URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Februarie 2020, 19:03

Curtea Constituţională: desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier este neconstituţională. Reacţia lui Iohannis

Curtea Constituţională: desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier este neconstituţională. Reacţia lui Iohannis foto: Presidency.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit luni că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, ca premier, iar astfel Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare pentru această funcţie. Reacţia preşedintelui a venit câteva ore mai târziu. Iohannis a spus că nu comentează decizia în sine, apreciind, însă, că şansele pentru alegeri anticipate tocmai au scăzut la jumătate.

CCR a dezbătut luni sesizarea formulată de conducerea PSD, respectiv de Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Titus Corlăţean, preşedinte interimar al Senatului. Judecătorii constituţionali au admis cererea acestora şi au decis, aşadar, că este neconstituţională desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier după căderea primului guvern Orban prin moţiune de cenzură.

În esenţă, arată HotNews.ro, decizia a fost luată cu 7 voturi la 2, iar argumentul a fost că preşedintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul.

Pe scurt, CCR a stabilit că preşedintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că şeful statului trebuie să facă o nouă propunere, neexistând interdicţia să îl desemneze tot pe Ludovic Orban, "dacă preşedintele constată după consultări că există o majoritate pentru desemnarea acestuia".

Decizia implică faptul că procedura de desemnare a premierului se reia de la pasul 1, nominalizarea unui nou candidat. Prin urmare, preşedintele va trebui să reia procedura.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, argumentele şi motivarea deciziei urmând să fie prezentate la momentul publicării în Monitorul Oficial.

O nouă criză

La câteva ore după decizie, preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu vrea să comenteze decizia în sine a CCR, afirmând, însă, că PSD a provocat o nouă criză prin sesizarea Curţii Constituţionale în acest caz.

"Nu voi comenta decizia CCR, aşa cum ştiţi că nu am comentat nici cu alte ocazii şi voi aştepta motivarea. Însă ceea ce face PSD e o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile în care România are nevoie de acţiune politică responsabilă şi nu de politicieni care să o aducă mai adânc în criză", a spus Iohannis, potrivit HotNews.

Acesta a acuzat PSD că este obsedat de putere şi refuză să accepte că a pierdut legitimitatea de a guverna, subliniind totodată că nu va desemna un premier din partea PSD: "Desemnarea unui premier din partea unei alianţe coagulate ad-hoc în jurul PSD ar intra în coliziune directă cu opţiunea românilor. Cea mai legitimă soluţie e revenirea cât mai repede la votul cetăţenilor şi o nouă majoritate care să poate susţine un guvern stabil. Avem nevoie de un nou Parlament care să ofere o nouă majoritate. Nu putem continua aşa, cu situaţii de blocaj perpetue, cu guverne demise trimestrial", a precizat preşedintele.

Scad șansele la anticipate

Întrebat de un jurnalist, luni seară, la Cotroceni, ce şanse mai sunt în acest moment pentru organizarea alegerilor prezidenţiale, Iohannis a răspuns: "Tocmai au scăzut, sub 50%. Au scăzut şansele".

Şeful statului a subliniat că este clar că suntem într-o situaţie politică complicată, însă i s-ar părea foarte riscant să fie perpetuat până în decembrie acest interimat. "Întoarcerea la electorat este soluţia corectă, dar ea nu se poate realiza doar prin voinţa presedintelui”, a afirmat Iohannis, conform HotNews.ro.

Potrivit articolului 89 din Constituţia României, preşedintele poate să dizolve parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Decizia preşedintelui de a declanşa alegeri înainte de termen este precedată de consultarea sa cu preşedinţii celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

Pentru a se ajunge la o solicitare de învestitură în Parlament, Guvernul în funcţie trebuie să îşi dea demisia sau să fie demis în urma unei moţiuni de cenzură.

În altă ordine de idei, ședinţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului programată luni de la ora 16 pentru votul de învestire a Cabinetului Orban II a fost suspendată din lipsă de cvorum. PSD, Pro-România, ALDE şi UDMR anunţaseră că nu vor participa.

De altfel, toate planurile politice au fost date peste cap, în urma deciziei Curții Constituționale.

CCR, părtinitoare

Chestionat și el pe baza deciziei, premierul Ludovic Orban a fost mai direct și a declarat că CCR a luat partea PSD în acest conflict. „Nu există nicio prevedere constituțională care îl împiedică pe președintele României să nominalizeze un candidat de premier cum sunt eu. De o bună bucată de vreme aproape orice conflict juridic sau orice sesizare a CCR a fost tratată de CCR de pe poziții partizane, dându-se satisfacție PSD, fie președinților celor două Camere care au invocat conflicte juridice de natură constituțională. Nu putem să nu vedem un partizanat al CCR”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit TVR.

Premierul interimar a mai spus că nu poate să înțeleagă pe ce text constituțional se bazează decizia de luni a CCR.

„În cuprinsul comunicării, CCR se contrazice. Invocă o decizie a CCR privitoare la un proiect de reviziunre a Constituție, din 2014, uitând că a statuat CCR faptul că acele pronunțări ale CCR privitoare la inițiative de revizuire a Constituției care nu au fost materializate, adoptate, nu pot face parte din jurisprudența CCR. (...) E clar că deciziile CCR afectează atribuțiile constituționale ale președintelui României. Președintele e persoana publică cu cea mai mare legitimitate în arhitectura statului român, deoarece e ales cu 50% plus 1 la vot. Ca un fir roșu, de câțiva ani, CCR prin deciziile pe care le ia afectează atribuțiile constituționale ale președintelui. Dacă citiți Constituția, veți vedea că președintele nu e constrâns să numească un premier. Că există o procedură constituțională care e foarte bine stabilită. Doar dacă e un partid care deține 50% plus 1 abia atunci președintele trebuie să numească un premier de la acel partid”, a adăugat Orban. 

Ludovic Orban a mai declarat că va încerca să formeze o majoritate parlamentară și întrebat care va fi propunerea PNL pentru funcția de premier, Ludovic Orban a răspuns: „Propunerea de premier a PNL e cunoscută. Știți că decizia Consiliului Național care a fost luată. Primul gând care îmi trece este să declar public că vreau să formez majoritate parlamentară și voi încerca să formez majoritate parlamentară. Decizia de desemnare e la președintele României. Sunt convins că președintele va lua cea mai bună decizie. Conducerea PNL e pregătită pentru orice situație”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Fals ... CCR nu spune nimic de Ludovic Orban !?!
Conform deciziei, Orban poate fi nominalizat și pentru "Guvernul meu III" ... doar că, într-o atare situație, Johannis ar ajunge "bufonul" Europei !?! CCR spune doar că președintele trebuie să nominalizeze alt candidat ca premier, care va trebui la rândul lui să "încropească" o majoritate și să vină în fața Parlamentului cu alți miniștri propuși (cu excepția celor patru care au fost validați de comisii) !?! Ideea constituțională ține de prevederea că nu poate fi validat ca ministru ... un membru al echipei candidatului de premier care a fost respins de Parlament și/sau care a fost revocat prin moțiune !?! Despre asta e vorba, nu despre Orban Ludovic ca nume de persoană, care nu a fost audiat de Parlament, pentru că nu are legătură cu procedura legală de validare sau invalidare !?! Cine are îndoieli, n-are decât să citească decizia CCR care stabilește principiul de drept, nicidecum desemnarea faptică ... iar când o să apară motivarea se va vedea mai bine printre rânduri, ce a încălcat Johannis cu "liberalii mei" în materie constituțională !?!
Postat 25 Februarie 2020, 09:32 de CrisDumi
PCR transpartinic. Ep.: Un model de Președinte necesar pentru România reală
I. "Un rău politic se poate vindeca pe cât timp puțini îl văd; când îl vede toată lumea, el nu mai e de vindecat." - Mihai Eminescu, "Opera Politică" ("Eminescu - Cugetări", Colecția Cogito, Editura Albatros, 1978). 1. Un Președinte necesar: (model) Mihai Eminescu. Și la Palatul Cotroceni. Dar și la conducerea unor partide politice. Ca PNL,
Postat 25 Februarie 2020, 09:14 de stefan
ccr...
ccr este falanga politica a fsn-ului comunistoit plin de pretenari de alui ilici-kgb a ajuns sa comenteze si sa decreteze pe baza declaratiilor politice ale jucatorilor din politica. Alaturi de avocatul "poporului" ccr-ul decide impotriva intereselor cetatenipor pentru binele "bastardului" psd! Numai o revolutie adevarata poate dezintegra aceste doua institutii faurite pe coloana vertebrala si huhneala fsn-ului. De 30 de ani direct, indirect armata de csp-isti, securisti infiltrate in ministere, ccr, avocatul poporului conduc ... distrug bazele romaniei moderne. Cred ca doar in strada se poate instaura statul de drept in favoarea cetatenilor si nu a actualei clase politice post decembriste. Statulul preferential, contra productivitatii, competentei a tuturor functionarilor publici instaurat de fsn si continuat de tot spectrul politic dupa '89 a transformat Romania intr-un stat impotent, incapabil sa se dezvolte si sa asigure un trai decent economi-material-moral cetatenilor platitori de taxe si impozite. Bugetul din taxe, impozite, imprumuturi a ajuns o punga pentru bunul pklac si bunul trai al politrucilor.
Postat 25 Februarie 2020, 08:52 de scortosul
Sandu
Paradoxal erau buni și socialiștii pe vremea alianței cu liberalii, denotă cât de manipulat îi electoratu și cât de oportunistă îi politica.
Postat 25 Februarie 2020, 06:26 de oradeaveche
Ograda Constituțională
Dacă putem suspenda președintele prin referendum, de ce nu putem suspenda și parlamentul tot prin referendum?
Postat 25 Februarie 2020, 05:16 de User anonimizat
Dar cine e CCR ăsta ???
CCR E mana PSD, Valer Prosteanu , e prostul lui Iliescu . PSD nu e constituțional, cu o lovitură de stat , 3 mineriade, și economia distrusă , se crede miezul din doasca lui Badea, sau a lui Voiculescu antena. In 24 de ani PSD și 30 de ani UDMR Romania a mers in jos . Tata ILIESCU ar fi trebuit să îl instaureze pe regele Mihai la coroana României, în schimb a făcut din Romania un necunoscut . Cu PSD mergem în neștire . Noi suntem de vina pt că i-am lăsat. Acum e momentul că noi sa acționăm.
Postat 24 Februarie 2020, 23:49 de Sandu2100
PCR transpartinic. Ep.: Președintele ”Ghinion” (...pentru România) vs Constituția României
I. ”CCR a dezbătut luni sesizarea formulată de conducerea PSD, respectiv de Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaţilor, şi Titus Corlăţean, preşedinte interimar al Senatului. Judecătorii constituționali au admis cererea acestora şi au decis, aşadar, că este neconstituţională desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier după căderea primului guvern Orban prin moțiune de cenzură.” 1. Alt episod din ciclul: Mult circ (secu-)politic, puțină pâine (venituri cât mai mici) pentru ...populime! 2. Așa ne trebuie dacă NU știm să ne alegem BINE conducătorii! 3. Așa le trebuie celor care NU le-a plăcut Guvernul Viorica V. Dăncilă și acum se uită cu jale la propriile lor buzunare!; II. ""Nu voi comenta decizia CCR, aşa cum ştiţi că nu am comentat nici cu alte ocazii şi voi aştepta motivarea. Însă ceea ce face PSD e o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile în care România are nevoie de acțiune politică responsabilă şi nu de politicieni care să o aducă mai adânc în criză", a spus Johannis, potrivit HotNews.” 1. Herr Johannis, (parcă) și tov. ”Petrov” citea mai bine Constituția României. Chiar și când era ...”obosit”!
Postat 24 Februarie 2020, 22:51 de stefan
Iredentistii unguri si "sas"-ul
Iredentistii unguri frustrati il injura nonstop pe Iohannis, pt ca nu-i lasa sa fure Ardealul (sa se instapaneasca, sa puna ghiarele pe Ardeal). La fel, iredentistii generalizeaza injurand romanii, exact din acelasi motiv.
Postat 24 Februarie 2020, 20:32 de 1011010
incredibil cata prostie pe sas
Vorba si prostia. Iar acest specimen reprezinta modul de gandire al majoritatii romanilor. Oare de ce merge tara prost? (de parca singura ar merge prost)
Postat 24 Februarie 2020, 19:50 de testtest
Sfidare
Ca in trei luni PNL se comporta totál iliberal, oare nu e sfidare??? Ca aduc hotarari care nu sunt in interesul poporului nu e sfidare??? Ca se pláng permanent de gresua mostenire, ca sunt incapabili sa gestioneze tara inspre binele poporului, oare nu e sfidare?? Johannis, care a intrresat doar de guvernul sau nu a sfidare??
Postat 24 Februarie 2020, 19:36 de iahim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON