Biroul de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a anunţat că poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru afluxul de călători generat de apropierea Sărbătorilor Pascale catolice şi au pregătit o serie de măsuri menite să evite aglomerările din punctele de trecere ale frontierei, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi la ieşire.
Astfel, au fost suplimentat numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor în punctele de trecere ale frontierei şi, de asemenea, în funcţie de situaţie, se va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire.
"În vederea evitării aglomerărilor ce pot apărea din cauza suprasolicitării, din punct de vedere al tranzitului, principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria, conducerea inspectoratului recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră comune existente la graniţă: Nădlac - Nagylak, Turnu - Bátonnya, Vărşand - Gyula în judeţul Arad) respectiv (Salonta- Méhkerék, Borş - Ártánd, Valea lui Mihai - Nyirábrány, Săcueni - Létavértes în judeţul Bihor.
Totodată, potrivit comunicatului, în perioada Sărbătorilor Pascale, autorităţile ungare nu permit intrarea în ţară a automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Restricţia este valabilă în perioada 30 martie ora 23 (ora României) şi 1 aprilie ora 23 (ora României).
"Reamintim tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că, în situaţia în care sunt nemultumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz", se mai specifică în informare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.