URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
08 Decembrie 2023, 16:48

Cunoscutul hairstilist orădean Cornel Mailat a fost găsit mort în locuinţă

Cunoscutul hairstilist orădean Cornel Mailat a fost găsit mort în locuinţă sursa foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un cunoscut hairstilist orădean a fost găsit mort în locuinţă, joi seară.

Dispariția acestuia a fost anunţată şi pe reţelele de socializare de către apropiați.

Cornel Mailat şi-a început cariera la 17 ani sub îndrumarea celebrului stilist Andre Gherson, fost campion european în anii '70. După aproape 20 ani de experienţă, Mailat era respectat atât de cliente cât şi de colegii de breaslă, fiind celebru pentru modul în care reuşea să găsească stilul potrivit pentru fiecare, în funcţie de textura părului şi forma feței.

Cornel era proprietarul propriului salon de frumuseţe destinat exclusiv îngrijirii părului, JEF, situat în centrul municipiului Oradea, multe dintre clientele lui fiind din rândul VIP-urilor oraşului. Totodată, el era formator în cadrul “En Vogue School of Style” unde îi învăţa pe cei interesaţi secretele meseriei. 

Una dintre cele mai vechi cliente ale sale, fosta moderatoare TV Mihaela Bar, acum organizatoare de evenimente, a scris un mesaj lung despre el.

"22 de ani, atat am petrecut împreună, cel puțin o dată pe săptămână. Ai fost unul din cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit…puțin prea bun pentru lumea asta. Am poze și povești cu tine pentru o viață. Am râs și am plâns în hohote împreună, am călătorit, am iubit, am cântat, ne-am rugat, am suferit… Mereu îți spuneam ca eu sting becul la tine, dar nu mă gândeam ca se va stinge atât de repede pentru tine… M-ai îmbrățișat și mi-ai spus ca s-ar putea să fie pentru ultima oară,ca niciodată nu se știe ce ne așteaptă… “Ceartă-mă Miha, ca numai de la tine accept”… asta îmi sună în cap non stop. Dar tu chiar știai că de drag ce-mi ești… Nu știu cum o să treacă zilele de vineri, atunci când plecam de la tine uitându-mă în toate vitrinele de incantata ce eram… Cand o să ne întâlnim iar, o să vin cu o decapotabilă și un CD cu muzică italiană. Până atunci, iartă-mă dacă n-am făcut destul… O să te port mereu în sufletul și în părul meu!", a scris Mihaela pe contul ei de Facebook.

Stilistul era divorţat şi tatăl a doi copii.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cercetările preliminare exclud varianta ca bărbatul în vârstă de doar 44 ani să fi fost victima unei infracţiuni.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a deschis o anchetă în caz, iar procurorii aşteaptă rezultatele necropsiei, care va stabili cauzele exacte ale decesului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON