar fi vorba de o "compensare" faţă de sumele alocate de Consiliul Judeţean Bihor.

"Proiectul de rectificare a bugetului în ultima şedinţă din 2016 a fost votat în unanimitate şi a cuprins inclusiv alocarea acestor fonduri către biserici. S-au alocat bani în funcţie de solicitările pe care le-am primit. Biserica Reformată nu a trimis o solicitare în acest sens, la fel cum nu au făcut-o nici bisericile ortodoxe din Topa de Criş şi Tomnatic, care, la fel, nu au primit fonduri", a afirmat Cosma.

Edilul susţine că nu a existat nicio discriminare. "Întotdeauna am fost deschis să ajut orice cult, nu facem diferenţe între baptişti, ortodocşi sau reformaţi. Nu vreau să se creadă că împărţirea asta s-a făcut cu vreun motiv ascuns", a adăugat Dorel Cosma.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
trebuie schimbat
merita vadanii si un viceprimar roman iar cu actuala impartire a consiliului cred ca e foarte posibil.O tema Pt domnul primar Cosma
Postat 06 Ianuarie 2017, 21:15 de benz
viceprimaru simte ca a pierdut
dupa cum stiu vadanii vicele are o firma de termopane si usi din lemn stratificat cu siguranta ca a pierdut niste bani de la biserica reformata prin nedistribuirea catre reformati a mai multi bani pt ca vicele sa aibalucrari. Bine a facut primaru
Postat 06 Ianuarie 2017, 20:53 de benz
gargara..de viceprimar
ciudate si haioase mai sunt caile domnului.. (viceprimar de Vad). Adica la sedinta de consiliu local voteaza cu amandoua mainile imparteala de bani (bugetul) si apoi iese in presa.. Ca sa ce?-intrebare Ca sa dea bine sus la partid-raspuns. Caci in rest iubireee la maxim cu primarul PNL (si viceversa), vorba filmului ,,adio dar raman cu tine'' Bai ne lasii..canta la alta masa, da' mai repeta ca falsezi rau de tot.
Postat 04 Ianuarie 2017, 23:38 de pentruvoi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON