URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Martie 2013, 10:05

Datorie pe veşnicie! Deşi îşi plăteşte lunar datoria către o firmă de leasing, o orădeancă are tot mai mult de plată

Datorie pe veşnicie! Deşi îşi plăteşte lunar datoria către o firmă de leasing, o orădeancă are tot mai mult de plată O GOLĂNIE. La trei ani după ce firma de leasing de la care cumpărase un Logan MCV i-a luat maşina din faţa casei, Raluca Ionescu s-a trezit că are să-i plătească o datorie mai mare decât cea stabilită la început
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa ceva numai în România se poate! O orădeancă a ajuns să lucreze un an întreg din ultimii trei doar pentru a-şi plăti către o societate de leasing din Bucureşti o datorie care iniţial era de 3.500 lei.

Dată pe mâna unei firme de recuperatori dintr-o comună ieşeană, femeia a fost obligată să achite mai mult decât dublul datoriei - 7.700 lei, iar după trei ani a ajuns pe mâna unui executor din Oradea, care i-a fixat un nou cuantum al datoriei - 7.800 lei. "Am plătit timp de trei ani, lună de lună, câte 30% din salariu, iar acum mă trezesc că încă mai am de dat, de-acum încolo, mai mulţi bani decât la început", se plânge femeia.

Vis destrămat

În 2008, Raluca Ionescu şi soţul ei s-au hotărât să-şi cumpere un Logan MCV, bun şi pentru drumurile din oraş, dar şi la cărat marfă pentru o mică afacere pe care voiau s-o pornească. După ce au comparat câteva oferte, au încheiat un contract de leasing cu o firmă din Bucureşti: Impuls Leasing România IFN SA. "Am achitat cash un avans de 20% din valoarea maşinii, 1.800 euro, urmând ca în 48 de luni să plătim şi restul de 7.400 euro, în rate lunare egale, de 200 euro", povesteşte femeia.

Socotelile, însă, li s-au dat curând peste cap. În vara lui 2009, ambii soţi au rămas şomeri şi nu au mai avut din ce să achite ratele. "Fiindcă n-am plătit trei luni consecutiv, firma ne-a luat maşina şi, în plus, ne-a obligat să plătim, în locul celor 3.500 lei cu care eram datori, o sumă dublă, de 7.690 lei, prin intermediul unei firme de recuperări dintr-o comună din judeţul Iaşi, Valea Lupului", zice Raluca.

Râs cu plâns

Spre norocul ei, în 2010 şi-a găsit un alt loc de muncă. Spre ghinionul patronului, însă, acesta a primit o înştiinţare de la recuperatorul ieşean, prin care era informat că pe salariul angajatei sale se înfiinţează o poprire, pentru recuperarea datoriei. "Eram înştiinţat că, în baza a două articole din Codul de Procedură Civilă, s-a dispus poprirea veniturilor salariale ale angajatei, prin reţinerea lunară a 30% din venituri, până la atingerea sumei de 7.690 lei, plus penalităţi şi cheltuieli de executare, până la stingerea efectivă a datoriei, despre care urma să primesc o altă înştiinţare «la momentul oportun»", povesteşte patronul Ralucăi. În caz contrar, urmau să-i fie blocate conturile propriei firme, şi în plus să achite şi o amendă judiciară!

"Mie nu-mi convine, fiindcă femeia n-a fost angajata mea când a făcut datoria, dar şi pentru că eu personal, deşi nu am nicio treabă cu asta, sunt obligat să-i ţin evidenţa datoriilor, să pierd timp şi bani, mergând în fiecare lună la bancă să virez banii către recuperatorul ieşean şi să mai şi plătesc comisioane bancare", spune bărbatul.

Datoria, ca aluatul

Deşi din vara lui 2010 până în ianuarie 2013 a reţinut lunar 150 lei din salariile angajatei şi i-a virat recuperatorului, omul s-a trezit luna trecută cu o nouă înştiinţare. De astă dată, din partea executorului judecătoresc Ardeleanu Bianca din Oradea, care îl informa că, din cauza unei schimbări legislative ce constă în asimilarea executorilor bancari cu executorii judecătoreşti, recuperatorul din Iaşi nu mai are competenţe în Bihor. Şi, ca urmare, în continuare se va ocupa ea de executarea angajatei sale. Numai că, surpriză, datoria urcase acum la 7.810 lei. Mai mult decât în 2010, deşi din debitul iniţial, care fusese de 7.690 lei, omul plătise între timp, în numele angajatei, 4.050 lei.

"O batjocură ca asta n-am mai întâlnit!", spune patronul, revoltat şi de nedreptatea făcută angajatei, dar şi de perspectiva ca, dacă nu continuă să-i reţină din salarii, cel executat va fi el. "Am încercat să stăm de vorbă cu executoarea şi cu reprezentanţii firmei de leasing, dar de fiecare dată la telefon mi se spunea că nu sunt în birou", zice bărbatul. "În ritmul ăsta, tot la trei ani, unul voi lucra doar ca să pornesc din nou cu datoria de la început", se plânge şi femeia.

Aşa-i legea

Contactată de BIHOREANUL, executoarea Bianca Ardeleanu a refuzat să dea detalii despre modul în care datoria executată de ea a ajuns mai mare decât la început, invocând obligaţia profesională de confidenţialitate. Ea a subliniat că nu este judecător, ci doar executor, iar suma pe care o are de executat a stabilit-o creditorul, adică firma de leasing. "Dacă debitorul nu doreşte să plătească această sumă, o poate contesta în instanţă!".

Atâta doar că, dacă femeia ar găsi bani de avocat din salariul ciuntit, procesul ar începe abia la anul. Iar până atunci nici nu ar fi scutită de plata, în continuare, a datoriei, şi nici nu i-ar putea nimeni garanta că ar şi câştiga procesul. Fiindcă la noi legea "ţine" mereu cu cel care are, să aibă şi mai mult. Iar cei care au doar probleme, să le aibă şi mai mari...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
contract
Eu recomand familiei in cauza sa studieze contractul de leasing si eventualele clauze privind cesionarea creantei. Daca familia nu a semnat nimic in privinta cesionarii creantei catre super-executorii lui peste, au un mare avantaj in instanta. In al doilea rand, trebuie vazut si modul de calcul al dobanzilor/penalitatilor contractuale, avand in vedere ca totusi, 150 de lei lunar nu pare a fi o suma considerabila, fiind totusi departe de cei 20 0de euro cat era rata lunara. Asta fara sa mai luam in considerare intarzierile la plata. Recomand familiei sa nu dispere si sa inceapa sa se documenteze asupra problemei. Daca nu se descurca, sa-si gaseasca printre cunoascuti pe cineva care intelege mecanismul. E pacat de toata munca si banii pierduti in favoarea samsarilor de executori.
Postat 03 Martie 2013, 22:17 de tarabostes
Posibil
Fiind din domeniul dreptului civil, nu exista conditia avocatului pentru declansarea procesului. Calea pe care o recomand este sa se inarmeze cu perseverenta, sa inceapa studiul codului civil si a legislatiei in domeniul contractului de leasing si a clauzelor abuzive. Biblioteca judeteana are un sector bine pus la punct pentru acest domeniu inclusiv programe de urmarire a evolutiei legislatiei. Ii doresc bafta...
Postat 03 Martie 2013, 21:56 de Demolarii
Aviz amatorilor !?!
Mergeţi pe jos, cu tramvaiul sau cu autobuzul, dacă nu aveţi bani integral pentru o maşină ... mai lăsaţi firmele de leasing că sunt orientate doar pentru "ţepe" de tras fraierilor. Am vrut să-mi iau un SUV cândva, venitul familiei fiind de peste 2.000 USD, iar rata de leasing după avansul de 30% nu ar fi depăşit vreo 300 USD. Reprezentantul firmei de leasing făcea pe deşteptul, aşa că i-am spus ceva de timpul pierdut cu mai multe întîlniri de prezentat nişte acte. Aşa că i-am spus "băi mucea, tu o să ai venitul meu când o să ajungi patron la firma la care lucrezi". Aşa că am făcut o mnică adunare familială şi am decis să mai stăm un an şi să adunăm încă ceva, că maşina veche era încă în perfectă stare, iar chestia cu SUV-ul e poate doar un moft. Să vezi tu, ce de telefoane am primit de la Bucureşti, de la sediul lor central, cu rugăminţi, facilităţi, etc, etc. La final l-am băgat în mă-sa şi pe ăla de la capitală, că se credea mai isteţ ca primul. Mă bucur că nu am muşcat, iar astăzi SUV-ul meu pe bani gheaţă toţi, taman împlineşte 4 ani.
Postat 03 Martie 2013, 19:55 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON