Clubul Sportiv King Do - Lions Oradea şi-a premiat, la sfârşit de ani, laureaţii pe 2017. Gala de premiere şi raportul de activitate pe anul sportiv 2017 s-a desfăşurat vineri seară, la Hotel Ramada, într-o sală plină, de sportivi şi părinţi, dar şi diferiţi invitaţi.
După intonarea imnului naţional şi mesajul conducătorului Federaţiei Române de Sporturi Marţiale Coreene, for la care este afiliat clubul orădean, Andreea Ganea, preşedintele clubului King Do – Lions, a prezentat raportul de activitate, subliniind că în decursul lui 2017 au fost obţinute 55 de clasări pe podium la întrecerile naţionale şi 68 la cele internaţionale. De asemenea, în acest an, sportivii clubului orădean au obţinut trei titluri de cei mai buni sportivi la competiţiile naţionale la care au luat parte şi tot atâtea la cele internaţionale.
După discursul reprezentantului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, Iosif Korodi, şi premierea sponsorilor, a luat cuvântul Romeo Tulkos, cel care a înfiinţat clubul orădean şi care în prezent deţine funcţia de vicepreşedinte al federaţiei de specialitate. Printre altele, acesta a subliniat şi că în acest an, în clasamentul pe cluburi, CS King Do – Lions a ocupat locul I la nivel naţional, cu 262 de puncte.
"Aceste minunate rezultate, acest succes e rezultatul unei munci, care a pornit ca un vis. Aţi muncit şi aţi demonstrat că sunteţi cei mai buni, iar dacă credeţi că puteţi mai mult, ca meritaţi mai mult de atât, că sunteţi şi mai buni de atât, atunci nu lasaţi să vă opreasca nimic, nu lăsaţi ca obstacolele din drumul vostru să vă oprească. Dacă meritaţi mai mult, luptaţi şi obţineţi, îndepliniţi-vă visele, dar nu uitaţi că orice aţi face trebuie să fie alegerea voastră şi, totodată, sunteţi singurii vinovaţi pentru eşecurile voastre! De ce? Pentru că eşecul te face să uiţi ce te-a determinat să ajungi până acolo!", i-a mai motivat Tulkos pe sportivi, prin discursul său.
Au fost premiaţi apoi, cu diplome şi pachete, cei mai buni sportivi care nu au participat la competiţii, iar ulterior, sportivii care au luat startul la întrecerile oficiale, dar care nu au intrat în topul celor trei mai buni ai anului. Aceştia din urmă au primit şi câteo medalie.
Inlcusiv instructorii sportivi ai clubului au fost premiaţi.
În ce priveşte desemnarea celor mai buni sportivi ai anului, au fost întocmite două secţiuni, una pentru copii şi cealaltă pentru juniori şi seniori. La copii, cel mai bun sportiv al clubului King Do – Lions în 2017 a fost declarat Răzvan Cotuţ. Acesta le-a devansat pe Karina Mihuţa şi Carina Popa, situate, în această ordine, pe poziţiile imediat următoare.
La juniori şi seniori, cu alte cuvinte, cei mai buni sportivi ai clubului orădean în acest an, au fost desemnaţi: Denisa Cotuţ, pe primul loc, David Sferlea, pe locul II şi Nicolae Paşcu, pe poziţia a III-a.
Cât priveşte cea mai bună sportivă a clubului, Denisa Cotuţ, în 2017, aceasta a devenit dublă campioană naţională la tehnici speciale şi dublă campioană internaţională, la tehnici speciale, dar şi cea mai bună junioară la Cupa României.
De menţionat că la gala King Do – Lions a participat şi Raul Tudorică, cel mai bun sportiv neolipic al judeţului în acest an, totodată şi copreşedinte al clubului UAMT – Univ Agora Oradea, un apropiat al celor de la King Do – Lions, dar şi comtele Ştefan Ferenczi, din partea Ordinului Teuton, care, a premiat şi el, la rându-i pe cei mai buni trei sportivi ai clubului bihorean.
"Fraţii Cotuţ au avut un an excepţional în 2017, au reuşit să obţină cele mai bune rezultate şi au avut cel mai bun punctaj. Ei au înregistrat o serie de titluri naţionale şi internaţionale. Au participat şi la Campionatul European, unde au avut o evoluţie bună, dar, din păcate, nu au reuşit să obţină medalii. Eu spun că pentru noi, 2017 a fost un an competiţional bun", a declarat, la sfârşit, şi Andreea Ganea, preşedintele clubului CS King Do - Lions Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.