URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Septembrie 2009, 14:10

De-a baba oarba

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acum trei săptămâni, o orădeancă a sesizat Primăriei faptul că în capătul străzii Zorelelor, din Cantemir, o familie de ţigani care a fost evacuată dintr-o casă de pe aceeaşi stradă le face zile negre locuitorilor.

Săptămâna trecută, stupoare: femeia a primit pe mail un răspuns în care se specifica faptul că angajaţii Poliţiei Comunitare "au vorbit cu 7 vecini şi nu au reuşit să repereze" ţiganii.

Asta, deşi coordonatele oferite de orădeancă au fost mură-n gură, străduţa nu are mai mult de 200 de metri, iar negricioşii, peste 20 de inşi, sunt vizibili peste tot.

Bihorel îi felicită pe poliţişti pentru "vigilenţa" de care dau dovadă. Şi nu s-ar mira ca printre cei 7 vecini chestionaţi să se fi aflat chiar romii, care să-i fi indus în eroare.

Ar fi trist să fim părtaşi, odată cu înfiinţarea Poliţiei Comunitare, la naşterea unor noi Garcea, numai cu uniforma puţin schimbată...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.505 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON