Apele în cadrul Federaţiei Române de Polo devin tot mai tulburi. La doar câteva luni după ce a fost ales în funcția de președinte, Călin Găvruş a început să-şi pierdă din sprijinul Biroului Federal, unde au început să se formeze două tabere: una care îl susţine în continuare pe Găvruş şi cealaltă care îi doresc schimbarea.
Reprezentanţi din cadrul taberei oponente a lui Călin Găvruş în Federaţie l-au contactat deja pe directorul clubului Crişul Oradea pentru a fi propus în fruntea FR Polo.
"Culmea e că m-au contactat cei pe care eu i-am dat în judecată. Au venit propuneri din două părţi, de la minister şi din cadrul federaţiei. După cum se ştie, actualul preşedinte, Călin Găvruş a fost ales, împreună cu Biroul Federal, cu sprijinul unei majorităţi a Adunării Generale din care făceau parte reprezentanţi ai unor cluburi existente doar pe hârtie. Din câte îmi amintesc, erau vreo 16 cluburi care nu au niciun fel de activitate şi niciun jucător legitimat, printre care şi o grupare din Lehliu Gară! Aceste cluburi nu punctau deloc în clasamentele federaţiei, la nicio categorie de vârstă, dar li s-a acordat drept de vot. În urma votului, din Biroul Federal au ajuns să facă parte mai mulţi reprezentanţi ai clubului Steaua şi doi din Târgu Mureş, în timp ce cluburi ca Dinamo, CSM Digi, Corona Sportul Studenţesc Braşov, Crişul, Triumf Bucureşti, CSM Poli Cluj sau Amefa Arad nu au niciunul. În aceste condiţii, sunt surprins să aflu că în Biroul Federal s-au format tabere sau grupuri care nu îl mai susţin pe actualul preşedinte", a declarat Ionel Bungău.
Directorul clubului Crişul a precizat pentru BIHOREANUL că, deşi este onorat de propunere, nu o va accepta, decât doar "dacă se va forma o reprezentare corectă a cluburilor în Biroul Federal sau dacă vor avea loc noi alegeri". "Sincer, pe mine m-ar prinde cel mai bine funcţia de vicepreşedinte", a precizat Bungău, care a mai afirmat că nu ar accepta în niciun caz să fie "marioneta" unor astfel de tabere, în cazul în care totuşi ar accepta să candideze şi ar fi ales în funcţia de preşedinte al FR Polo.
"Eu aş candida pentru postul de preşedinte sau vicepreşedinte doar în anumite condiţii, dacă s-ar dori o schimbare reală de mentalitate şi de atitudine la această federaţie, spre binele poloului românesc. În niciun caz nu aş accepta să fiu marioneta anumitor tabere, să «fac jocurile» pentru un anumit club, indiferent care ar fi acela. Una din condiţiile mele este ca toate cluburile principale din poloul românesc să fie reprezentate în Biroul federal. Toţi membrii Biroului ar trebui să vorbească «aceeaşi limbă», să renunţe definitiv la luptele şi rivalităţile interne şi să-şi dorească cu adevărat progresul poloului românesc. Doresc, de asemenea, transparenţă decizională totală, cu respectarea strictă a regulamentelor federaţiei. Echipele naţionale de la toate categoriile de vârstă trebuie să aibă obiective clare, iar antrenorii să fie numiţi pe criterii corecte, în funcţie de meritele şi performanţele realizate. Dacă nu se doreşte cu adevărat îndeplinirea unor astfel de condiţii, eu consider că nu am ce căuta la conducerea federaţiei", a conchis Ionel Bungău.
După BIHOREANUL scria, la vremea respectivă, în primăvara acestui an, imediat după şedinţa de alegeri la FRP, mai multe cluburi, printre care şi cele orădene, au contestat felul în care s-au desfăşurat, pe 20 februarie, alegerile pentru noua conducere a forului poloistic românesc. În esenţă, reprezentanţii acestor cluburi, în frunte cu Ionel Bungău, au reclamat felul în care s-au organizat alegerile, având drept de vot reprezentanţii unor cluburi fără activitate.
De precizat că şi directorul clubului Crişul a candidat, pe post de vicepreşedinte, dar a fost eliminat în turul II, el contestând atunci rezultatele alegerilor. Cum nu a avut câștig de cauză la Ministerul Tineretului și Sportului, Bungău, împreună cu reprezentanții altor cluburi, au dat în judecată comisia de organizare a alegerilor.
În urma alegerilor din februarie, preşedintele FR Polo a fost desemnat Călin Găvruş, vicepreşedinţi - Florian Niţă şi Mihai Ragea (care au făcut parte şi din vechea conducere), iar membri - Bogdan Cojocaru, Fulop Tamaş, Gelu Lisac şi Răzvan Păltinean.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.