URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
24 Octombrie 2021, 16:45

Cum vrea un orădean să scape de copacul înalt din faţa blocului: îi taie rădăcinile! (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În curtea unui bloc din cartierul orădean Rogerius, pe strada Blaise Pascal, vegetaţia este „sabotată”. Deranjat de un copac înalt cât imobilul, un locatar a început să-i taie rădăcinile, probabil sperând că arborele se va usca.

Un locatar din zonă l-a filmat pe cel care i-a pus gând rău arborelui. În imagini se vede cum bărbatul a săpat în pământ, până a ajuns la rădăcini, iar apoi se foloseşte de două fierăstraie, pentru a le tăia.

„Este şeful de scară, un bărbat de care nu poţi ieşi din bloc fără să dai ochii cu el, şi acum îşi face de cap. Îl deranjează enorm acest arbore şi de câteva zile s-a apucat să-i taie rădăcinile. Cred că vrea să se usuce”, a relatat BIHOREANULUI vecinul nemulţumit.

Locatarii blocurilor din vecinătate se tem acum că, din cauza vecinului lor, un vânt puternic ar putea doborî copacul peste imobile.  

Potrivit regulamentului promovat de Primăria Oradea pentru întreţinerea spaţiilor verzi, niciun arbore de pe domeniul public nu poate fi tăiat, fără avizul municipalităţii, care confirmă că este bolnav sau un pericol pentru cetăţeni. În plus, doborârea arborilor sănătoşi implică şi o autorizaţie din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Prostane, drujbist habarnist de la bloc!
Se începe mai de sus, măcar de la coroană. Nu de la bază. Că riști să cadă fix pe bloc, nu să se usuce și să se resoarbă de la sine. Orășean prost, de unde să ceri minte la unul ca ăsta?
Postat 25 Octombrie 2021, 08:43 de KP
Care regulament?!
Cerere catre Primarie, inregistrata, raspuns, nu se poate, copac cazut peste autoturisme. 30 metri mai incolo, 3 copaci sanatosi, retezati pentru parcare cu plata Nimic plantat in schimb de 2 ani! Regulamentul e pentru cei ce nu cunosc pe nimeni la Primarie!
Postat 24 Octombrie 2021, 17:30 de Iacoviduneamule
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON