URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
29 Octombrie 2018, 13:31

Despre treburi femeiești: Conferință de nutriție terapeutică și echilibru hormonal pentru sănătate feminină, la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, 3 noiembrie, e programată la hotelul Double Tree By Hilton din Oradea Conferința de nutriție terapeutică și echilibru hormonal pentru sănătate feminină - Despre treburi femeiești. Evenimentul este o invitație deschisă către toate orădencele între 18 și 55 de ani care vor să se informeze temeinic sau să își regăsească sănătatea și echilibrul fizico-emoțional prin metode naturale. 

8 din 10 femei trăiesc zilnic cu simptome despre care se spune că sunt "treburi femeiești", iar anual, la noi în țară, se înregistrează din ce în ce mai multe cazuri de boli specifice femeilor - cancer de sân, endometrioză, hipotiroidism, infertilitate, sindromul ovarelor polichistice și cancer de col uterin. Femeile suferă și suportă lucruri despre care nu se vorbește deschis, dar care provoacă multă suferință și disconfort.

Pentru că nu sunt educate să își identifice timpuriu simptomele, sau să le regleze simplu din dietă atunci când încă se mai poate, în timp (mai ales după 38 de ani) toate aceste simptome evoluează în dezechilibre majore sau chiar boli grave! Iar opțiunile care li se oferă sunt fie antidotul universal - pilula anticoncepțională și/sau antibiotice, fie alți hormoni sintetici, fie sfatul clasic "mănâncă mai puțin și fă mai multă mișcare". 

Unora chiar li se neagă suferința cu sugestii de tipul: "Doamnă, dvs aveți impresia că situația în care vă aflați e mai gravă decât în realitate!" și "E normal să suferiți atât de mult la menstruație". (n.a. ambele sunt răspunsuri reale oferite de medici unor paciente).

Pentru toate aceste afecțiuni și situații există puține surse de informație privind stilul de viață și alimentația corectă, însă și mai puține lucruri se fac pentru profilaxia acestor boli, mai ales pentru educație în rândul adolescentelor.

În acest context, sâmbătă, 3 noiembrie, are loc în Oradea Conferința de nutriție terapeutică și echilibru hormonal pentru sănătate feminină - Despre treburi femeiești.

Evenimentul este o invitație deschisă către toate femeile din Oradea între 18 și 55 de ani care vor să se informeze temeinic, sau să își regăsească sănătatea și echilibrul fizico-emoțional prin metode naturale. 

Se vor aborda subiecte ce țin de rădăcinile dezechilibrelor hormonale feminine, cum se modifică tabloul hormonal al femeii de-a lungul vieții, ce schimbări se pot face cu ușurință pentru a reduce din simptome sau ce terapii alternative pot ajuta pe lângă tratamentul medicamentos.

Dr. Ciprian Iovan, medic primar în Medicină de laborator, managerul Laboratoarelor Biostandard din Oradea, va prezența la conferință  testele de laborator speciale pentru identificarea echilibrului florei intestinale, premieră națională unică în România și importanță  acestora în gestionarea afecțiunilor endocrino-ginecologice feminine. 

Speaker este Mihaela Brăilescu, Master Trainer în Nutriție, Consilier de Echilibru Hormonal, Instructor Yoga și Gimnastică Perineală pentru femei (www.foodfairy.ro). În lucrul cu femeile, Mihaela folosește practici ce țin de nutriție terapeutică, echilibru hormonal, armonizarea ciclurilor lunare, food coaching, mișcare inteligență și vindecare emoțională. Este singurul tehnician nutriționist din țară care lucrează cu femeile respectând fazele ciclului hormonal, care planifică mesele și protocoalele nutriționale ținând cont de analizele hormonale ale femeilor, de tipologia lor hormonala și de nevoile nutriționale ale afecțiunilor endocrino-ginecologice. 

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Mariana Stresna, Health & Nutrition Coach și fondatoarea Centrului nutriție Harmony din Oradea (www.centrul-harmony.ro). 

În foaierul sălii va fi amenajată o zonă cu expozanți atent selecționați de produse naturale LOCALE pentru un stil de viață sănătos. Veți putea gusta aici pâine cu maia, dulcețuri bio fără zahăr, dulciuri raw-vegane, uleiuri presate la rece, cosmetice naturale și suplimente de înalta calitate terapeutică, toate realizate de orădeni.

CÂND ȘI UNDE 
Double Tree By Hilton, Oradea
Sala Varadinum Ballroom & Foyer
Sâmbătă, 3 noiembrie 
Ora: 11:00 – 15:00
Înregistrarea participanților se face începând cu ora 10:30.
Conferință va începe la ora stabilită și, din respect pentru cele care ajung la timp, nu vor există întârzieri sau amânări.

PROGRAM

10:30 - Înregistrarea participanților
11:00 – 11:20 Necesitatea abordarii integrative a sanatatii feminine – Preambul -  Mariana Stresna
11:20 – 12:30 Ciclurile de viata ale femeii si sanatatea de-a lungul vietii - Mihaela Brailescu
12:30 – 13:00 Pauza / Expo producatori locali
13:00 – 13:30 Implicatiile microbiomului intestinal in starea de sanatate - Dr. Ciprian Iovan
13:30 – 14:30 Nutritie terapeutica pentru afectiuni feminine Mihaela Brailescu
14:30 – 15:00 Sesiune Q&A

Taxa de participare pentru această conferință este 150 lei. Biletele se pot achiziționa de la Centrul Harmony (str. Ioan Slavici nr. 105, Sânmartin, jud. Bihor), de la cafeneaua The Dripper (Str. Vasile Alecsandri nr. 9) sau direct de la intrare (în limita locurilor disponibile). 

Informații detaliate despre subiectele abordate și programul zilei găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON