URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2020, 13:43

Cum nu va fi Bolojan prim-ministru

Cum nu va fi Bolojan prim-ministru foto: Mediafax
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu ştiu de ce, dar azi mi-am adus aminte de un proverb spus de colegii mei saşi în vremea facultăţii: "Fie Johann cât de prost, înalt să fie să poată ajunge la slănină". Se pare că preşedintele ţării chiar are ghinion. După cum au căzut zarurile la alegeri, nu-l mai văd cum poate să aibă Guvernul său, pentru că va trebui să le dea posturi şi aliaţilor liberalilor. În schimb, a reuşit să aibă premierul său.

În cercurile de la Bucureşti este notorie antipatia lui Iohannis faţă de Ludovic Orban. Şi tot atât de notorie este şi dorinţa lui de a-l pune în capul Guvernului pe generalul Nicolae Ciucă. Se pare că a făcut o pasiune pentru acesta, iar dacă-i punem pe unul lângă celălalt, parcă şi seamănă. Sper, însă, spre binele ţării, ca domnul Ciucă să nu-şi ia la fel de multe permisii câte concedii şi-a luat şeful statului.

Ludovic Orban trebuia să deconteze eşecul de la parlamentare, numai că lângă el ar trebui să stea şi domnul preşedinte. Prin apariţiile plictisitoare zilnice din campanie, acesta a ostilizat o bună parte din electorat. Numai că dacă ar demisiona Iohannis, Statul Român chiar ar fi aruncat în aer. Nu-l putem deci pedepsi, dar tot nu înţeleg de ce trebuie să-l premiem şi să acceptăm să-şi pună omul la Palatul Victoria.

Domnul general Ciucă e un brav militar şi a făcut în cariera domniei sale şi altceva decât să numere izmene şi şosete. Dar să aduci în aceste vremuri grele la cârma Executivului un om complet nepregătit pentru ce înseamnă administraţie ar fi o greşeală colosală. Ca primă reacţie, mă aştept ca ţările occidentale să solicite României, în prag de sărbători, cantităţi însemnate de fructe exotice, nu de alta, dar numirea unui militar în fruntea Guvernului se poate produce doar în ţări bananiere.

Aştept cu nerăbdare reacţia bleagă a liderilor liberali, care se văd încălecaţi de el lider maximo de la Cotroceni. În acest context a apărut speculaţia că Ilie Bolojan ar putea fi viitorul prim-ministru. În primul rând, vreau să amintesc că omul are o relaţie proastă cu preşedintele, care nu-i poate ierta faptul că lucrează mai mult de 2 ore pe zi, aşa cum e obişnuit să presteze el la Cotroceni.

Sunt convins că, la o adică, Bolojan ar avea mai degrabă sprijinul USR PLUS, în niciun caz al PNL-iștilor de peste munţi. Câtă vreme sunt la butoane toţi liberalii borfaşi care au devalizat Bucureştiul cot la cot cu PSD-iştii, prezenţa bihoreanului în vârful Guvernului e total inoportună. Cât timp încă baronul Flutur mai respiră prin Moldova şi Buşoi, îşi implică prietenii în campania de vaccinare, Ilie Bolojan este o cauză pierdută. Am zis mereu că nu trebuie să confundăm liberalii din Bihor cu cei din restul ţării.  

Cum vreţi să facă Bolojan reformă cu un partid nereformat şi cu nişte aliaţi de teapa UDMR-ului cărora numai la schimbare nu le e gândul? Aşa că v-aţi bucurat degeaba, Bolojan va rămâne la Consiliul Judeţean Bihor, în luptă cu ineficientul sistem administrativ românesc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
lider
nu sunt de acord , dl Bolojan este foarte bine vazut de presedintele tarii si de toti liderii PNL din tara, mai repede cred ca va refuza postul de prim ministru deoarece are de terminat proiectele ce si le-a propus pentru judetul Bihor
Postat 09 Decembrie 2020, 13:16 de valeria-trifa
Omul face partidul si nu invers!!!
Dacã in fiecare judet ar fi la cârmã câte un Bolojan, mai repede sau mai târziu si la nivelul cel mai de sus s_ar simti schimbarea!!!! În schimb, incultii parveniti, doctorii plagiatori obedienti, vor tine tara încã mult timp in loc.
Postat 08 Decembrie 2020, 17:58 de iahim
CrisDumi
Bolojan Premier, Carp șef la CJ ::::))))
Postat 08 Decembrie 2020, 17:45 de Sandu2100
Omul
Dacã in fiecare judet ar fi la cârmã câte un Bolojan, mai repede sau mai târziu si la nivelul cel mai de sus s_ar simti schimbarea!!!! În schimb, incultii parveniti, doctorii plagiatori obedienti, vor tine tara încã mult timp in loc.
Postat 08 Decembrie 2020, 17:39 de iahim
Cititorii și comentatorii nu sunt mai "naivi" decât Bihorel ... de ce ar "mușca" așa abordare !?!
De la o zi la alta se vede clar ... cum o fițuică de partid, precum Bihoreanul, se dezice de propriile idei puține și fixe ale "angajatorilor" lui !?! Azi e cu PDL, mâine cu PNL, poimâine cu USR ori cu AUR, dacă acolo-i banu'. Cât caracter, ce oameni!?! Curat jurnalism ... ca să constate, acum pe noua soluție dictată de la "colonizatori", că-i foarte normal să te dezici și să critici, de fapt, "omul" la începutul sfârșitului pe care l-a ales pentru propria-i existență și trăire !?!
Postat 08 Decembrie 2020, 16:22 de CrisDumi
Bine zis: "vreau să amintesc că omul are o relaţie proastă cu preşedintele, care nu-i poate ierta faptul că lucrează mai mult de 2 ore pe zi, aşa cum e obişnuit să presteze el la Cotroceni"
In ciuda acestui fapt, e dragul multor din media care veneau cu stiri despre ce perdele vrea sa aleaga nevasta-sa in palat, cum il adulau si pe Obama dincolo de balta, sau pe Ceasca dincolo de '89. Partidul lui Iohan Claus nu e de un PNL dreapta, ci un centrist progresits precum creatia sa, USR-ul anti-familie. Tot pe Iohan l-am votat desigur, ca stanga e si mai nociva. Liberalii daca ar avea sange in instalatie, si-ar aminti de unire, de referendumul pentru familie, si n-ar mai vota 25% din romanii din occident cu AUR, daca si-ar asuma ei cu adevarat identitatea de dreapta, nu un amestec de zici ca toti sunt aceeasi mocirla, ca vin si ProRomania, si USR si PMP cu unele masuri mai de dreapta decat ale lor.
Postat 08 Decembrie 2020, 16:21 de unu
Raiul șobolanilor
Știam că nu are șanse și nici nu vroiam să ajungă prim ministru...are de lucru la județ cel puțin 4 ani...cred că are mai multe șanse la conducerea partidului... să înceapă curatenia din interior!
Postat 08 Decembrie 2020, 13:57 de Wtfman
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON