URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2010, 13:42

De la curăţenie la performanţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca unul care am furnizat destule probe ale imposturii practicate pe scară largă şi aproape instituţional, adică de sus în jos, la vechea Sorbonică, săptămâna trecută am apreciat fără nicio rezervă exerciţiul de sinceritate al conducerii Facultăţii de Medicină cu ocazia examenului de admitere.

Ştiu că strădania membrilor comisiei de organizare a acestui examen de a preveni frauda şi de a sancţiona tentativele (soldată cu eliminarea din examen a şase candidaţi înarmaţi cu scule de copiat şi fiţuici) ar putea să nu intereseze multă lume. Poate doar pe cei implicaţi într-un fel sau altul în desfăşurarea concursului: supraveghetori şi corectori, candidaţi, prieteni, colegi sau rude ale acestora.

Cred, totuşi, că merită ca asupra chestiunii să mediteze şi publicul larg, dacă nu de dragul moralităţii, măcar din interes. Nu de alta, dar mai devreme sau mai târziu oricare dintre noi - inginer sau măturător la RER, politician ori vânzătoare la ABC-ul din cartier - poate ajunge pe mâna viitorilor absolvenţi. Iar dacă aceştia ar fura startul, ar avea şanse sporite să-şi capete şi diplomele aşijderea.

Demonstraţia de transparenţă a conducerii facultăţii, care a poftit presa (vă mai amintiţi câinele de pază al societăţii?) să asiste la întregul proces, merită salutată dacă opinia publică e cât de cât conştientă că aparent măruntul episod priveşte nu doar breasla academică, ci pe fiecare din membrii comunităţii locale.

Episodul ar trebui să fie, însă, şi un model de urmat la celelalte facultăţi ale Universităţii în condiţiile în care, la destule specializări, nu doar studenţii, ci şi cadrele didactice se arată prăfuite, fără niciun chef de adaptare la realitate şi fără nicio aspiraţie la progres.

Ar putea fi, totodată, şi un moment de la care aşteptările în privinţa învăţământului universitar din Oradea să devină mai pretenţioase. A stopa furtul unui pretendent la studenţie este un prim pas, elementar şi obligatoriu, dar nici pe departe suficient. Scopul ultim trebuie să fie atingerea performanţei. În mod logic, pe viitor ar trebui să ne aşteptăm de la universitarii orădeni - profesori şi studenţi deopotrivă - nu doar la bun-simţ, ci şi la bune rezultate. La înlocuirea mediocrităţii care îl face pe fiecare profesor să stea la catedra lui şi pe fiecare student în banca lui, cu ambiţia de a fi cât mai bun dincolo de graniţele oraşului.

Nimeni nu contestă că de o vreme Universitatea e mai curată şi, poate, mai competentă, dovadă stând chiar şi înmulţirea publicaţiilor ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional. Dar cum ar fi ca foştii "sorbonei" să facă încă un pas înainte, să dea lovitura cu o inovaţie sau cu o invenţie care să aibă un real impact ştiinţific, social, economic? Nu numai frumos, ci şi rentabil.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
pentru cititor
tu n-ai nici o problema cu dreptul la proprietate. dar daca s-ar muta cineva in casa ta, ai fi la fel de generos? comentariul tau e din comunism, cand proprietatea era aratata cu degetul.
Postat 01 August 2010, 06:32 de aurel
fomisti
Nu-i mai satura Dumnezeu si mai spun ca sunt "in slujba Domnului" !
Postat 01 August 2010, 02:08 de cititor
drept la replica
florin jula are dreptate. indivizii de la ziarul toxic dihoreanu' trebuiau sa-i publice dreptul la replica. de altfel, sunt convins ca cei care au postat comentarii rautacioase sunt lepre aflate in solda securistului chirila.
Postat 30 Iulie 2010, 22:08 de cetatean
nesatui
bah jula, iar ati mai pus ochii pe ceva ?
Postat 30 Iulie 2010, 21:35 de .......
@florin jula
daca ar durea prostia, tu te-ai zvarcoli necontenit ! nu ne mai polua !
Postat 30 Iulie 2010, 21:19 de cititor
Drept la replica nepublicat
Drept replica nepublicat [26.07.2010, 08:29] Episcopia Greco-Catolica a remis redactiei Bihoreanului un drept la replica pe care, din pacate, acest ziar nu l-a publicat. Datorita acestui fapt postam dreptul la replica pe acest site astfel incat cititorii Bihoreanului sa aiba posibilitatea de a cunoaste adevarul despre acest caz. Drept la replică Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, prin prezenta, vă rugăm să publicaţi următorul drept la replică anexat în legătură cu articolul intitulat „Cere şi ţi se va da”, apărut în nr. 503 al săptămânalului Bihoreanul. Biroul de Presă Florin Jula Drept la replică Dorim să facem unele precizări pe marginea articolului intitulat „Cere şi ţi se va da” pentru a nu exista în rândul opiniei publice şi mai ales a medicilor şi pacienţilor Spitalului C.F.R. ideea că Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, doreşte preluarea unui imobil care nu a aparţinut Bisericii niciodată. Facem aceste precizări cu atât mai mult cu cât în textul articolului sunt o serie de afirmaţii neconforme cu adevărul. Autorul articolului îşi exprimă încă de la început punctul de vedere afirmând că „o necunoscută congregaţie romano-catolică a pus ochii pe clădirea spitalului C.F.R.”. Ori Congregația Notre Dame de Sion a depus eforturi serioase în perioada interbelică pentru a contribui la consolidarea învăţământului românesc oferind posibilitatea multor elevi să-şi desăvârşească educaţia. Congregaţia nu „a pus ochii pe o clădire”, ci a depus o cerere de retrocedare a unei clădiri care i-a aparţinut de drept şi de care a fost deposedată abuziv de regimul comunist. Nu putem fi de acord cu afirmaţiile eronate potrivit cărora Congregaţia a fost proprietar tabular doar asupra unui teren din zonă, denumit Grădină în Olosigul Gării. Dacă autorul articolului s-ar fi documentat mai bine, ar fi înţeles că Congregaţia era proprietara terenului de sub spital, precum şi a curţilor aferente. În plus, faptul că nu a fost notată clădirea în Cartea Funciară, ci doar terenul, nu înseamnă că acea clădire nu ar fi existat, ci pur şi simplu a fost omisă notarea clădirii în C.F. Dacă tot se face referire la prevederile O.G 94 / 2000 ar fi trebuit să se menţioneze că acest act legislativ prevede că dovada proprietăţii se face cu orice mijloc legal de probă. Prin urmare, lipsa notării în C.F. nu este un impediment în calea retrocedării. Probabil, dacă se cerea părerea unui jurist, era mai bine. Nu putem fi de acord cu afirmaţia eronată că statul a supraînălţat construcţia cu două etaje şi o mansardă. Clădirea a fost supraetajată doar cu un etaj, aşa cum reiese din litografia inserată în text. Referitor la adăugirile ulterioare, considerăm că nu este vorba de o adăugire, ci de construcţia alăturată a unei noi clădiri, având alt stil arhitectonic diferit faţă de clădirea veche. De altfel, acest lucru reiese din coala C.F., unde sunt notate două clădiri distincte, şi anume, Spitalul C.F.R. şi Policlinica C.F.R. ! Cât priveşte referirea la faptul că se doreşte depăşirea planului la retrocedări, amintim doar că Episcopia Greco-Catolică de Oradea a depus un număr de 1.700 de dosare la Comisia Specială de Retrocedare din care aceasta a soluţionat mai puţin de 50 de dosare. Ne punem întrebarea dacă mai stă în picioare afirmaţia că statul nu-şi apăra corect proprietăţile sau mai degrabă le apără mai mult decât ar trebui, împiedicând retrocedările. O documentare corectă și minuțioasă ar fi evidenţiat, spre exemplu, faptul că după depunerea cererii de retrocedare, conducerea Spitalului C.F.R. a extins suprafaţa construită prin reconfigurarea unei clădiri anexe aflată în curtea spitalului. Dar, evident, acest lucru nu a fost menţionat în articol. Probabil că nu ar fi dat bine la scopul pentru care a fost scris articolul. Referirile la monografia scrisă de Pompiliu Tripon, deşi lămuresc problema, sunt răstălmăcite de autor. În monografie se scrie că: „În 1930 guvernul naţional-ţărănist a cumpărat localul în care funcţiona Şcoala Superioară de Comerţ de Băieţi, pe seama Institutului Notre Dame de Sion”. Iată că însuşi autorul arată clar că proprietarul clădirii era Ordinul ! Şi în acest caz, dacă era consultat un jurist, s-ar fi înţeles ce înseamnă a se cumpăra ceva pe seama cuiva ! În fine, nu suntem de acord cu răstălmăcirea celor afirmate de purtătorul de cuvânt al Episcopiei. Acesta nu a afirmat că Preasfinţitul Valeriu Traian Frenţiu a oferit un ajutor material Congregaţiei pentru achiziţionarea terenului, ci pentru achiziţionarea clădirii ! În concluzie, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea nu doreşte retrocedarea unor bunuri imobile care nu au fost preluate abuziv de statul comunist. Nu dorim decât retrocedarea a ceea ce a fost al Bisericii, cu scopul de a ne implica în activitatea socială, în sprijinul celor bolnavi. În eventualitatea în care clădirea Spitalului C.F.R. va fi retrocedată, vom menţine aceeaşi destinaţie. Mai mult, în conformitate cu doctrina socială a Bisericii, dorim să ne implicăm activ, atât din punct de vedere spiritual, cât şi material, în vederea transformării Spitalului C.F.R. într-un spital de elită. Credem că medicii şi pacienţii vor înţelege corect punctul nostru de vedere, astfel încât Biserica, alături de stat, printr-un parteneriat public – privat, să poată să facă ceva în sprijinul celor aflaţi în suferinţă. Suntem deschişi oricărui dialog cu factorii de decizie din cadrul Spitalului în vederea găsirii unei soluţii corecte. Sperăm, de asemenea, ca opinia publică să înţeleagă justeţea demersului nostru care are ca finalitate binele tuturor.
Postat 30 Iulie 2010, 20:36 de Florin Jula
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON