Dezvoltare fără demolare

Una dintre marile teme abordate de ceva vreme în Oradea este problema demolărilor. Poporul, încă traumatizat de epoca Ceauşescu, tinde să bage în aceeaşi oală demolarea unei clădiri, care prin soluţii ingenioase ar fi putut fi salvată cu raderea de pe faţa pământului a unor coşmelii pline cu mizerii şi şobolani.

Dacă după o casă arătoasă locuită de oameni gospodari te doare inima, pentru asanarea coridorului insalubru din zona străzii Barcăului, unde acum se face un parc, sigur că te doare ceva mai jos. E foarte greu, uneori imposibil, să lărgeşti drumuri ca să ai piste de biciclete sau linii dedicate transportului în comun, fără să atentezi la clădiri existente.

Din păcate, încă nu s-a inventat un sistem wireless pentru ca apa şi căldura să ajungă la noi în apartamente fără să spargi strada, fără să atentezi la confortul şi uneori la proprietatea unor cetăţeni. E regretabil că în preajma Spitalului Judeţean vor dispărea nişte vile pentru a face loc unei mult aşteptate parcări, dar nu cred că este orădean care să nu-şi dorească să scape de stresul căutării unui loc de parcare atunci când merge să-şi viziteze rudele bolnave. E un caz-şcoală, în care binele public trebuie pus deasupra celui personal.

În această problemă spinoasă, deputatul Szabó Ödön vine cu o idee care mie mi se pare de bun-simţ. Domnia sa propune ca, pe lângă despăgubirile pentru clădirile propriu-zise şi pentru mutarea celor demolaţi, să se acorde şi nişte despăgubiri morale. Odată cu casa, omului i se distrug şi amintirile, aşa că e firesc să primească nişte sume suplimentare, ce ar putea ajunge, conform proiectului lui Szabó, până la jumătate din valoarea despăgubirii.

Prin asta s-ar atinge două ţinte. Creşterea valorii de expropriere va reduce zelul demolator al edililor, iar cei demolaţi vor avea mai mulţi bani pentru a lua viaţa de la capăt.